CU TRENUL REGAL PRIN VIAȚA ARTIȘTILOR
Dumitru Hurubă ne propune o carte cu un titlu aparent didactic: Să ne mai (re)amintim de…*, lansată de Editura Vatra Veche din Târgu Mureș, în anul 2022. Sunt câteva personalități știute în mediul cultural, dar prea puțin cunoscute în profunzimea existenței. Din titlul cărții înțelegem că unii abia acum iau contact cu acestea, iar alții au ocazia să-și reamintească de vremurile bune în care cultura avea liniile ei de forță în societate. În fapt, autorul a adunat date despre aceste personalități și ne propune o reflecție asupra condiției creatorului în societatea de astăzi. Este o carte la limita dintre eseu, istoria culturii, dicționar general… Este și povestea sa, el s-a regăsit în multe din evenimentele pe care le analizează și care sunt descrise cu pasiune. Este povestea artistului în lume, în timp, în mințile oamenilor, în abisul istoriei. Ruptura dintre generații a produs un hiatus în acest lanț spiritual, creatorul și-a pierdut reperele sociale (dar și personale) din mai multe motive. Scriind despre aceste personalități, Dumitru Hurubă a punctat unele dintre cauzele care afectează memoria lungă în societate: interesul unor generații de a bloca valorile pentru a prezenta propriile valori; evoluția sau involuția modelelor și modelor culturale; interesele materiale ale editurilor sau instituțiilor de cultură; ideologia abordată de societate la un moment dat; paradigma politică din vremuri știute pentru a justifica deciziile luate de puterea aflată la butoane; renunțarea la cultura solidă și înlocuirea ei cu industria spectacolului și divertismentului; indiferența oamenilor; regulile religioase care se consideră a domina gândirea oamenilor etc. Mai pot fi arătate și alte motive.
În minibiografiile prezentate, cititorul
poate lua contact cu viața artiștilor în vremuri concrete, poate înțelege de ce
între operele realizate și viața lor sunt legături profunde, unele tinzând spre
o religie a culturii. Viața
creatorului de artă este oglindită în operele acestuia cu stranie acuitate.
La început,
Doina Bălțat ne prezintă un Argument
privitor la carte: „Cartea impresionează prin conștiinciozitatea și
responsabilitatea investite în tratarea temei alese. Este cartea unui autor ale
cărei meticulozitate și efort documentaristic nu pot fi trecute cu vederea,
introducându-l pe cititor în lumea mai puțin știută și cunoscută a creatorului
de artă” (p. 5).
Personalitățile
prezentare sunt: George Gordon Byron,
Otilia Cazimir, Barbu Delavrancea, Serghei Esenin, Erich Fromm, Ernest
Hemingway, Ovidiu Publius Naso, Alexandru Vlahuță, Amadeus Mozart, Camil
Petrescu, Valentin Silvestru. Numele devoalează tragediile, iubirile,
temele abrupte, ieșirea pe culoarele istoriei. Cititorul poate afla numeroase
date legate de viața și opera acestora, dar va înțelege că lumea este mult mai
complexă și că destinul face parte din această afacere crudă: viața…
Subliniem
câteva aspecte… Abia după 145 de ani de la moartea lui Byron, în mai 1969, un
memorial al cunoscutului scriitor a fost amplasat în Colțul poeților din
Catedrala Westminister. Au mai exista și alte tentative în trecut, dar istoria
a refuzat (re)amintirea…
Otilia
Cazimir a colaborat la Editura „Cartea Rusă”, traducând numeroase cărți din
literatura rusă și… sovietică, motive de a fi acuzată de colaboraționism… Traducerile rămân ca o dovadă a forței
literaturii în societate. George Călinescu remarca, referitor la opera
acesteia: „Simboliste sunt gările în <<care nimeni nu
coboară>>”…(p.39).
Barbu Delavrancea a fost și un importat om politic, chiar a avut reușite în această sferă controversată, a schimbat partidele (cu succes), s-a realizat ca deputat, ministru, primar al Capitalei. A cunoscut oamenii și a reflectat aceste experiențe în opera sa: Paraziții, Hagi Tudose, Răzmeriță etc. El a fost avocatul lui Caragiale în procesul de calomnie împotriva lui Caion, proces celebru și pentru istoria literară dar și pentru telenovela socială de atunci și acum…
Cât despre
celebrul poet Esenin, mort de tânăr, autorul scrie că a avut cinci soții, unele
au încercat să-l ajute, dar a suferit o criză mentală abisală, cu două zile
înainte de Crăciun (1925) și-a tăiat venele de la mână, a scris un poem cu
sângele său, un adio patetic, disperat, apoi s-a spânzurat de țevile de
încălzire ale unei camere de hotel… (p. 59).
