Cuprinsă de noi zone de conflict, Planeta începe a se răzvrăti. Nu este doar o ficțiune apocaliptică, ci o formă de întrebare existențială: dacă răul pare orchestrat, atunci ce sens mai are inocența? Iar faptul că ea, poetesa este mamă și bunică face ca totul să se simtă mai dureros—pentru că nu e vorba doar de lume, ci de viitorul celor pe care îi iubește. Motivația poetică poate fi una puternică: nu neapărat „de ce distruge”, ci „ce dezvăluie această distrugere despre condiția umană, despre libertate, despre divin”.
Prefață — ManifestNu este un volum despre sfârșitul lumii.
Este un volum despre imposibilitatea de a accepta
sfârșitul ca fiind justificat.
Trăim într-un timp în care deciziile par umane, dar consecințele lor depășesc orice măsură a umanului. Războaiele nu mai sunt accidente ale istoriei, ci devin structuri. Distrugerea nu mai apare ca excepție, ci ca mecanism.
Și atunci întrebarea nu mai este cine decide, ci dacă decizia mai aparține cuiva.
(Fragmente din carte)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu