Acasă
(Lőrinczi Francisc-Mihai, Brazda de acasă – Confesiuni şi proză scurtă, Sibiu: Editura
CronoLogia, 2016)
Lőrinczi Francisc-Mihai a publicat cartea de
confesiuni şi proză scurtă Brazda de
acasă, Sibiu: Editura CronoLogia, 2016, lansată la Târgul de Carte Alba
Transilvania, 2016, Alba-Iulia. O carte de suflet, profundă, un îndemn şi o
demonstraţie despre viaţa curată. Întoarcerea acasă, la natură, la credinţă, la
vatra originară a omului. Autorul dă impresia, la prima vedere, că este o
epistolă desuetă, un strigăt după trecutul topit în erori, un nostalgic cu
stil. După ce am aflat cum România importă pâine congelată, produsă în alte
ţări, am înţeles că are dreptate. Sunt adevăruri zilnice, le plasăm la
capitolul banalităţi şi uităm că ne condamnăm singuri la moarte, la pustie, la
cădere. Amintirile sale sunt despre un trecut prins în cercul păcii. Scriitorul
ne defineşte prin fapte ce înseamnă acasă.
Ne reaminteşte despre pâinea de acasă, despre gustul mămăligii, despre liniştea
căminului şi lumina familiei, despre fagurele cristic, despre sărbătorile
irepetabile...
Lőrinczi Francisc-Mihai ne cheamă în raiul încă posibil, în grădina de la ţară, acasă la bunici, la oameni de suflet. Proza scurtă continuă acest filon, exploatează vatra veche unde s-au petrecut minuni şi unde aşteaptă îngerul cu miracolele pregătite. Acolo, lângă lalele roşii, lângă izvorul curat, într-un timp autentic, străjuit de ceasul din turnul bisericii, sub cireşul înflorit...
Fraza confesiunilor şi a prozei scurte curge
molcom şi natural. Poezia fulgeră cuvintele, proză şi poezie împletite sub
taine pierdute. Căldura se transmite cu fiecare frază, cartea trebuie citită.
Explicaţiile obturează sensurile. Este întotdeauna un drum spre casă, un cuib
al liniştii. Porumbei de aur echilibrează naraţiunea şi destinele. Dragostea
vine dintr-un timp fără de timp, din inima oamenilor. Frumuseţea este un salt
peste cele căzute. Vine din interiorul omului. Legătura dintre confesiuni şi
proza scurtă este evidentă, necesară şi atinsă de curcubeie.
Cum se face pâinea adevărată, banala pâine?
Bunica rupea aluatul, forma pâinile şi le aşeza
pe un cârpător presărat cu făină. Vreascurile în cuptor tremurau aprins, se
năştea focul. Cuptorul era pregătit pentru a primi în el viaţa ca Maria
Naşterea Mântuitorului, când s-a pogorât Sfântul Duh. Capătul unei rogojini
legat cu foi de cucuruz potolea zvârcolirea jarului aprins... Pe lopata lungă
erau aşezate cu răbdare pâinile pe vatră. Şi cuptorul închis sta două ore ca să
se coacă aluatul... Viaţa prindea în noi speranţă (Pâinea de acasă, p. 17).
O lecţie de viaţă. Simplă, cu miros de pâine
coaptă. Cu renaşterea lumii în cuptorul de la ţară. O pâine, o poveste veche,
venită de la facerea lumii...
Degradarea vieţii, a omului ca specie, depărtarea
de natură şi de Dumnezeu este tema
principală a cărţii. De fapt, un poem în proză.
Cântec de cocoşi în depărtata mea copilărie. La
bloc nu se mai aud. Sunt multe ziduri. Zilnic ridicăm tot mai multe ziduri
între noi, mai de netrecut decât cele de beton. Arhaicul se revoltă. Suntem
între gratii, între coaste zăvorâţi din timpuri străvechi. Ne întoarcem spre
caverne. Pierdem din aristocraţia spiritului. Ne împuţinăm (Diamantul şlefuit de amintiri, p. 31).
Lőrinczi Francisc-Mihai este convingător,
zidurile ne dezumanizează. Cursul este în plină desfăşurare. O fotografie
simplă, exactă.
Legenda pâinii de acasă este pusă în evidenţă de
scriitor, cu patimă, cu inima deschisă. Este o rădăcină în memoria omului, una
puternică, îl leagă de geneză.
„Ai simţit vreodată mirosul pâinii proaspăt
scoase din cuptor? Înseamnă că ai fost şi tu odată acasă şi de atunci cauţi
acel paradis. Nu îl vei mai afla. S-a închis în tine. Ca perla în bivalvă” (Darul fagurelui christic, p. 48). Toate
acestea produc în sufletul celui care povesteşte şi se povesteşte sentimente
divine. Mirosuri, sunete, fructe coapte, cum scrie, de fapt, este un etern prezent,
un nelumesc prezent care releagă omul de ramurile pomului vieţii. Sunt
simboluri biblice implicite, Lőrinczi Francisc-Mihai nu explică, el implică
cititorul în naraţiunea sa, atinsă de aripa îngerului. Energia pozitivă se
declanşează, poate mişca mecanismele istoriei spre o altă adresă. Iată,
direcţia pe care glisează lumea este una greşită, efectele se pot simţi,
anticipa.
În curând vei fi programat să simţi un anumit
gust, să execuţi o anumită sarcină, nu vei mai putea fi independent, ci vei fi
un simplu executant docil şi obedient al unui mare rău care se apropie. Nu îi
dau numele pentru a nu te deruta prea tare. Grădina ta nu va mai fi a ta. Ea va
dispărut deja când în zorii zilei tale va străluci în faţa ta doar ecranul
orbitor al unui laptop superperformant, dar fără raze divine care să-ţi
călăuzească sufletul, având doar culori iluzorii (Moştenirea, p. 85).
Confesiunile se prefac în naraţiune, proza scurtă
capătă un aer de înţelepciune, firul vieţii personajelor se află sub
predestinare. Ele acceptă această presiune a istoriei asupra lor. Nu o fac
imediat, dar înţeleg spre final că lumea nu le aparţine, că ei nu aparţin altor
oameni, ei sunt fiinţe care îşi trag energia din ceva mult prea înalt şi
tainic.
În povestirea Domeniul
baronului, reia, pe un alt plan, povestea din Rai, povestea vinovăţiei
omului. Totul pleacă de la un măr încărcat de fructe, distrus de un personaj al
revoltei, vinovăţia se înscrie în cercul unui domeniu strict, aparţinând
baronului. Stăpânul descoperă vinovatul prin înţelepciune, nu prin forţă, nu cu
ajutorul direct al poliţiei. Vinovatul este adus în situaţia în care
conştientizează vinovăţia. Dialogul dintre personaje, descrierea domeniului, a
personajelor se face de Lőrinczi Francisc-Mihai cu simplitate, cu profunzime.
Cititorul parcurge epopeea spre clipa dreptăţii cu un anumit calm, cu interes,
stârnind multă curiozitate. Scriitorul are darul de a povesti lucruri profunde.
Planul său este unul al normalităţii într-o lume anormală. Sunt puse în balanţă
transformarea pentru desăvârşire spirituală în contra revoltei, a şireteniei, a
şocului menit să distrugă. Poveste veche
de din Rai...
...Şi poate totul nu este decât o piesă de
teatru, jucată cu pasiune. Viaţa unor indivizi trăită de alţii, sub tensiunea
scenariului, precum în proza scurtă Saci
de plastic.
Taina lumii, a istoriei se dezleagă în relaţia
bunic-nepot, personaje centrale ale paradigmei. Bunicul este mereu prezent în
scrierile lui Lőrinczi Francisc-Mihai. Trecutul şi viitorul se leagă sub ochii
istoricului prin forţa de a preda sigiliul de la o generaţie la alta.
Nedreptăţile sociale, furia declanşată de pervertirea minţilor sunt bine
explicate în dialogul celor doi. Simplu, la obiect. Comunismul este pus la
judecată, viitorul este pus la judecată. Una lucidă, de la om la om, bazată pe
înţelepciune.
Concluziile sunt inerente, adevărul poate schimba indivizii, până mai este timp.
Azi se ucide subliminal. Au devenit sofisticaţi,
dar aceleaşi lepre, aceeaşi troglodiţi. Doar cu altă ţinută, de gală. Nu mai e
nevoie de strategii de forţă, de teroare. S-a dovedit că omul poate fi condus
şi manipulat la fel de bine nu numai prin teroare, ci şi prin confort. Ieri i
se lua totul, libertatea, desfiinţarea fizică, astăzi ţi se dă mai mult decât
ai nevoie, eşti sugrumat peste măsură. Eşti invitat să subscrii la propria ta
sclavie. Şi o faci parcă hipnotizat. Un război psihologic perfid. Mai periculos
decât cel nuclear, biologic sau cibernetic (Porumbeii
de aur, p. 109).
Această poveste, bunic-nepot împreună în anotimpul
istoriei, începe frumos, nepotul priveşte la porumbeii de aur care mai zboară
printre blocurile cetăţii, se odihnesc sub sărutul soarelui, într-o simetrie
perfectă. Perechi. Porumbeii sugerează nepotului viaţa alături de bunic,
povestea care prinde generaţiile. Porumbei simbolizează prezenţa Duhului Sfânt,
povestea reflectă adevărul despre societate, despre oameni care privesc la
păsările cerului şi plouă cu pulbere cerească. Semn de profeţie, de eliberare.
Viaţa trebuie privită din alt unghi, merită trăită altfel.
Lőrinczi Francisc-Mihai a scris o carte de suflet
pentru oamenii care speră, cred, mai pot să iubească, limbajul ei este secret
şi clar în acelaşi timp. Această proză scurtă ne transmite un mesaj necesar,
suntem în faţa unui scriitor original şi profund. Unii ar eluda o astfel de
naraţiune, dar citind ştirile zilei, aflăm că România procură sau importă pâine
făcută în altă ţară, transportată congelată şi livrată aici.
Timp îngheţat în ochii oamenilor...
Constantin Stancu
Fragment din cartea Fascinanta efă mică, 2023
Foto: Lorinczi Francisc-Mihai și soția, Maria-Daniela Lorinczi la casa lui Blaga, Lancrăm, 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu