Gravitaţia miresmelor
Când tace el, ceva se schimbă în
lume,
tăcerea este cel mai bun mod de a
comunica
până la picătura de sânge,
până la nervul lemnului agresat
de zgomote.
Când tace poetul, lumea se
cutremură,
tăcerea este prezenţa prezenţei,
până şi pereţii au retine, cheamă
vrăbiile
în cuvintele sale...
Când tace el, înfloresc pomii,
se iveşte echilibrul între frunze
şi culorile zilei,
apare o stranie gravitaţie a
miresmelor,
mâna celor dispăruţi scrie pe
zidul primărie.
Când tace, realizezi că trupul
este o draperie care se frânge,
manuscrisul de carne îşi
descoperă
semnele de început sângerii,
plus celelalte guri.
C Stancu
