Lacrima
Întotdeauna te-am visat astfel:
străbăteai holda abia secerată de pe scuturi,
tălpile tale desculţe dezechilibrau cristale,
ploaia fugară de vară aburea trupul tău de sticlă
prin care au privit cei de dincolo,
acesta era misterul la început de august
în care lumea se curba şi devenea altfel.
Îmbrăcată într-o rochie simplă de stambă
făceai macii să zvâcnească în memoria aerului.
Cine poate plânge o astfel de lacrimă
peste mâinile de piatră ale timpului?
C Stancu
