Ioan Barb își caută identitatea în orașul din suflet.
Poeme din realitatea trăită și durută. Ritmul este dat de ritmul memorie.
Există un oraș perfect în cer, el exorcizează orașul real.
„Duda” nu mai sună în orașul real (Călan, Valea Streiului), se aude sunetul destinului.
Versuri fulgerate de lumina divină într-un oraș în care viața era marcată de mireasa cocserie...
Poeme cu ieșirea prin cer...
Dacă în antologia sa (Ed. Tipo Moldova), Ioan Barb se considera ostatec în cer, acum este ostatec în memoria sa.
Orașul alb calcă în picioare realitatea care își face de cap...
Metaforă și dinamism, între marketingul literar și suferința pentru poezie!
