ABISURILE DIN CUVINTE.
DE LA ESEU LA EPISTOLĂ ȘI
APOCALIPSA DIN CELALELTE ÎNCĂPERI
(Câteva note despre eseurile lui Remus Valeriu Giorgioni)
Remus Valeriu Giorgioni este un scriitor activ în lumea culturală, romanele
sale, poemele ample, cronicile literare, toate dovedesc că este o persoană care
are ceva de spus. O face serios, cu sistem, stilul său fiind unul pasional. A
susținut multă vreme rubrica Lăsați
cărțile să vină la mine în revista „Actualitatea literară”, dovedind că
iubește cărțile și autorii din spatele fenomenului.
Cu certitudine, Giorgioni are valori în care crede, sunt valori legate de adevărul biblic, de contextul spiritual
în care lumea se mișcă și trăiește viața socială și destinul propriu sau colectiv.
Adevărul acesta a fost certificat prin Învierea lui Hristos…
Dânsul are un cult pentru lectura Bibliei, unul care l-a menținut în
„formă”, l-a ajutat să treacă prin perioada de tranziție cu siguranța celui
care știe unde poate duce această călătorie.
Cu acest ciclu despre morală în artă
și religie, el se afirmă ca un eseist pasionat, care nu se joacă de-a
literatura sau de-a destinul. Cele două teme se leagă, lumea are nevoie de
dreptate și de legături cu divinitatea. Așa este creată ființa, după rânduieli
și scop. Sunt eseuri bine scrise, clare, cu țintă. A scris pentru că îi păsa de
morala din lumea de azi. Ele au apărut în revistele „România literară”, „Mişcarea
literară”, „Actualitatea literară”, „Hyperion”, „Acolada”, „Argeş”, „Pro
Saeculum”, „Expres cultural”, „Portal Măiastra” etc. și ne dovedesc faptul că este un văzător prezent în această
„afacere” culturală. I-a păsat de rătăcirile spirituale ale unei generații, de
„orbirea” din vremurile de tranziție…
De reținut, ele apar într-o vreme în care literatura este împinsă spre marginea vieții, ca o greutate pe care omul ar trebui s-o poarte, dar nu mai vrea, nu mai poate, nu-l interesează. Pe de altă parte, ele apar într-o perioadă de tranziție de la un sistem social la altul. Peste toate se suprapun și transformările profunde pe care societatea le suportă sub presiunea megatendințelor care nu au hotare (caii albi, roși, galbeni, negri, ca simboluri luate din Scriptură – ei străbat tot Pământul): nebunia digitală, managementul resurselor și a forțelor culturale, marketingul operelor literare, controlul resurselor de forțele aflate momentan în controlul lor așa-zis democratic, interferența cu valorile promovate de neoglobaliști cu entuziasmul celor puși să cucerească lumea prin orice mijloace. Factorul economic zguduind lumea. Este o fază de sfârșit de epocă și început de nouă epocă, se simt durerile, ca durerile unei femei care naște (o idee preluată din Scriptură). Unii suportă trecerea cu greu, alții se adaptează din mers, nu sunt atenți la valorile care pun în mișcarea lumea. Confuzia privind valorile culturale este evidentă și chiar a devenit un curent anticurent (vezi cancel culture). Din aceste motive, eseurile lui Giorgioni sunt țipete în pustiul care ar putea fi și fertil, fulgere care au în vedere ploaia care ar putea să vină și norul de prepelițe...
Autorul lor ne oferă o altă față a eseului propriu-zis, ele sunt și epistole către cititorul pasionat de
lumea spirituală, în căutare de valori pe care să-și clădească viața, viziunea,
destinul. O altă fațetă a eseurilor este trendul apocaliptic necesar, nu unul la modă. Avem, așadar, eseu, epistolă,
apocalipsă cu stil, dreasă cu sare și piper. Giorgioni este și el personaj al
eseurilor, iar cititorul este invitat permanent să-și joace rolul pe culoarele
istoriei. Pentru autor, cititorul este prietenul său, stilul practicat este
unul prietenos pentru aproapele din oaza cuvintelor fierbinți. Pe unele locuri,
scriitorul are un stil relaxat, mai glumeț (hâtru), a omului care înțelege
situația și face haz de necaz. Cititorul, din acest punct de vedere, poate fi
considerat și el personajul dinamic al textelor.
Literatura are problemele ei, specifice, izvorâte din magma adâncurilor
sociale. Cartea tinde să devină un „obiect” mai greu abordat, biblioteca se
transformă în depozitul singurătății, scriitorii sunt marginalizați, cititorii
caută să iasă din labirint. Eseistul oferă soluții, ele vin din viziunea
profund creștină, bazată pe adevărul
divin. Scriitura este presărată cu ilustrații pertinente, preluate din
Biblie, din cărțile fundamentale ale lumii și ale literaturii române, din
parabole atrase din povestirile de înțelepciune.
Valorile creștine sunt ivite din Evanghelie și din toate scrierile Noului
Testament, acest lucru este bine valorificat de Giorgioni, creștinismul fiind o
doctrină religioasă care se bazează pe gândirea ebraică, cultura greacă, stilul
de viață consolidat de valorile solide ale Imperiului Roman. Trimiterile la
cultura umanității se leagă, sunt valori care au străbătut mai toate
civilizațiile din Europa, Asia, lumea cunoscută în primul secol. Limba greacă,
folosită de filozofii greci, a permis creștinismului să exprime acel adevăr
profund, stabil în vremuri vechi și vremuri noi („La început a fost Cuvântul Și
Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu”: Logosul; Biblia – Evanghelia
după Ioan 1:1). De aici, sarcina literaturii de a reveni în matcă, la
morală, la adevărul necesar. Literatura care-i pasă de aproapele din cetatea
culturii. Credințele asigură și ele deschiderea spre eternitatea de fiecare zi.
Iată ce scrie Remus Valeriu Giorgioni, împins de pasiunea sa pentru
literatura serioasă:
„Dar tot în România literară, cu ceva timp înainte,
Cititorul (din mine) citise o splendidă proză scrisă de amintitul poet-prozator
nemţean, Adrian, în care ideea era următoarea: ultimul premiu Nobel pentru
literatură din istorie s-ar cuveni doar lui Dumnezeu, ca autor moral,
inspirator al tuturor scrierilor noastre terestre... Asta da idee de vândut
Anticariatului de idei! Instituţie care ar mai putea include toate opiniile
emise de-a lungul timpului, pe marginea romanului Orbirea de Elias Canetti – să
zicem. Ar mai intra, tot ca exemplu recent, o proză a lui Gheorghe Schwartz,
vândută ca <<eseu>> şi publicată tot relativ recent în Revista
revistelor noastre literare”.
Eseurilor vizează teme fundamentale ale literaturii, filozofiei, teologiei:
viața, moartea, sănătatea spirituală a omului, importanța viziunii pentru
fiecare dintre noi. Aparent, ele sunt teme grele. Cum autorul cunoaște
instituțiile teologiei creștine, le abordează cu franchețe, normal, ca pe teme
aflate la îndemâna sa. Cititorul este invitat să judece cu mintea lui aceste fenomene. Argumentele sunt susținute și
de rațiunea care pune în mișcare gândurile celui care citește:
„Moartea lui Dumnezeu s-a produs în detrimentul nostru: El şi-a
păstrat locul pe Tron, iar noi de atunci ne-am pierdut busola. Am început să
rătăcim prin lume ca Perechea primordială după izgonirea din Grădina Eden.
Fiindcă abrogarea valorilor creştine de către omul „iluminat” – un semizeu care
trebuia să ia locul lui Dumnezeu – nu şi-a atins scopul. Timpul a dovedit ceea
ce se ştia de la bun început: mila, compasiunea – iubirea, nu sunt simple
valori etice dogmatice, ele ţin de fondul sufletesc al umanităţii; sunt virtuţi
naturale, nu neapărat „cardinale”. Deşi omul le-a pierdut sub Pomul
Cunoaşterii, are la dispoziţie o viaţă întreagă spre a le recupera/regăsi,
probându-şi astfel condiţia. Fiindcă, negate, aceasta ne poate arunca în jos,
spre animalitate, în haosul primordial (nu spunem „înapoi”, fiindcă omul –
coroana Creaţiei – este o specie aparte; n-a făcut niciodată parte din regnul
animal)”.
Literatura a stat la baza unor importante demersuri pentru binele omului,
alături de teologie, psihologie, istorie, alte științe umaniste. Când apelează
la Iisus, Giorgioni vede și latura literară a discursului acestuia în Cetate.
Exemplele preluate din Evanghelii, ne prezintă un Iisus care a transmis
adevărul celor din jurul său, a pus accentul pe lumină ca viață dată oamenilor,
pe necesitatea racordării individului la divinitate (vița de vie), transmiterea
viziunii pentru o viață sub alte coordonate, înțelegerea și iubirea aproapelui.
Exemplele din Noul Testament ne ilustrează un personaj complex, Apostolul
Pavel, cel care cunoștea bine cultura greacă și literatura practicată la Atena
în vremea sa și le-a explicat celor de acolo, pe limba lor, cum stă problema
schimbării perspectivei istorice. Paralela cu Socrate aduce argumente pentru
cititorul care va putea să înțeleagă fenomenul socio-cultural și impactul
credințelor în viața individului și a colectivității.
Iată câteva note: „Referitor la cultura
literară a lui Iisus şi a discipolilor Săi, teologii afirmă cu îndreptăţire
că ei au folosit varianta biblică numită Septuaginta:
traducerea din ebraică în greacă, realizată în Alexandria în secolul doi î.Hr.
de 73 de învăţaţi evrei; variantă care cuprindea toate cele 39 de cărţi ale
Vechiul Testament de astăzi, dar într-o altă ordine: Tora, Profeţii, Scrierile,
aflată în uz în tot arealul lumii elenistice”.
Când preia exemple din lumea literară, Giorgioni apelează la marii
maeștrii: Tolstoi, Canetti, Paul Valery, Caragiale, James Joyce etc. Cititorul
face o bună călătorie prin lumea spirituală, înțelege efortul făcut de aceștia
de a transmite o moștenire aparte, necesară omului de-a lungul veacurilor.
Cu pasiune, autorul se întoarce la Biblie, are argumente, are capacitatea
de a convinge pe prietenul său, cititorul.
„Ia să vedem ce zice în cestiune
Immanuel Kant: <<Biblia este comoara mea cea mai preţioasă, fără de care
aş fi nenorocit. Existenţa Bibliei ca o carte pentru popor este cel mai mare avantaj care i-a fost
acordat vreodată rasei umane. Fiecare încercare de a o denigra este o crimă
împotriva umanităţii>>”.
Citatele și trimiterile din unele opere literare au substanță: anticariatul fără tavan; Ce înseamnă să
vinzi ideea de Dumnezeu?; un bastard lexical; moartea, experiența de „rangul
doi”; O uşă întredeschisă: poarta de trecere dintre lumi; Alte glasuri – alte
încăperi; Principiul ordonator. Cine roteşte comutatorul?; Arta scrisului. A
vieţui fără rest în literatură; Abisurile fiinţei şi ale credinţei; Catedrala
secundei etc.
Lămuritor este și eseul intitulat De
la tăbliță la tabletă. Sunt analizate fenomenele care zguduie lumea
literară, comunicarea dintre oameni, viața socială. Suntem în zona de trecere
de la un stil de viață la altul, dar și o anumită întoarcere într-o zonă
depășită, pe alte coordonate. Asta nu înseamnă renunțarea la valorile solide
ale umanității, la credințele noastre, la morala necesară din societate, la
lecturile care modelează mintea omului. Un om fără experiență este un om
vulnerabil. Este un om aparent, bănuit, iluzoriu în câmpia de textele. Remus
Valeriu Giorgioni are o altă părere, putem conta pe Dumnezeu! Cuvintele creează
contextul și textul, sunt impregnate de lumină…
Constantin Stancu
Text apărut în revista ”Actualitatea literară”, martie- aprilie/2023.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu