Dorina Brânduşa Landén: Amurguri (Sunsets). „Putem reţine din economia volumului stările: Dintre hergheliile norilor răsare luna, rămân în urmă poduri ce au ars, copilul este prizonierul viselor sale, există un suflet al întunericului sau realitatea care izbeşte memoria poetei, „ziua de lucru se înfăşoară în jurul meu/ se lipeşte de mine cu mâinile/ cu urzeala ei familiară/ de sunete zdrobite/ în lupta cu îngerul neputinţei” (Ziua de lucru, p. 123)”

Când sângele solicită miracole

Dorina Brânduşa Landén este poetă şi traducătoare în limba suedeză, pasionată de literatura bună şi atentă la fenomenul cultural românesc. Autoare a mai multor volume de poezie precum Vânzătorul de imagini (Editura Călăuza v.b., Deva – 2010), La nord de sufletele voastre (Editura Călăuza v.b., Deva – 2011), Judecata apei (Editura DaniMar, Deva – 2012), ne atrage atenţia prin volumul de poeme în limba română şi limba engleză, Amurguri (Sunsets), Deva: Editura Călăuza v.b. 2015 şi Montreal, Canada: Editura Destine literare, 2015. Traducerea în limba engleză a fost realizată de către Daniela Bullas şi grafica de Cristina Şandor. O carte de referinţă pentru scriitoare, o punere în cercul propriu.  

Poeta este în fixarea identităţii prin poemele făcute public, o face cu pasiune, poezia poate determina sufletul să accepte judecata lichidă a timpului. Când îşi prinde identitatea, o acceptă, deşi nu este imaginea pe care o căuta. Sinceritatea ei, bucuria de a se întâlni cu imagini, metafore, semne, simboluri, toate o ajută să capteze inefabilul. Se supune şi înţelege că lumea nu poate fi limitată la propria imagine despre ea, că există ceva dinamic şi hotărâtor care schimbă lucrurile. Acceptă realitatea cu luciditate. Sunt poeme care au legătură evidentă cu volumele publicate, sunt şi poeme inedite. Dorina Brânduşa Landén ne propune o carte lămuritoare despre creaţia sa. Reţinem onestitatea dusă le extrem, singurătatea artistului într-o lume în mişcare, temele istoriei care ne intră sub piele, strigătul la nord de sufletele noastre, tainele lumii moderne, mutaţiile care au loc în viaţa fiecăruia. Volumul debutează cu un poem simplu şi profund, Note biografice, poeta îşi pune sufletul la dispoziţia cititorului.

Naşterea este un miracol, viaţa vine cu energie în timp ce moartea înoată în jurul nostru, lumina este înjumătăţită, apoi vine laptele memoriei şi tristeţea.

Numărându-şi tăcerile

singură

în noaptea aceea

plângea mama.

Eu nu mă născusem încă

şi moartea înota lângă mine.

Trupul nu mai încăpea

în miezul întunericului

grăbindu-mă să trăiesc

să ajung la capătul drumului

Mă năşteam fără-ncetare

fără o pată de sânge

precum dimineaţa pe limba unui clopot (Note biografice, p. 7).

Ultimul vers citat defineşte momentul unic al naşterii: dimineaţa pe limba unui clopot, un vers remarcabil. 

Sunt unele date definitorii în viaţa sa, a fost marcată de evenimente, sunt ceremonii speciale, insomnii, diferenţe, vise, zile şi zile care intră în istoria personală a fiecăruia. În poemele inedite ne transmite bucuria întâlnirii cu adevărul venit prin aceste poeme, frământările care declanşează viziunea. Sunt destine, umbre, oglinzi, rigoarea cercului, mitologii şi poemul neterminat, cel care aşteaptă poetul la intersecţia lumilor.

Traducătoare în limba suedeză de poezie bună, ea simte puternic tensiunea dintre idei şi forme, dintre o zi şi alta.    

Putem reţine din economia volumului stările: Dintre hergheliile norilor răsare luna, rămân în urmă poduri ce au ars, copilul este prizonierul viselor sale, există un suflet al întunericului sau realitatea care izbeşte memoria poetei, „ziua de lucru se înfăşoară în jurul meu/ se lipeşte de mine cu mâinile/ cu urzeala ei familiară/ de sunete zdrobite/ în lupta cu îngerul neputinţei” (Ziua de lucru, p. 123).

În poemul Retorica cercului, Dorina Brânduşa Landén ne transmite viziunea ei asupra lumii, un poem dens, definitoriu pentru viaţa femeii prinsă în plasa destinului între o patrie şi alta, între o limbă şi alta, între istorii contradictorii care se întrepătrund. Umbra drapelului degerat marchează peisajul, oamenii sunt versiuni ale umanităţii, iubirea oamenilor este fierbinte ca o gură de puşcă, dar amărăciunile afectează trupul, fiecare doarme cu o grenadă amorsată lângă sine. O nouă aventură aşteaptă oamenii, ziua de astăzi îi sufocă, e o luptă acerbă pentru viaţă, fiecare în cercul său. Există educaţie, aceasta îţi permite să locuieşti confortabil în cercul stabilit, apoi o bunăstare abstractă, prezentul durează precum moartea. Ochi te privesc, timpul seceră grâul, orele foşnesc, jumătate vin şi jumătate se duc, poeta îşi doreşte un timp întreg. Copiii plămădesc oameni de zăpadă, inocenţa îi eliberează. Apoi vine întrebarea de final: „Dar cum poţi să fii liber/ când te pomeneşti/ faţă în faţă/ cerc în cerc cu moartea?” (p. 133).

De asemenea, în poemul Mitologia morţii moderne, Dorina Brânduşa Landén pune probleme de plumb pentru o lume în cădere, ceva scapă memoriei, ceva se duce definitiv   într-un sens fără de sens. „Le-a fost vândută/ o singurătate trudnică/ între patru pereţi şi duşumele lucind/ într-o luptă absurdă împotriva murdăriei. Moartea îi iubeşte/ ea li se potriveşte ca o mănuşă” (p.148).

Există multă tristeţe în poemele din acest volum. Titlul sugerează un final implacabil, amurgul civilizaţiilor, sfârşitul omului aşa cum a fost creat, capăt de drum în istorie, viaţa omului prea strâmtă într-un timp concentric. Amurgul zeilor sau spargerea oglinzilor. Dizolvarea iubirii într-un amurg abstract. Poeta este nedreaptă cu sine, ideile o sfâşie, oglinzile se sparg. „Şi eu văd în oglindă/ noaptea cum linge cu limba ei rece/ rămăşiţele zilei ce trece” (p. 155).

Unele poeme sună mai curgător în limba engleză, lucrurile se limpezesc în metafore. Alteori discursul poetic este frust, frazele descriu o lume atinsă de frig şi frigurile amurgului, stările  s-au decantat în versuri, umbrele stăruie să ne readucă într-o patrie depărată; „durata lucrurilor e cât un bob/ în pliscul sur al porumbelului/ iar moartea nu e un lucru care să se termine/ ea lucrează înăuntrul nostru/ e trecutul şi viitorul nostru” (Umbre, p. 205).

Dorina Brânduşa Landén ar fi putut să-şi limiteze discursul, tristeţea însă dă forţă acestui realism care vine din suferinţa acceptării unei lumi prinsă în cercul zăpezilor eterne.

Putem reţine şi un orizont optimist: „dar în mine veghea îngerul/ curat şi luminos ca oglinda/ el nedefinitul neştiutul/ mă aservea trandafirului” (Note biografice, p. 8). 

Istoria unei fiinţe este bine creionată în Poem neterminat: Copilă fiind mi se spusese/ că lumea este foarte frumoasă/ era un timp pentru legende/ un timp pentru zbor/ fără astâmpăr sub cerul fără nori/ mi-am cheltuit zilele foarte repede/ şi ceva a plecat tăcut din sufletul meu (p.163).

Constantin Stancu