Pământul de sub tălpile mele are o taină,
aud ecoul paşilor apăsaţi ai bărbaţilor
în căutarea unei ţări, sau, poate,
mireasma busuiocului e un fel de aripă a îngerilor,
e taina împlântată adânc în pământ,
ca o spadă grea,
mi-e teamă s-o caut,
mi-e teamă s-o găsesc...
Ridic câţiva bulgări în pumni, îi apropii de buze,
pământul are gustul oţelului inoxidabil…
Sub glie cronica veche a ţării,
încerc să-nţeleg, cuvintele, însă, au alt sens,
ţara se sprijinea pe zicerile nerostite ale bărbaţilor,
se sprijinea pe tăria tăcerilor.
În somn mă zvârcolesc,
cineva a săpat în mine părţi din cronica aceea,
aş putea să o strig cu puterea ce mi-a fost dată,
dar lumea doarme, fiinţele sunt atinse de teroarea albului
nebun…
C Stancu
