DUMITRU HURUBĂ
Să ne mai
(re)amintim de…
A.E.BACONSKY
Moto:
„…Lăsaţi nebunii
să umble singuri căutând o lume
mai albă pentru moartea lor, lăsaţ-i
nepedepsiţi şi liberi: fiecare
cu masca lui întâmpinând la ţărmuri
Apusul Magic, fiecare-n iarnă
strigându-şi falsul nume
în timp ce rugineşte
pe vechi blazoane, cel adevărat.”
(În golul dintre făpturi, din vol. Fluxul
memoriei, 1987. pp. 1990-1991
(Continuare)
Şi, totuşi, lucrurile sunt
mai complicate, iar situaţia, în ansamblul ei, este cu mult mai complexă decât în
cazul multor alţi scriitori, tocmai pentru că Baconsky, doi ani mai târziu,
prin publicarea volumului de poezii Fluxul
memoriei (1957) a făcut o demonstraţie de forţă spre un modernism, drept că
încă în stare incipientă. Această schimbare, inteligent gândită, dar şi ca o
consecinţă a unui raţionament perfect mulat pe capacitatea sa de creator, a
dus, mai târziu, la o răsturnare a situaţiei, spre întristarea defăimătorilor…
Mai ales după ’89, încercările de distrugere a memoriei lui Baconsky, nu doar
că s-au accentuat, dar au luat şi amploare. Astfel, ziarul Cotidianul din 20 octombrie 2010 publică fragmente dintr-un
interviu realizat de Ion Vianu cu I.D.Sirbu, preluate din „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”, cu scuza-precizare: „Am
primit pe adresa redacţiei următorul text pe care îl publicăm ca o completare a
poeziilor lui A.E. Baconsky. Ce poamă a fost A.E. Baconsky? (evident, referirea se face la poeziile
proletcultiste, n.m. D.H.). Iar, ca să nu existe nici un dubiu, titlul din
ziarul Cotidianul sună astfel: „A.E. Baconsky: un pupincurist sovietic a
produs un ortodox filo-american. Şi, mai nou, creştin-democrat!”
N.B. Interviu apărut
în volumul „Jurnalul unui jurnalist fără
jurnal”, ediţia a doua, Editura „Scrisul
Românesc”, Craiova, 1996, sub
îngrijirea lui Toma Velici și a Elenei
Ungureanu.
Revenind la ale
noastre:
A.E.Baconsky, pentru
că la el mă refer în sensul celor afirmate mai înainte, dar şi în cele ce
urmează, a fost, fără îndoială, una dintre figurile, dacă nu importante, cel
puţin interesante, ale proletcultismului de la noi, care s-a manifestat mai
pregnant în prima parte a obsedantului
deceniu. Urmând această idee, părerile n-au fost, totuşi, în totalitate
nici pro nici contra până în anul de graţie 1989 când au luat fiinţă şi au
început să acţioneze, singuri sau în grup, detractorii… Aşadar, este cât se
poate de evident că, parcurgând măcar prima parte a creaţiei sale începând cu
volumul Poezii (1950), creaţia baconskyană, deseori puternic tributară
ideologiei comuniste şi chiar bolşevice, a fost cea care l-a proiectat pe autor
între „elitele” producătorilor de literatură de comandă social-politică. Aceasta,
dacă ţinem seama de afirmaţiile unor… părerologi
de profesie… Pe de-o parte. Pe de
altă parte, ar fi o greşeală impardonabilă ca el să fie fixat, prin reducere la
absurd, în aceeaşi perioadă istorico-literară ca… vecin şi coleg de generaţie
cu, de exemplu, A.Toma, Dan Deşliu, Eugen Frunză, Victor Tulbure, Maria Banuş
ş.a.,ş.a. Oricum personalitatea lui ar face faţă valului cu putere de adevărat tsunami care tăvăleşte prin noroiul
calomniei memorii ale literaturii naţionale… În acest sens, cazurile de
specialişti în defăimare literară nu
sunt rare nici puţine.
Şi, cu aceasta, am
intrat în subiectul acestui text, respectiv, o încercare, mai mult
sentimentală, de sinteză a vieţii şi activităţii lui A.E.Baconsky, pe scurt:
micro biobibliografia unuia dintre cei mai importanţi scriitori români de după
al doilea război mondial. Prin urmare şi pentru clară ţinere de minte, Anatol
E. Baconsky, după părerea mea, şi nu numai, a fost o personalitate în care
şi-au unit forţele, în egală măsură, eseistul, poetul, prozatorul, publicistul,
teoreticianul literar şi unul dintre cei mai importanţi traducători români de
orientare modernistă, ordine de idei în care, am putea spune că el îşi domină
contemporanii, proletcultişti sau nu. Ca amănunt, poate nu lipsit de
importanţă, cu unele mici excepţii, el a publicat semnând doar cu numele A. E.
Baconsky, fapt care demonstrează o dată în plus responsabilitatea faţă de actul
creaţiei – dacă mai era nevoie….
…Născut la 16
iunie 1925, în satul reşedinţă de comună
Cofa (Corovca,
Korovka), raionul Chelmenți, Judeţul Hotin, A.E.Baconsky a decedat
la cutremurul din 4 marie 1977, la Bucureşti. A fost fiul mai mare al lui
Eftimie Baconsky, preot ortodox bucovinean,
şi al Liubei fostă Marian. Inițiala E.
din numele său provine de la prenumele tatălui, Eftimie, după obicei rusesc.
A.E.B. A fost fratele criticului și
istoricului literar Leon Baconsky,
cadru didactic la Universitatea din Cluj şi, respectiv, tatăl diplomatului, scriitorului
şi politicianului Teodor Baconschi. Copilăria şi-o
petrece în satul natal, precum şi în localitatea Dreptcăuţi, pe malul râului
Prut, aproape de Miorcanii lui Ion Pilat, unde şi urmează cursurile şcolii
primare, după care îşi continuă studiile gimnaziale (de 7 clase) la Liceul
„Alecu Russo” din Chişinău. De reţinut că, încă elev fiind, în clasa a şasea,
în luna septembrie 1942, Baconsky
„debutează” cu poezii în revista Liceului Mugurel
(1942). Doi ani mai târziu, în luna mai 1944, familia scriitorului,
refugiindu-se în România, se stabileşte în satul Feleştii de Jos, comuna Tomşani,
viitorul județ Vâlcea, iar Anatol este înscris la Liceul
„Al. Lahovary” din Râmnicu Vâlcea unde, în septembrie 1944, îl aflăm ca elev în
clasa a VIII-a. În timpul studiilor este remarcat ca având aptitudini la desen
şi, mai ales, la limbi străine (prioritar franceză şi italiană), fapt dovedit
cu prisosinţă mai târziu prin traducerile masive din lirica universală, texte
care vor intra în alcătuirea volumului-unicat în literatura română, chiar şi ca
număr de pagini – aproape o mie: Panorama
poeziei universale contemporane, Editura: Albatros,
1972, având, deci, nu mai puţin de 912 pagini… Absolvind studiile
liceale, în anul 1945, îşi susţine examenul de bacalaureat în luna iulie, iar
în luna octombrie se înscrie şi devine student la Facultatea de Drept din Cluj,
o lună mai târziu, în publicaţia „Tribuna nouă” nr. 18, îi apare eseul intitulat, semnificativ, aş
zice pentru omul de cultură de mai târziu, Socialul
şi geneza artei. Însă, preocuparea să zicem predilectă a lui Baconsky încă
din acea perioadă (ne aflăm încă în anul 1945) era aceea de traducător, numai
aşa putându-se explica, logic, tălmăciri din autori precum José Maria de
Heredia, Alexandr Sergheevici Puskin, Mihail Lermontov ş.a., apărute în ziarul
„Democratul” din Carei, unde Baconsky
se numără şi printre autorii cuprinşi în „Antologia primăverii”, editată în
respectivul oraş în luna martie, 1947. De notat că poeziile sale din „Antologie…”
– „Necunoscutul câine Pierrot“ şi „Poem pentru o cameră“ – considerate de
sorginte suprarealistă, s-au „bucurat” apoi de critica ironico-acidă a Ninei
Cassian în „Revista literară” nr. 13 din mai 1947, săptămânal de poezie,
proză şi critică avându-l redactor-şef pe M.R.Paraschivescu… „Numai în cinci strofe dă preţioase
informaţii despre necunoscutul lui câine Pierrot“, clarifică lucrurile
poeta. De asemenea, Baconsky se numără printre colaboratorii revistei Provincia,
editată la Turnu Severin (25 decembrie 1944 – mai 1947), împreună cu Ion
Potopin, Ion Apostol Popescu, Victor Papillian, Emil Manu, V. Voiculescu, Al. Dima
ş.a.
Cu toate-acestea,
tânărul poet nu pare complexat şi continuă să scrie şi să publice poezii, de
exemplu în nr.2 din 1947, al revistei „Prietenii artei“ (din acelaşi oraş Carei),
păstrând aceeaşi notă discordantă de modernism în totală contradicţie cu
„normele” realismului socialist şi ale proletcultismului incipient. Normal şi
evident, poemele sale fac, imediat, obiectul atacurilor lui M. R. Paraschivescu
şi Ov. S. Crohmălniceanu în „Revista literară” editată la
Bucureşti, creaţii considerate, nici mai mult nici mai puţin decât un fel de
mofturi literare care nu aveau nimic de-a face cu valoarea literară a vremii. De
notat şi că, în noiembrie 1947, Baconsky începe colaborarea la ziarul „Lupta
Ardealului“ în al cărui nr. 372 îi apare articolul intitulat „Omul in literatura sovietică“, iar trei
luni mai târziu, în nr. 7 din februarie 1948, publică un material-eseu despre
poeţii ruşi Puşkin şi Maiakovski cu semnătură proprie. Dacă mai era nevoie de
manifestările sale… stângiste!
Înainte de a traversa aceste luări de poziţie
impregnate consistent cu ideatică proletcultistă, însă considerate de exegeţi
corecţi în a evidenţia ca fiind drept „analize la comandă politică”, este util,
cred, să mai reamintim de 1957 ca fiind anul de cotitură în creaţia lirică
baconskyană. Pentru susţinerea afirmaţiei, voi aminti aici volumele de versuri Fluxul
memoriei şi Dincolo de iarnă (ambele
cu apariţii în 1957), amândouă înscriindu-se în circuitul modernist, încă în
stadiu de incipienţă la noi. În acest moment, să nu exclami: cum-cum, vorbim
despre proletcultistul Baconsky, etichetă pe care i-o aplică denigratorii cu o
consecvenţă demnă de cauze mai bune? În paranteză fie spus şi obiectiv vorbind,
perioada de creaţie 1950 – 1956, este una marcată de tarele ideologiei
marxist-leniniste şi materialist-dialectice, însă nu într-atât încât să
predomine, cel puţin în cazul despre care e discuţia. Nici pomeneală, fiindcă
ar însemna să acceptăm o trecere brutală la un proletcultism acut şi la modă,
este adevărat, din volumele: Poezii, 1950; Copiii
din Valea Arieșului, 1951;
Cântece de zi și noapte, 1954
(Premiul de Stat clasa a III-a (poezie), „impresii
lirice de călătorie din ţară şi străinătate (îndeosebi în ciclurile Poeme
şi Ciclu
bulgar). Un loc aparte în structura vol. îl deţine ciclul Copiii
din Valea Arieşului (partea I –
II”; Două poeme, 1956; Dincolo de iarnă, 1957, ultimul „din serie”
cu reminiscenţe limpezi de stirpe proletcultistă… În consecinţă şi explicabil,
reconsideratorii şi detractorii lui Baconsky au la îndemână suficientă materie
primă pentru aprovizionarea „cruciadelor” antibaconskyene…
Dumitru Hurubă
(va continua)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu