Ioan Barb, uneori era boem intenţionat, fără motiv, iubea poezia, dar renunţase să mai scrie versuri, s-a întors cu faţa spre jurnalism pentru a se elibera în faptul divers zilnic, era curios, provocator, judeca oameni, fapte, zile, furturi, viaţa aşa cum era.
Şi-a ars caietele cu poezii într-un demers de bravadă, nu le-a mai recuperat niciodată, dar le-a trăit şi asta nu se uită.
A fost un moment când, din pricina opiniilor sale de jurnalist, cei afectaţi de anchetele lui Ioan Barb l-au dat în judecată, a fost purtat prin sălile judecătoriei, dar la urmă a învins, dreptul la opinie este unul normal într-o lume liberă. Apoi jurnalistul a avut curajul să dea statul român în judecată pentru că fusese condamnat pe nedrept, Curtea Europeană a Drepturilor Omului[1] i-a dat dreptate, în democraţie libertatea de opinie este garantată!
Ioan Barb nu a făcut bravadă de suferinţele sale, a reacţionat demn la o nedreptate, a văzut viitorul ca pe o pradă.
Ioan Barb a fost muncitor, jurnalist, şomer, consilier juridic, avocat, a urcat greu treptele devenirii sale, a descoperit târziu secretul poemului şi al vieţii. Dar a iubit viaţa… S-a simţit bine la Călan, în provincia poemelor sale, a trăit modest şi a visat măreţ…
Viaţa îl disciplinase.
Această rigoare i-a permis să abordeze altfel problemele, a intrat în avocatură după un examen destul de greu, a început să câştige mai bine, începuse să înţeleagă faptul că viaţa nu-i o joacă şi nimeni nu-i cerea să fie stăpânul jocului, ci doar un om care se bucura de sabatul său interior, discret, cu pasiune, neînţeles, sau puţin înţeles. Şi-a focalizat energia în redactarea unei reviste literare „Algoritm literar”, iar contactele cu poezia, cu proza, cu eseul, cu alţi scriitori, l-au maturizat, înţelegea că trebuia să devină responsabil pentru sufletele celor împătimiţi de frumos, familia sa creştea, apoi descoperise o familie mai mare, cea din literatură, ceva se mişca în netimpul său de poet.
Totul a început în momentul în care a intrat în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sibiu.
Liniştit, Ioan Barb şi-a scris poemele, le-a trăit, a redescoperit taina vieţii sale, era în Babilon, dar avea şansa unei sărbători infinite, devenise vier, cel ce lucra în via sa, nu în via altora. Avea ceva de spus, are ceva de spus, speranţa dă consistenţă zicerilor sale.
Rigoarea l-a schimbat, căci poezia înseamnă disciplinare la modul absolut: luciditatea în faţa glasului blând şi dulce care coboară în inimile oamenilor.
Note C stancu ©
[1] Cauza Barb vs Romania ( nr. 5945/03)
Reclamantul, Ioan Barb, este
cetăţean roman, s-a născut in anul 1960, este de profesie jurnalist si
locuieşte in localitatea Călan , judeţul Hunedoara. Cazul înaintat CEDO
priveşte condamnarea lui Ioan Barb pentru calomnie, acesta publicând un articol
despre un om de afaceri, preşedintele unei filiale a Forumului Democrat German
si compania sa, care oferea intermedierea de locuri de munca în Germania şi
cursuri de limba germana. Articolul sugera ca omul de afaceri ar fi înşelat mai
multe persoane prin promiterea unor locuri de munca in Germania. Plângerea
reclamantului invoca încălcarea articolului nr.10 privind dreptul la
libera exprimare,din Convenţia europeana . Conform acestui articol, orice
persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde
libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori
idei fără amestecul autorităţilor publice si fără a tine seama de frontiere.
CEDO a hotărât, in unanimitate, ca articolului nr. 10 din Convenţie a fost
încălcat si a decis despăgubirea reclamantului cu suma de 1000 euro. De
asemenea, statul roman este obligat sa plătească si onorariul pentru avocatul
reclamantului , in valoare de 1781 euro.
–
SURSA:
www.avocatnet.ro–
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu