Fără a mai intra şi în
alte detalii, se constată uşor că literatura umoristică, încă în urmă cu
aproape un secol şi jumătate, era privită cu o reticenţă asemănătoare celei de
azi, mergându-se până acolo încât să fie considerată pur şi simplu o literatură
neserioasă. Conştient de toate neajunsurile şi problemele
social-existenţiale pe care era nevoit să le suporte omul de rând, condiţia sa
umană, adesea mizerabilă, Jerome a considerat că datoria sa de scriitor este de
a încerca să creeze prin artă optimism, voie bună şi râsete, drept
ajutor/consolare pentru o supravieţuire rezonabilă în societate. În acest sens,
eseurile sale constituie argumente solide împotriva realităţilor imediate,
împotriva „jocurilor” neprieteneşti ale celor care le au faţă de clasa socială de jos. Jerome este pe deplin conştient că
nu poate schimba situaţia în bine, dar, prin umorul său luminos ameliorează
suferinţa oamenilor săraci. Procentul nu ştiu câte este de mare, dar el există
şi contribuie cât de cât la schimbarea în mai bine a ordinei lucrurilor!
Practicarea comicului de situaţie, coroborat uneori cu cel de limbaj, este,
între altele, atuul scririlor umoristice ale lui Jerome. El, de regulă,
prezintă cadrul şi-abia după-aceea introduce personajele care vor evolua sub
bagheta regizoral-comică al umoristului-profesionist. În acest fel, când există
un… scenariu prestabilit, desfăşurarea „ostilităţilor umoristice” devine o
simplă formalitate, în timp ce efectul poate fi chiar o explozie de voie bună
şi râs. Toate-acestea nu sunt altceva decât aplicarea unei metode deja bine
cunoscute, iar aplicarea ei se finalizează cu un succes iminent. Jerome nu se…
entuziasmează aprioric, ci pregăteşte terenul pentru acţiune păstrând un aer de
sobrietate aproape neverosimil. De cele mai multe ori cititorul nu cutează să
se aştepte la un deznodământ vesel în cutare sau cutare poveste, ci participă
la o desfăşurare de forţe doar cu interes, în timp ce Jerome este un ghid
perfect, însoţitor aparent la fel de curios. Acesta e stilul său: plăcut,
suportabil, surprinzător şi, în final, recompensator.
O precizare
În romanul Trei într-o barcă,
soția lui, Georgina, a fost „înlocuită” cu prietenii săi vechi: George
Wingrave (George) și Carl Hentschel (Harris). Acest lucru i-a permis să creeze situații
comice (și non-sentimentale), care au fost, împletite cu istoria regiunii Tamisa.
Cartea, publicată în 1889, a devenit repede un adevărat succes de public, iar
popularitatea sa a fost atât de mare, încât a făcut să crească numărul de bărci
de pe Tamisa cu cincizeci la sută în anul 1890, contribuind astfel,
semnificativ, la valorificarea
superioară a turismului pe Tamisa. Apoi, să ţinem seama că romanul Trei într-o barcă s-a vândut în primii
douăzeci de ani după publicarea primei ediţii în peste un milion de exemplare
în întreaga lume şi că a fost adaptat ca scenariu de film pentru televiziune;
au urmat emisiuni de radio, scenariu de teatru, muzicaluri. Şi să uităm că satira şi umorul din scrierile lui
Jerome K. Jerome au influențat și pe
mulţi umoriști nu numai din Anglia...
Astăzi, când ne
apropiem de comemorarea a 90 de ani de
la moartea sa, Jerome K. Jerome se află amplasat prin opera sa în loja de
onoare a literaturii satirico-umoristice universale. Însă, mai aproape este
aniversarea a 130 de ani de la apariţia primei sale scrieri, cartea Idle Thoughts
of an Idle Fellow – Gândurile trândave ale unui pierde-vară (1886).
Această uriaşă popularitate a lui Jerome nu este absolut deloc întâmplătoare.
Ea se datorează, cum e şi normal, unui gen de creaţie literară nu agreat şi
comentat de critica literară, care a privit cu destulă reticenţă această
apariţie, chiar dacă în rândul cititorilor, ea a avut un impact cu totul
special. Ca să nu mai vorbim că romanul Three Men in
a Boat - To Say Nothing of the Dog – Trei într-o barcă, fără a mai
socoti şi câinele (1889), a dus rapid la un succes fulminant de public
pentru acele vremuri. Pe de altă parte, trebuie să spunem că această realitate
a fost însoţită mirarea criticii literare care nu găsea o explicaţie clară şi
definitivă a succesului. Se pare că, aşa cum se întâmplă şi în zilele noastre –
inclusiv la noi – cititorii au nevoie să comunice cât mai direct cu autori,
fără prea mult întortocheri de fraze, fără sofisticării şi fără a li se spune
că doi plus doi fac patru, pentru că patru minus trei fac unu care cu doi plus
doi minus unu dă exact patru… Jerome tocmai aceasta a făcut: a simplificat
comunicarea, iar mesajul direct său s-a adresat tuturor categoriilor sociale.
Inspirat de cele mai multe ori din realităţile înconjurătoare din lumea
imediată, reconstruite şi trecute prin colimatorul unui umor filtru
satirico-umoristic nu prea la îndemâna oricărui autor, mai ales de asemenea gen
de literatură. În general, eroii scrierilor lui Jerome sunt oameni simpli pe
care el îi pune în anume situaţii şi astfel,
precizează Petru Comarnescu, „din
comportarea lor capricioasă, subiectivă, arbitrară se produc o seamă de
încurcături de situații comice”1, întâmplări pe care autorul le decelează
prin intermediul eroilor. De altfel, trebuie să recunoaştem că Jerome este un
expert în a amplifica până la… neverosimil situaţiile şi întâmplările mărunte
de viață, adesea insignifiante, înaintând de la general la
subiectivismul, egoismul şi chiar egocentrismul dincolo de care ne baricadăm nu
de puţine ori. Jerome, din acest punct de vedere, observă şi exploatează
„nemilos” psihologiile ignorând cu bună ştiinţă importantul în favoarea faptului mărunt realizând o răsturnare de
valori adesea incredibilă, mai ales după ce banalul trece prin filtrul său
satirico-umoristic. Aceasta nu este decât o latură a observaţiei fine pe care
el a stăpânit-o, din punct de vedere psihologic, la cele mai înalte cote. Şi
de-aici, deseori, amplificarea până la paroxism a… nimicului care, odată forţat
să atingă apogeului este aju(s)tat să prindă partea comică de înaltă ţinută.
Ceea ce a atras cititorul de-a lungul generaţiilor, a fost nu doar umorul sec,
specific englezesc, ci şi luminozitatea în care l-a „împachetat” Jerome,
scoaterea acestuia dintr-un formalism la urma urmei dăunător în comunicarea cu
cititorul. Acest adevăr se realizează printr-un tip de umor realist, care,
odată evadat din chingile unui romantism şi individualism ceva mai complicate,
este proiectat direct spre mintea şi sufletul destinatarului, cititorul, într-o
broderie optimistă. Din acest punct de vedere, îl putem apropia de autori
ca George Meredith, Mark Twain, G. B.
Shaw și cu alți
scriitori satirici de la sfârșitul veacului
al XIX-lea și de la începutul veacului XX, dar fiind, după părerea
mea, cu o lungime de barcă în faţa lor.
Având baza de plecare realitatea imediată, de unde se
aprovizionează cu materia primă, Jerome, printr-o prelucrare specială şi
printr-un proces „tehnologic” după o reţetă exclusiv personală, pune în
circulaţie mereu inconfundabilele sale produse finale de umor. Deşi la prima
vedere, umorul lui Jerome pare gratuit şi deseori superficial, lucrurile,
analizate mai atent ne vor ajuta să descoperim că, la el, nimic nu e gratuit:
nici umorul, nici satira şi cu atât mai puţin nerealismul. La el, descoperim
uşor, că realitatea este mărită cu lupa, pritocită, prelucrată apoi cu atenţia
şi priceperea unui bijutier pentru a o transmite mai departe ca o formă de
umor, dar şi, implicit, de moralitate. Micile defecte strict umane şi lipsurile
care nu totdeauna ţin e om, sunt prinse în colimator, analizate şi, după… amplificarea
satirico-umoristică, repuse în circulaţie.
Din aceste puncte de vedere, la o privire de ansamblu
a literaturii umoristice engleze, umorul Jerome pare să fie mai degrabă înrudit
cu cel al lui Henry Fielding*, care, „folosind
ironia ca metodă de prezentare a vieții, a
personajelor și acțiunilor, dă de obicei în vileag slăbiciunile și idiosincraziile ca stări de fapt sau aspecte obișnuite ale vieții.”
Ca o ultimă idee de analiză, parcurgând întreaga operă
a lui Jerome K. Jerome, se constată fără efort că el a lăsat literaturii
universale un gen de umor care, fără să fie… negru sau răutăcios în sensul real
al termenilor, se caracterizează prin luminozitate, cunoaşterea psihologiei
personajelor, a vieţii în general, ceea ce se va finaliza cu o mare înţelegere
şi căldură faţă de om. Satira sa are un rost clar de a îndrepta lucrurile cu un
fel de vioiciune dublată de un umor care nu face decât să-l înveselească sincer
pe cititor. Este, acesta,un specific al valorii unui scriitor, îi
personalizează creaţia şi îi asigură locul ce i se cuvine în rândul marilor
creatori ai lumii. Se întâmplă la Jerome K. Jerome.
Sursa: Dumitru Hurubă
Sursa: Dumitru Hurubă
