Raul Constantinescu, BUNĂ ZIUA, FUJI-SAN!/ GOOD MORNING, FUJI-SAN!, Petale de haiku/ Haiku petals

 

 

DIMINEAȚA POETULUI

Raul Constantinescu acceptă disciplinarea poeziei sale, abordând hotărât stilul dominat de rigorile impuse de haiku. În volumul Bună ziua, Fuji-san!/ Good morning, Fuji-san!, în limba română și limba engleză (versiunea în limba engleză: Liziana Zaharie-Iosif), apărut la Editura www.Coresi.net, 2022, poetul ne oferă o altă față a creației sale. Una mai limpede, atinsă de pacea cuvintelor și imaginilor, acceptând focul esențelor ca ultimă limită. Stilul îl presează și îi oferă ocazia să ne ofere versuri curate și armonioase, fără a renunța la marele zbucium interior care i-a marcat volumele anterioare. Trăirile poetului se leagă de versurile sale, fac un corp comun, se joacă de-a timpul și netimpul, lasă natura să zâmbească din sensuri spirituale. În mod cert, poetul are simțul cuvintelor cu greutate, are experiența volumelor anterioare, dar preferă o prospețime care îi dă aripi. Este o actualizare a mesajului său pe alte dimensiuni. Ideea și sentimentele se împletesc, fac să țâșnească un lirism autentic, acceptat de cititorul de poezie ca un dar.

Haiku au scris și alți poeți din zona montană a Țării Hațegului, locul unde trăiește poetul: Eugen Evu, Paulina Popa, Nicolae Crepcia. Ion Pachia-Tatomirescu a scris și el haiku, a mers pe ideea poemului minim, a descoperit valențe și echivalențe în limba română în volumul Caligraful de salmi, Editura WALDPRESS, Timişoara, 2013. El a propus cititorului glosalmi, zalmiori, salmi, poeme într-un vers, a abordat totul din perspectiva folclorului nostru și a deschis cutia minunată a lirismului sincer, fără a renunța la normele literare general acceptate.

Raul Constantinescu pornește din perspectiva timpului modelat de anotimp, de prezența muntelui, a frumuseții care stă pitită în fața noastră, face o punte între tradițiile japoneze și realitatea imediată a poetului. Se deschide spre lume cu sinceritate și forță.

Volumul are mai multe paliere: Bună ziua, Fuji-San!; Primăvara; Vara; Toamna; Iarna; Ritmurile omului; Pace. Totodată, ne sunt prezentate câteva date bibliografice și câteva argumente pentru poemul concentrat, acolo unde fuzionează omul, spațiul, timpul în ritmuri aparte, divine. Pacea este concluzia poetului, el se exprimă prin cuvintele sale simple și oferă deschiderea spre armonia dintre oameni, armonia cu Dumnezeu și cu abisala Creație. Este experiența omului care a suferit pentru ieșirea din cercul său oferit de contextul în care a trăit. „E lună plină./- Bună seara, Fuji-san!/ Pace pe pământ” (Pace, p.181). Cerul și Pământul se leagă, seara aduce liniștea și capacitatea de a te detașa de zgomotul zilei. Luna plină oferă contextul, asemenea migrației timpului din astre în tot ceea ce-i viu. Argument pentru poemul concentrat al clipei sincrone om+spațiu+timp, transmite esența despre haiku, terțină, rubayat, poem într-un vers. Poetul pleacă de la esența poeziei, ca regină a artelor, rudă cu ritualul divin în prezența zeilor sau a Creatorului. Poetul, afirmă autorul: „e un veghetor la porțile timpului și un pescar al peștișorului de aur care-ți poate împlini orice dorință” (p.34).

El definește regulile consacrate de scriere pentru haiku, șaptesprezece silabe dispuse în trei versuri cu măsura 5-7-5, reflectând stările: „unde”, „ce”, „cum”. Cititorul este familiarizat cu această lege a poeziei, acceptate și de poeții români**, care au practicat stilul. Viața se află la intersecția cu valul a tot ceea ce-i viu, face parte din contextul Creației, generând viață. Forma se sudează cu fluidul liric, conținutul are deja pielea lui de cuvinte. Poetul deschide o fantă în zidul dintre vizibil și subtil și pătrunde în intimitatea timpului crud, în eternitate, ajungând la „lumina necreată” (p.38).

Volumul are și o notă aparte, pământul pe care trăiește poetul este sacru, deși mesajul ar putea veni și din Japonia, soarele răsare acolo, dar se vede și aici (Retezat-Fuji), există două dimensiuni în care are acces.  „Din Marea Neagră/ la Marea Japoniei/ creste de valuri…” (p.45). Iată saltul: crestele care oferă baza de a trece de aici - acolo, de a fi în mai multe dimensiuni lirice.

Anotimpurile sunt, de fapt, anotimpurile ființei, concluzia: Ritmurile omului, capitolul de la final, reflectă dinamica universului în ființa omului. Creația se armonizează cu omul, ca parte integrantă. Omul este conștiința a ceea ce-i intens luminos și generează viață.  Armonia se realizează prin reîntoarcerea ființei, prin nunta dintre contrarii, el și ea, prin legendă, are o finalitate, paradisul. Ritmurile omului și ritmurile poeziei, așa se leagă poetul de esențe, prin cuvinte bogate-n simplitate, salt, trecerea prin zid. „Labirint – viața/ din care ne-toarcem/ de unde am venit” (Eterna reîntoarcere, p. 151). Cuvântul are puterea lui: „Cuvântul – diamant/ scos o viață din gând/ străluce-n vers…” (Floare de mină, p.162).

Finalul apare ca suferință-n lumină: „Răstignit în flori -/ ne-mblânzit steag al vieții/ întru înălțare” (Pe cruce, p.170).

Viața are valoarea ei, poetul o simte-n toamnă, toamna ființei: „Galbene frunze/ pe cerul vieții mele…/noapte cu stele” (Rotiri, p, 131). Noaptea cu stele: accesul la cunoașterea revelată, oglindită-n mintea celui care privește infinitul dintr-un trup finit.

În desenul vieții există și bucurii, femeia, jumătatea cercului de carne, generează acest sentiment profund, rupt din ramura primăverii: „O floare de cireș/ în păru-ți negru/ râde primăvara” (Bucurie, p.60). Există și aura misterului sub călcâiul verii, context pentru viața din plin: „Floare-n negru păr/ viu ochiul lui Dumnezeu/ tainele verii” (Mister, p.89). „Acesta este omul”, declară poetul, omul sub greutatea cuvântului, modelat de armoniile anotimpurilor sale: „Iată-mă aici/ același eu constantin -/ cruce-n anotimpi…” (Ecce homo!, 178). 

Natura îi oferă altarul, credința sa e legată de alb, de înalt, de cer, totul în timp și spațiu: „Munte-nzăpezit/ Retezatu-n înalturi – altar în azur” (Preot tăiat, p.137). Muntele are legenda sa, știută de mulți, Retezatul îl copleșește pe scrib, este o mediere între lumi, un ritual în alb, sub flacăra unui Cer pur, în gloria iernii, în „măreția frigului”, pentru a-l cita pe Nichita Stănescu.

Cu acest volum, Raul Constantinescu ne arată că poezia nu are limite, versurile sale, sub presiunea unei ziceri minime, pledează pentru firul clasic, cel verificat de mii de ani, solid, cu formă și mesaj, bazat pe muzica unor cuvinte sub lumina dimineții. Se simte o anumită crispare/ încordare în aceste texte, poate o repetare a unor simboluri consacrate în această zonă lirică, dar poetul preferă claritatea și buna credință în locul unui joc literar la modă în ultima vreme, evitând superficialul și autoironia.

Bună ziua, poetule! Good morning, the poet!

Poetul urcă un munte de cuvinte în lumi siameze, sub ploaia petalelor de zăpadă…

 

Constantin Stancu

Feb.2023

 

*Raul Constantinescu, BUNĂ ZIUA, FUJI-SAN!/ GOOD MORNING, FUJI-SAN!, Petale de haiku/ Haiku petals, 182 pagini, traducerea în limba engleză Liziana Zaharie-Iosif, Editura www.Coresi.net, 2022.

** Poeți români care au scris haiku: Al. Th. Stamatiad, Traian Chelariu, Ion Pillat, Vasile Moldovan, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Bogdan I. Pascu, Dumitru Radu etc. (p.36).

***Raul Constantinescu (n. 6 august 1944 Bradu de Sus – Argeș), poet român, a fost profesor de limba și literatura română în Țara Hațegului, a publicat în revistele literare cunoscute, autor, printre altele, al unor volume de poezii: Neantia (2002); Heralizii tăcerii (2007); Vivisecții (2015); Athanor (2021); Lecția de autocitire (p.2021) etc. Este autorul masivei antologiei de folclor literar din Țara Hațegului, Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului, Editura Saeculum I.O, 512 pagini, 2017, continuând cartea lui Ovid Densușianu, Graiul din Țara Hațegului (1915).

 Text publicat în revista „Vatra veche”, nr.4/2023