Erich Fromm
a fost o eminentă personalitate a secolului al XX-lea, a punctat filozofia și
psihologia cu o carte semn: Fuga de
libertate…, o analiză a fenomenului totalitar în societate. Viziunea i-a
fost modelată de importanta cultură europeană, de misticismul iudaic, de
filozofia materialistă a lui Marx, dar
și de experiențele din Primul Război Mondial, cu impact asupra personalității
sale și asupra societății afectată de crize de tot felul…
Ernest
Hemingway a scris multe cărți într-un timp scurt, a ars ca scriitor deplin. A
fost atras de viață, de moarte, de lupta omului pentru existență, de război, de
pacea, de iubire…Titlurile cărților sale sunt reprezentative, de la Bătrânul și marea (1952) la Pentru cine bat clopotele (1940).
Activitatea este încununată cu Premiul
Nobel pentru Literatură (1954), plus alte premii ale vremii sale. Arderea
l-a dus la capătul drumului, a căzut în cenușa proprie, afectat de o tulburare
bipolară, boală specifică celor care activează intens în labirintul istoriei
moderne.
Ovidiu Publius
Naso a fost dus în exil pentru că a scris despre iubire, a cântat iubirea până
la ultima silabă. Corina, femeia aprigă, model în textele sale, avea un tipar
real, pe Julia, nepoata trufașă a împăratului. Lucrurile se schimbă, cei mari
nu acceptă dezvăluirea tainelor din viața privată. Din acest motiv, exilul este
o soluție de viață și de moarte, de existență și poezie, literatura având de
câștigat prin textele scrise de acesta…
Exemplele
pot continua, Dumitru Hurubă nu are pretenția a fi un original în ceea ce
descrie și prezintă, dar are meritul de a ne ține în priză în legătură cu
valorile eterne ale culturii. El notează: „Trebuie să fiu corect și să spun că
nu e în regulă ceva cu noi, că am abandonat drumul larg și frumos care ne ajută
la păstrarea identității naționale, consolidării și menținerii noastre în rând
cu lumea bună și am cotit-o pe ulicioară la capătul căreia a început să
funcționeze cu succes… autodistrugerea ca țară și națiune, cu valorile lor cu
tot” (p.163).
Ca umorist,
autorul abordează și miniportretul
lui Valentin Silvestru, un scriitor care a ținut la umorul cel de toate zilele,
la teatru, la viața socială într-o vreme a doctrinelor impuse de regimul
totalitar. El s-a bazat pe un stil aparte, scrie Hurubă, cârcotășesc, termen care se impune și care rămâne, indiferent de
organizare socială. Opera sa, destul de bogată, pleacă de la Trenul regal (1949) și continuă, nu-i
așa?, cu Glastra cu sfecle (1965), Tufă de Veneția (1971), De ce râdeau gepizii (1973), Un bou pe calea ferată (1992) etc.
Titlurile rămân, autorul cărților s-a topit în paginile istoriei literare,
zgârcită cu umoriștii și cei lucizi. Sfârșitul lui a venit bizar (1996), a fost
accidentat mortal de un taximetrist în timp ce venea de la un spectacol pe care
l-a vizionat, pe un traseu inedit, pe care nu-l folosea uzual, când se deplasa
cu autoturismul personal…
Fiecare
autor are o cheie a destinului, ne putem aminti de opera lui, de viața lui, ne
putem reaminti de paradigma vremurilor pe care le-a trăit, amprentele
tragediilor și succeselor personale marcând memoria oamenilor.
Dumitru
Hurubă este un cunoscut scriitor de umor, moralist de esență tare, dramaturg,
critic și istoric literar, poet îndrăgostit de lumea care renaște primăvara sau
care se bucură de aurul toamnei, comentator aprig al epocii văzută prin
ferestrele altor epoci. L-au preocupat marile personalități, totodată, de la
Apostolul Pavel la Veronica Micle, femeia care a punctat viața lui Mihai
Eminescu prin clipe unice și poezie cu farmec și muzicalitate eternă.
Cartea de
față are la final câteva date biografice, dar și referințe critice legate de
cărțile autorului. Imaginea despre condiția artistului se întregește prin toate
acestea, inclusiv comentariile lui Hurubă despre artiștii pe care i-a prezentat
cu atenție și sfială… Magda Ursache notează: „Am întrebat un umorist redutabil,
Dumitru Hurubă: <<Mit, ce părere ai de toate acestea?>> <<Ce
ușor te poți acoperi de ridicol ca umorist>>, mi-a răspuns Hurubă, un
cascador al râsului. <<Nu-i de glumit cu umorul, Magda. Umorul acesta e
un lucru foarte serios>>. Am fost de acord cu uimitorul domn Hurubă…”
(p.176).
Constantin
Stancu
*Dumitru
Hurubă, Să ne mai (re)amintim de…,
177 pagini, Târgu Mureș: Editura Vatra veche, 2022. Argument: Doina Bălțat.
Coperta Nicolae Băciuț (Internet).
Text publicat în Revista „Vatra veche”, nr. 6-7/2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu