Doar
APROPO DE CAMIL PETRESCU
Poate greşesc, dar am obsesia că şi în cazul lui Camil Petrescu se instaurează tot mai ferm pericolul uitării, sau cel puţin o formă a reevaluării operei, dacă nu cumva şi a Omului/scriitorului. Noua clasă de teoreticieni, critici şi istorici literari, cu unele excepţii, par(?) prinşi într-un proces profund de schimbare, de aducere a creaţiei la numitorul comun în care literaturii autohtone să i se impună un fel de modus vivendi adaptat şi adoptat cu respectarea normelor din afara ţării. Ca să fim în rând cu lumea, dar „călcând totul în picioare”, inclusiv, sau mai ales, acel tot reprezentativ ca tradiţie. Astfel, aşa mai pe tăcute, Camil Petrescu şi a lui creaţie, au cam devenit în istoria literară mai recentă un fel de zonă tabu pentru unii comentatori şi, sper, nu diriguitori ai literaturii şi culturii naţionale. În orice caz, cert este că autorul unor opere precum Danton, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Patul lui Procust, Act veneţian, Jocul ielelor…, începe să devină o necunoscută pentru tinerii actualelor generaţii, în timp ce învăţământul online completează cu succes tot mai deficitara pregătire a elevilor. Pe de altă parte, cu toată cutezanţa, invit pe oricine la recunoaşterea unui adevăr care, prinzând viteză, proiectează nivelul de cultură generală spre mediocru, dacă nu cumva chiar spre… sinistru. Şi nu mă feresc aici să aduc în prim-plan un argument-detaliu al unei situaţii circumstanţiale: dacă admitem, ca mic derapaj de la idee, că şi Camil Petrescu, aşa cum se întâmplă la oricare scriitor, s-a adresat prin scrierile sale unei anume categorii de cititori, respectiv celor care au fost în stare să-l priceapă. Ceilalţi? Simplu: aceşti ceilalţi sunt înaintaşii celor de azi, celor care, în gândirea lor îngustă şi cultură submediocră, se organizează din… mers pentru a lămuri o dată pentru totdeauna că tradiţiile trebuie distruse, în timp ce lumea literară de valoare ineptă să ocupe locul primordial, aşa cum bine… merită. În această ordine de idei, trebuie să se ţină seama că atât tradiţiile cât şi clasicii trebuie băgaţi la index, fiindcă romantismul, sămănătorismul, poporanismul şi alte „chestii” de astea, nu au cum să treacă de ’89! Începem o eră nouă – gata!
Păşim vitejeşte alături de lumea bună a scrisului contemporan naţional şi universal şi vom da cititorilor din întreaga lume opere cu adevărat valoroase. Este de la sine înţeles că ne vom elibera încet de tarele unui anume soi de naţionalism care a contribuit substanţial la marginalizarea creaţiei noastre literare de până la noi, adică un provincialism din ghearele căruia nu prea am evadat, cu toate zbaterile câtorva generaţii. Dar, în sfârşit, avem cum şi cu ce să demonstrăm că suntem în posesia capacităţii de a ne circumscrie în contextul general care, la rândul său, este parte al sistemului atotcuprinzător de globalizare, atât de dorit şi adulat.
Un suprarealism problematic însoţit colegial de un postmodernism cam plin de ifose, plus alte apucături destul de paralele cu literatura de valoare, sunt unite într-o formaţie puternic-vocală cântând prohodul unei literaturi plină de entuziasm şi de patos lansată într-un spectacol ieftin cu actori lipsiţi, în multe cazuri, de individualitate. Dintr-un amestec de poeme ale unor autori diferiţi, alegerea unei creaţii-poem, fie prin tragere la sorţi, pentru a ghici autorul, va fi în cele mai multe cazuri, un eşec, fiindcă oricare poem poate fi al oricărui autor…
În aceste condiţii, Camil Petrescu, cu opera sa, apare ca un intrus într-o literatură modernă-modernistă, fiind considerat un autor care nu numai că nu face trecerea de la romanul tradiţional la literatura actuală, ci constituie o stridenţă care distruge fără drept de apel armonia dintre creaţiile literare actuale…
Aşadar, Camil Petrescu, în contextul actualei noastre literaturi, este un autor total depăşit…
Dumitru Hurubă
(va urma)
*Foto: Camil Petrescu (Sursa MNLR)
Dumitru Hurubă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu