O amintire cu Valeriu Bârgău: Generație și creație... Când oamenii practică arta dialogului... „Prin dialogurile realizate de Valeriu Bârgău, la cald, în epocă, jurnalistul încearcă să lege fenomenul creaţiei de generaţia din care a făcut parte, o generaţie importantă în literatură, generaţia optzeci, pe scurt, acea generaţie formată în comunism, dar care se va valorifica cu adevărat după anul 1989, în libertate, şi când „cenzura” libertăţii îi va arăta limitele şi adevărata faţă”

GENERAŢIE ŞI CREAŢIE

Mariana Pândaru Bârgău din Deva editează o carte de dialoguri inspirate iniţiate de cel care a fost Valeriu Bârgău, poet, redactor, jurnalist, om implicat al epocii sale în lucruri ştiute şi neştiute, încă, în fenomenul literar complex din judeţul Hunedoara şi din ţară.

Cartea Generaţie şi Creaţie a apărut la Editura Călăuza v.b. – Deva, 2007,  o editură fondată chiar de scriitorul Valeriu Bârgău  şi apariţia ei a fost posibilă datorită sprijinului financiar acordat de Consiliul Judeţean Hunedoara, fiind un exemplu de contribuţie la cultura locală cu fereastră spre cultura română.

Prin dialogurile realizate de Valeriu Bârgău, la cald, în epocă, jurnalistul încearcă să lege fenomenul creaţiei de generaţia din care a făcut parte, o generaţie importantă în literatură, generaţia optzeci, pe scurt, acea generaţie formată în comunism, dar care se va valorifica cu adevărat după anul 1989, în libertate, şi când „cenzura” libertăţii îi va arăta limitele şi adevărata faţă. Generaţia astfel definită este gruparea de scriitori cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi care a încercat şi a realizat, în mare parte, să depăşească efortul făcut de cei dinaintea lor: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu etc.

Scriitori de talent şi oameni în cetate cei care au răspuns întrebărilor lui Valeriu Bârgău au arătat prin răspunsurile lor legătura profundă cu realitatea, aspiraţiile lor de a depăşi vremea în care au trăit, speranţa că ceea ce fac e cumva istorie, mărturie de suflet despre suflete …

În acele dialoguri jurnalistul a căutat să descopere raporturile care au existat între membrii generaţiei, raporturile sale cu scriitorii, să redescopere ideea de frumos în alţii, să vadă până unde merge îndrăzneala lor, raportat la limitele impuse de cultura oficială a vremii, să descopere omul care stătea în spatele operei, să strige după adevărul care face evul mai curat şi cetatea mai puternică.

Contactul cu oamenii din vremea sa ne relevă efortul pe care îl poate face un jurnalist sau un editor citind cărţile contemporanilor săi, pregătirea intensă, până la uitarea de sine în realizarea dialogului, munca de rutină, obositoare, grea, dar necesară privitoare la adrese, telefoane, timp măsurat şi nemăsurat pus la dispoziţia scriitorului, eşecul relaţiei sau bucuria întâlnirii.

Efortul lui Bârgău a meritat pentru că avem o mărturie despre ce a însemnat literatura română privită prin fanta generaţiei optzeci.

Generaţia poate fi considerată eveniment în cultura română, sunt oameni şi scriitori care au fost şi au rămas repere în peisajul literar, precum Nicolae Băciuţ, Mircea Cărtărescu, Ion Cristoiu, Eugen Dorcescu, Ion Zubaşcu, Aurel Pantea, Aurelian Titu Dumitrescu, Dumitru Velea, Liviu Ioan Stoiciu, Traian T. Coşovei, etc.

Pare surprinzător şi aproape iraţional de ce nu apr interviuri cu scriitori din generaţia optzeci din judeţul Hunedoara precum Ioan Evu, Dumitru Hurubă, Eugen Evu, scriitori importanţi, de neocolit. Dar şi lipsa aceasta reflectă frământările din cadrul grupului, invidia, şocurile la care au fost supuşi membrii generaţiei de către sistemul general oficial de făcut cultură în anii 1970 – 1989.

De recunoscut că scriitorii din acea vreme căutau să se prezinte şi să se ascundă în spatele operei în acelaşi timp, pentru a nu se trăda în faţa propagandei comuniste, pentru a-şi păstra identitatea şi pentru a gusta din libertatea de a scrie, privind spre cer, conştient sau nu, vizând gloria …

Aceste dialoguri merită o analiză mai profundă despre viaţa de a fi scriitor în vremuri complicate …

Citind cartea, descoperi emoţia interviului ca scriitor, o emoţie adevărată, limitarea criticului de limitele sale biologice şi de viziunea sa asupra literaturii, necesitatea ca generaţia să se apere cu adevărat prin ceea ce scrie şi creează, că opera se susţine în timp prin energia interioară, că există zone la care scriitorul nu are acces, este brutal limitat sau trimis pentru ca presiunea spirituală pusă asupra sa să izbucnească în operă.

Citind dialogurile redescoperi că în spatele operei există multă muncă de calitate, o muncă spirituală necesară, lecturi, meditaţie, suferinţă, rupere de lume, că există o aură de mister şi poveste în fiecare volum scris, că literatura e şi o mare aventură, una incontrolabilă de individ şi de cenzor, şi o luptă reală cu tine, cu oamenii vremii, cu zeul care te vrea idolatru.

Valeriu Bârgău provocându-i pe scriitori reuşeşte să pună în lumină stările intime ale creaţiei: fiecare scrib are obligaţia să privească în mod critic spre opera sa, cu sensibilitate şi realism, pentru ca opera să nu-i afecteze fiinţa, că în final viaţa este un experiment la care trebuie să rezistăm, că opera depinde de o dimensiune interioară şi de una exterioară în egală măsură şi nemăsurat, că scrisul naşte tabieturi şi vicii şi e greu să ieşi din ele, că ritualul scrisului se aseamănă cu ritualul împerecherii la păsări, şi că e nevoie de seriozitate în actul creaţiei, o seriozitate necesară raportat la mişcarea generală socială pentru că opera rămâne.

Din păcate au existat în generaţie şi lupte, scriitorii au încercat să se elimine unii pe alţii prin omisiunea de a scrie despre altul, că poezia poate fi o reacţie împotriva morţii, a uitării şi că există o călătorie de unul singur în lume, pe cont propriu, dureroasă, reală, că suferinţa în faţa textului scris sau nescris încă, e o suferinţă constructivă, necesară.

În vremurile contemporane e nevoie de specializare, că scriitorul nu mai poate cuprinde totul şi criticul nici atât. Dar timpul stă deasupra ca o ghilotină, iar globalizarea cheamă indivizi unii către alţii, iar clipa merită trăită fie scriind, fie trăind adevărat, curat şi asiguratoriu pentru eternitate.

Dialogul a fost o necesitate pentru generaţia optzeci, este şi va rămâne o necesitate în ciuda diferenţelor de viziune, că dialogul permite ciocnirea culturilor, a tehnicilor literare, presupune civilizaţie şi educaţie, credinţă şi eroare. 

Până la urmă fiecare îşi va duce piramida de cuvinte singur în spate, jugul său este unic şi are datoria să persevereze până la capăt. Valorile sunt necesare pentru un neam, chiar dacă sunt contradictorii şi chiar dacă uneori nu convin.

Credinţa apare brusc necesară pentru o generaţie formată în comunism, ciudat lucru pentru vâltoarea contemporană şi că fără Dumnezeu nimic nu e posibil, până la urmă…  

Dialogurile purtate relevă şi alte teme, se impune a fi citite pentru a ne descoperi identitate ca dimensiune culturală în Europa. Dacă romanul sud-american a reuşit prin nota sa originală, literatura ţărilor din estul Europei reflectă o lume zbuciumată ce strigă după cuvânt, după echilibru şi maturitate. Se developează o lume unică în literatura universală, lumea anilor optzeci, ani interesanţi, în care comunismul îşi pregătea căderea în timp ce proclama gloria sa.

Sistemul a căzut, oamenii au rămas …dialogul e posibil în cadrul generaţiei, între generaţii, între culturi diverse …

Valeriu Bârgău întreabă: Ai mentori? Ai dorit vreodată să-i ucizi?

Nastasia Maniu răspunde: Da, bineînţeles, am mentori. Iov, Solomon, David, Dante, Kant, Shakespeare, Eminescu şi, desigur, mulţi alţii. Să fi dorit să-i ucid vreodată? Dacă lumina poate fi ucisă … Dar la ce bun? Întotdeauna mi-a fost frică de întuneric …     

Valeriu Bârgău întreabă: În fond, ce e stare de creaţie?

Eugen Dorcescu răspunde: Starea de creaţie, în autenticitatea ei, este un dat. Cu vremea, prin ştiinţă a scrierii, prin abilitate, prin suprapunerea (oarecum inevitabilă) a eului artistic şi a celui empiric, prin glisarea aparenţei în locul esenţei, ea poate fi (mai degrabă părea) şi creată (mai degrabă mimată).

Ion Zubaşcu mărturiseşte: Mesajul meu a fost emis în univers chiar în clipa în care l-a aşternut pe hârtie.

Aurel Pantea vorbeşte despre scrisul său: e senin când scrie, încearcă să devină rază, în timp ce îşi creşte copiii şi un iepure, studiind pentru examenele specifice profesorului în cetate.

Mircea Stâncel mărturiseşte: „ …de la gliile proaspete sau mai puţin proaspete există un  mare drum care duce la poezie …”

Cartea Generaţie şi Creaţie are şi o prefaţă, un  argument scris chiar de Valeriu Bârgău, însemnări la un demers publicistic, adică semne în vreme despre generaţia din care a făcut parte, acum el a intrat într-o altă generaţie, eternă, e la judecata adevărată a cuvintelor gândite, scrise, trăite, uitate.

Dialogurile sale au rămas pentru a ne demonstra că oamenii pot comunica şi că avem şansa de a descoperi miracolul vieţii în celălalt …

Constantin Stancu