Daniel Marian, jocul de
cuvinte şi poezia plină de esenţe
Nărăvit la
cuvânt, Daniel Marian şi-a adunat până acum numele pe câte-o duzină bună de cărţi
de poezie şi critică, multe dintre ele sufocate din faşă, datorită tirajelor
conspirative, a slabei circulaţii a cărţilor sau a apariţiilor dese, prin care
poetul îşi neutraliza singur anteriorul demers literar.
Indiferent de
situaţie, cărţile lui s-au bucurat de atenţia criticii de specialitate,
comentariile pertinente ale scriitorilor importanţi ai zilei apărând în mai
toate revistele care contează, el însuşi fiind un cronicar regăsibil în
paginile multora dintre acestea.
Volumul „Revelaţii,
Resuscitări, Regrete” îl pune într-o cu totul altă lumină pe acest devean,
grija mărită pentru cuvântul strecurat în vers şi-n poem fiind firul roşu care
defineşte lupta cu sine-a poetului, o luptă ce transcede simplei căutări de
sensuri, o dispută pornită tocmai din acea revoltă interioară care-l face să
ezite între perspectiva de critic literar şi poet.
Deloc simplu
versificator sau alăturător de cuvinte goale de sens, precum mulţi alţii care
se manifestă zgomotos în zilele noastre, Daniel Marian îşi scrie această carte
apăsat, de parcă ar ţine să le demonstreze celor încondeiaţi în cronicile sale
că ceea ce a spus despre ei este capabil să şi pună în practică, astfel depăşind
statutul de simplu sfătuitor. Revelaţii , resuscitări, regrete
Din acest motiv, scrierea lui este calculată, fiecare cuvânt
fiind investit cu maxim de esenţe, îndelungul exerciţiu liric fiind uşor
vizibil, el mânuind cu dexteritate de artizan tradiţia genului, forţând adesea
limitele imaginii tocmai pentru a obţine maximum: „pomii pământului sapă cu
îndârjire/până aproape de vise/o ploaie caldă/vrea să-mi intre în sânge”
(nocturnă 1), sau: „ghimpi în tălpile cerului/copacii.//(urletul e ultima simţire
verticală/iată motivul pentru care/cerul stă/în picioare)” (urlet), sau: „undeva
între muşchiul inimii şi/muşchiul ierbii de pe faţa amurgului/îmi calculez cu
un ac – vârsta de probă/parametrii unui delir/propus pentru a fi realitate/dar
neîncăpând în forma de realitate/mereu crescându-i câte un mugur/care face
ravagii” (vârsta de probă), sau: „vitregite de suflete cândva/au clorofilă de
amiază în ele/şopârle adormite prin crăpături/le ţes ceasul şi le dreg
aducerile aminte/cum ochiul rătăcitor fulgeră/la o naştere o trecere şi o
moarte şi mai stranie” (şosele).
Aproape eretic
faţă de propria credinţă şi poezie, Daniel Marian provoacă lectorul cu aerul său
alert şi indolent aş zice, ideea de vers aforism născându-se singură, din
aceste fulguraţii de gând rămânând versuri şi imagini de-o vitalitate rară, cu
această extensiune culturală susţinându-şi nemijlocit substanţa ideatică a
volumului.
În rest, jocul
de cuvinte nu îi este deloc străin, însăşi cele trei litere „R” din titlu
amintind de celebrul dicton comunist: „Recuperare, Recondiţionare, Refolosire”,
cam aşa procedând şi autorul cu slovele sale într-un proiect literar evident
provocator. Daniel Marian
Volumul „Revelaţii, Resuscitări, Regrete” se
circumscrie acestui deziderat îndeosebi în poemele mai lungi, de respiraţie, în
care autorul lasă frâu liber imaginaţiei luxuriante, tocmai din diversitatea
bogată apărând sensuri de-o prospeţime spectaculoasă.
Discursul
poetic din această carte este unul construit evident pe aforisme, meditaţie
sapienţială şi căutare de sine, în tot acest zbucium el reuşind să conserve din
plin emoţia şi spiritul absolut genuin al relaţionării cu lumea reală, din
care-şi trage evident seva multora dintre poemele adunate-ntre coperţi.
Una peste
alta, Daniel Marian ne propune o carte răstignită între o meditaţie extatică şi
fantezie, totul datorându-se spiritului său constructiv în acest larg univers
propriu ficţional.
Procesul în
sine cere respectul artistic, iar această carte ne (re)aduce-n prim plan un
rebel al cuvântului, chiar un împotrivitor de bună credinţă.
Ioan Romeo
Roşiianu Revelaţii
, resuscitări, regrete
Fragment din cartea apărută la eCreator
Sursa: Daniel Marian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu