CARTEA VECHE ÎN ȚARA HAȚEGULUI
(scurte
note)
În Evul Mediu cărțile care dominau viața comunității au fost mai ales cele religioase, bazate pe valorile creștine, conform standardului acceptat la acea vreme. În ținutul Hunedoarei, acestea au avut un impact pozitiv, iar astăzi ne dau o imagine asupra culturii și vieții spirituale a oamenilor, a locuitorilor, a stării lor materiale, pe de altă parte. Preoții au fost implicați activ în acest fenomen cultural. Bisericile și mănăstirile au avut un rol central, au fost focare de educație, credință, deschidere spre marile temele ale umanității.
Țara
Hațegului a fost un loc unde s-au manifestat valorile Evangheliei, mai ales Evanghelia după Ioan, copiști și
meseriași s-au implicat pentru ca aceste texte sacre să ajungă la oameni. Nu a
fost ușor, tehnica editării cărților în Evul Mediu era grea, scumpă, presupunea
oameni calificați, educați, greu de găsit. La Râul de Mori, Lațcu Cânde a pus
în operă o Evanghelie pentru Mănăstirea Neamț (1448). Contribuția financiară a
celui de mai sus a fost importantă, cartea avea ferăcături de argint elegant lucrate și semnificative. În mănăstiri
au trăit călugări, copiști, legători, gravori, dascăli, iubitori de carte,
oameni care au știut valoarea unei cărți în timp și-n domeniul spiritual.
În zona Hunedoarei, inclusiv în
Țara Hațegului, au existat mănăstiri care au pus în valoare aceste aspecte:
Prislop, Răchitova, Râul de Mori – Suseni, Sibișel, Vaidei, în secolele XIV-XV.
La Prislop au venit tineri pentru a învăța carte, a deprinde o meserie
specifică: zugrăveli, pictura icoanelor, desene, copierea cărților, ilustrarea
lor, o activitate migăloasă și care impunea dedicare, disciplină, credință,
rânduieli specifice. Călugărul Nicodim de la Mănăstirea Prislopului a scris,
între anii 1400-1405, Tetraevanghelul
slavon, carte edificată pe pergament şi înfrumuseţată cu frontispicii,
având o valoare aparte, exemplu pentru tineri și lumea bisericească.
Cărțile erau achiziționate din
diverse motive, specifice vremurilor vechi. De obicei, preotul sau slujbașul
bisericesc achiziționa o carte. De multe ori, o comunitate se implica, era
necesar efortul material colectiv. Era, poate, singura din acea zonă. Unii o
dăruiau, moment de mare smerenie și slujire duhovnicească, puțin știau să
citească și să prețuiască o carte. O carte dăruită constituia motiv de
protecție divină. Erai ferit de evenimente nedorite, cataclisme, căderi.
Uneori, acest gest însemna un eveniment aparte al familiei donatorului, sau o
iertare de mari păcate. Alții erau dornici de publicitate, de aprecierea
comunității, de mândrie personală sau un gest care marca starea lui socială.
O carte avea un preț însemnat,
raportat la starea economică a vremii. Însemna valoarea unui Mercedes bun din
ziua de astăzi. Tirajele erau reduse, meseriași tipografi puțini, distanța de
la locul realizării ei era mare, negociatori pricepuți puțini, costuri mari de
procurare. Sunt multe analize, ele arată cât de greu se procura o carte. În
anul 1699 în casa preotului Avram din Hațeg, de față cu alți martori, fețe
bisericești din Hunedoara, Tuștea, Fărcădin și Silvaș, s-a tranzacționat o Evanghelie menită să învețe
poporul. Despre achiziția de cărți destinate slujirii
în biserici, sunt multe date legate de Țara Hațegului, în localități ca Sălașul
de Sus, Bucium. Cărțile erau realizate, însă, la Alba Iulia, Blaj, Bucureşti,
Iași, Mănăstirea Dealu, Târgovişte. Monedele în care se făceau plățile erau:
florinul, pitacul, grosul, zlotul, crăițaru, groșița, mărieșul etc. Toate
reflectau pozițiile imperiilor, voința conducătorilor aflați pe tronuri,
evenimentele grave, crize, războaie, mutări de populație, migrații…
Cărțile erau pentru diferite
stări sociale, pentru comunități sau pentru cei cu stare materială. Erau cărți
cu ferecătură de argint și cu pietre prețioase, ele însemnau și o investiție
sigură pentru unii cu stare socială.
Cărțile oferă informații legate
de societatea din vremea aceea. Istoria uneia ne arată cum a ajuns în mâinile
posesorului și prin ce aventuri a trecut. Posesorul scria pe aceasta despre el,
indicând starea cărții și traseul parcurs. Astfel, Biblia de la București, 1688, cea susținută de Șerban, s-a aflat la
Deva. În Țara Hațegului a existat un cărturar eminent, Ștefan Moldovan, el a
elaborat o listă cuprinzând situația cărților din zonă în anul 1857, aflate în
78 de biserici, în număr de 475. O bibliotecă parohială s-a aflat la Prislop.
Titlurile cărților sunt semnificative, ele trimițând spre Evanghelie,
Liturghii, Penticostare, Cazanii, Psaltiri etc. Erau și cărți de cultură și
istorie, legate de neamul românesc și de alte neamuri creștine.
Pe filele cărților s-au găsit
însemnări legate de evenimente și de viața socială a comunității, situații
aparte, fenomene meteorologice aparte, care au afectat locurile și oamenii.
Aceste însemnări constituie un fel de jurnal
ad-hoc în care au fost marcate zile cu importanță personală, colectivă, stări
ale comunității.
Majoritatea notelor proveneau
de la preoți, ei fiind și primii cititori ai cărților. Ele vizau fenomenele
meteorologice, calamității, probleme medicale. Astfel preotul Vichente din
Densuș consemnează un cutremur în anul 1802, de Vinerea Mare. Tot la Densuș s-a
consemnat că-n anul 1813 a fost o foamete mare în Ardeal, anul fiind ploios. În
27 aprilie 1814 a nins abundent. Toate reflectă preocuparea oamenilor din acea
vreme de a transmite mesajul despre suferințele lor, inclusiv despre boli care
nu aveau tratament la acea vreme, plus că medicii erau foarte puțini și scumpi.
Pe o Biblie (Blaj, 1795) s-a
consemnat la Densuș că a fost ciumă în
anul 1733, holeră în anul 1832, iar în anul 1836 a fost al doilea val de
holeră, Ardealul având de suferit.
Pe de altă parte, posesorii
cărților au consemnat evenimente istorice importante pe filele acestora,
scrisul lor captând frământările sociale și punctând tragediile. Răscoala lui
Horea, Cloșca și Crișan s-a notat pe cărțile sacre, la Arhivele Statului din
Deva există o Cazanie din anul 1643, făcută la Iași, unde apare acest
eveniment. La Densuș există consemnări privitoare la istoria Ardealului făcute
de preotul Vizante: 1784 – Răscoala lui Horea; 1788 - năvălirea turcilor în
Țara Hațegului până la Sântămăria Orlea; 1848 – ciocniri între români și
maghiar cu ocazia „stingerii” iobăgiei etc.
Sunt note minime, în limbajul
epocii, fără multe detalii, făcute de oameni modești, care cunoșteau scrisul și
cititul, dar marcați de cele întâmplate, dorind să lase urmașilor semne despre
evenimentele la care au luat parte și care i-a marcat. Ele au ajutat la
consolidarea limbii române în perioade grele.
Din aceste texte minime luăm
cunoștință de personalitățile vremii: vicarăș Chiril Țopa la biserica din Hațeg
(Penticostar, tipărit la Blaj, 1808);
preotul Nicolae de la Subcetate a primit în anul 1797, în biserica din Baru, de
la Ioan Bob o Teologie moralicească
tipărită la Blaj (1766), cu ocazia vizitei făcute de Împăratul Franz Iosef în
Țara Hațegului.
De asemenea, este menționat și
Simion Zugravul din Țara Hațegului, el zugrăvind biserici, pictând icoane la
mai multe biserici: Hațeg, Nucșoara, Baru Mic, Densuș, Prislop etc.
Sunt pomeniți preoți, dascăli,
slujitori bisericești care au absolvit școala la Blaj, locul preferat al
românilor ardeleni, ei constituind elita vremii, oameni cu știință de carte și
dedicați cauzei românilor, punctând istoria cu aceste note minime, scrise cu
mâna lor, ca o pecete a trecerii lor pe aici.
Cartea poate fi considerată ca
o sursă de învățătură, problemele teologice s-au împletit cu cele
social-economice și cu istoria de ieri, exemplu pentru iubitorii de carte de
azi.
Aceste date și multe altele,
sunt consemnat de tratate și cărți bine construite de personalități* preocupate
de istoria noastră și de importanța cărții pe suport de hârtie sau alte
materiale specifice vremii. De asemenea, la Arhivele Statului, Filiala Deva se
află numeroase documente legate de aspectele punctate pe scurt mai sus.
Sunt semne în timpuri vechi și
noi.
Cartea, cel mai bun prieten (E.
Hemingway, scriitor american, laureat al Premiului Nobel)…
A consemnat Constantin Stancu
*Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, fondul de
carte veche. Vezi: Slujebnicul sau Liturghierul,
publicată la Veneția, în 1554, este o carte religioasă, cea mai solicitată
carte de cult, care cuprinde cântările și rânduiala liturghiei, principala
slujbă în biserica creștină. Exemplarul este scris în limba slavonă. Este o
carte rară, una dintre cele patru care mai există în bibliotecile din România.
D. Lupan, L. Hațegan, Cărți
românești vechi în biblioteca Muzeului de Istorie Alba Iulia, în „Apulum”
XIII, 1975.
Fl. Dudaș, Memoria
cărților vechi românești, Oradea, 1990.
M. Tomescu, Istoria cărții românești, București, 1968.
C. Papacostea-Danielopol, L Demeny, Carte și tipăritură în societatea românească și sud-estul european
(sec. XVII-XIX), București, 1983.
A. Vereș, Orânduieli
românești vechi tipărite în Ardeal (1744-1848), București, 1926.
S. Nemecsek, Carte,
literatură și presă la Orăștie, vol. I, 2010 etc.
Fondul de carte veche al Bibliotecii Județene „Ovid
Densușianu” Hunedoara-Deva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu