Badiu Iancu: Hațegul sub povara istoriei. Din suferința românilor, din speranțele lor... „O rază de lumină în viaţa haţeganilor a adus Despărţământul „Astra” Haţeg, asociaţia a fost activă în viaţa culturală a localităţii. Activitatea a fost susţinută de intelectuali şi a vizat folosirea limbii române în evenimentele literare, artistice, etnologice, în viaţa bibliotecilor care s-au înfiinţat şi care au dinamizat lumea Haţegului. Teatrul românesc a fost prezent în zonă, s-au desfăşurat baluri româneşti, concerte, reuniuni de cântări, iar femeile, prin pasiunea lor pentru muzică şi literatură, au schimbat sensurile existenţei. Lumea era antrenată în promovarea culturii române, în apropierea dintre cei care simţeau româneşte”

Haţeg, epopee şi farmec

(Badiu Iancu, Oraşul Haţeg în perioada dualismului austro-maghiar,

monografie, 537 pagini, Deva: Editura Karina, 2015)

Badiu Iancu continuă cărţile dedicate oraşului Haţeg, o face pasionat, bazat pe cercetarea în arhive, argumentat. A ales de data aceasta o perioadă complicată, tensionată şi controversată. Monografia are un titlu precis: Oraşul Haţeg în perioada dualismului austo-maghiar 1867-1914. Badiu Iancu a cercetat mai multe arhive:

-       Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Hunedoara (ANDJH).

-       Fond Prefectura Judeţului Hunedoara.

-       Fond Vicariatul Greco-Catolic Haţeg (FVGCH).

-       Fond Protopopiatul Ortodox Haţeg (FPOH).

-       Fond Primăria Oraşului Haţeg.

Anexele dovedesc susţinerile autorului din carte şi sunt importante. El a dorit să fie exact în textele sale, căutând să elimine, pe cât posibil, temele subiective, prezentarea perioadei apare ca o fotografie a vremii. E o perioadă scurtă, destul de apropiată de cititor, comparaţiile cu o epocă sau alta, se pot face lucid şi motivat, viaţa în oraşul Haţeg a fost una interesantă.

La început, autorul ne propune o vizită în oraş în anul 1898, face o prezentare a localităţii la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, reconstituie piaţa centrală, locul unde se focaliza viaţa oamenilor în acea perioadă. Ne prezintă date despre populaţia oraşului, despre activitatea autorităţilor locale în timpul dominaţiei austro-ungare.

Lumea era plină de contradicţii, deşi majoritari românii nu aveau acces la gospodărirea oraşului, la procesul de luarea deciziilor, funcţionarii români erau puţini, iată, afacerile se făceau de cetăţeni maghiari sau evrei, votul politic era limitat de reguli bazate pe criterii de avere, sociale, etnice.

Haţegul era controlat în stilul marilor imperii!

Administrarea oraşului avea o culoare maghiară bine accentuată. Românii puteau accede la treburile oraşului dacă renunţau la religie, la limba română, dacă se adaptau regulilor şi normelor impuse de imperiu, dacă îşi renegau originea. Politica de maghiarizare în zonă era potenţată de legi, de activitatea din învăţământ, de instanţele judecătoreşti, de viaţa zilnică din cetate. Haţeganii nu au cedat, alături de alţi români din Ardeal, ei au adoptat mai multe strategii. Prezentau memorii la curtea imperială, se organizează în partide naţionale, refuzau participarea la alegerile electorale, adoptând o atitudine pasivă ca formă de luptă, se întâlneau în adunări populare, apar ziarele în limba română („Familia”, „Tribuna”, etc.). Ei se constituiau în asociaţii, „Astra” fiind una dintre cele mai active, mai puternice, mai solide. Haţeganii au rezistat împotriva aparatului represiv pus la punct în imperiu. Ziarele româneşti au fost de partea lor, intelectualii aveau un rol pozitiv în dinamizarea societăţii româneşti, erau prezenţi prin cărţile lor, prin faptele lor zilnice, prin discursurile din adunările populare, prin activitatea culturală, etc. Formele erau diverse şi persuasive. Energia intelectualilor, abnegaţia avocaţilor, generozitatea oamenilor de afaceri, puterea de sacrificiu a haţeganilor obişnuiţi, au dus la formarea României aşa cum o cunoaştem, începând cu anul 1918.

Haţegul era în acea perioadă un târguşor modest, patriarhal, cu aer de provincie bine ponderat, destul de curat şi organizat, raportat la nivelul mediu al epocii, marcat de o stradă centrală în care dădeau mai multe străduţe de periferie. Anul 1764 îi potenţează dezvoltarea, aici îşi are cazarma un Regiment de graniţă cu sediul central la Orlat. Imaginile vechi, hărţile prezentate în carte, toate redau atmosfera unui târg provincial cu instanţe judecătoreşti destul de autonome, cu primărie, cu perceptori regeşti,  birou de carte funciară, jandarmerie, comisariat, biserici organizate, avocaţi, cu o viaţă socială destul de liniştită, se putea trăi agreabil, conform standardelor vremii. Bisericile era active, fiecare încerca să-şi impună punctul de vedere prin manifestaţii religioase, prin poziţia preoţilor, prin întâmplările lor bazate pe ritualuri şi Scriptură.  Marele savant Iorga a fost prezent la Haţeg, a fost interesat de viaţa oraşului, de activitatea din Ţara Haţegului, şi-a rezervat loc la hotel, a vizitat târgul, a fost prezent la cinematograf, a vizitat întreaga zonă, se bucura de peisajul special de munte, de monumentele aflate în ţinut, a cercetat acte, a stat de vorbă cu oameni, a înţeles starea istoriei la zi. Condiţiile sociale din acea vreme nu erau comparabile cu cele de astăzi, dar marele cărturar s-a preocupat de faptele românilor din Ţara Haţegului.

În perioada analizată, Badiu Iancu se focalizează pe evenimentele petrecute cu ocazia sărbătoririi „mileniului maghiar”, reacţia românilor faţă de agresiunea politică din zonă, apoi abordează mişcarea memorandistă la Haţeg, viaţa în Partidul Naţional Român, Secţia Haţeg, împotrivirea la cinica „Lege Apponyi”, care viza utilizarea limbii maghiare în învăţământ, abordează faptul divers în oraş, bolile care au afectat haţeganii. Unele evenimente sunt interesante, alte tulburătoare, altele neobişnuite, totul influenţat de dorinţa irezistibilă a românilor de a-şi face auzit glasul.

Un capitol bine structurat al cărţii se referă la economia zonei, analizând agricultura, comerţul, meşteşugurile, creditarea, prezenţa liniei de cale ferată Haţeg-Caransebeş care a dinamizat viaţa socială, este marcată importanţa Uzinei electrice în epocă, semn al modernizării şi acceptării noilor descoperiri şi noile tehnologii.

Cititorul poate descoperi lucruri interesante legate de învăţământul din cetate, şcolile confesionale au avut un rol important, efortul românilor de a învăţa a fost mare, accesul la educaţie nu a fost unul uşor, dotarea materială a şcolilor, starea materială a învăţătorilor, epidemiile care făceau ravagii în rândul elevilor, ofensiva maghiară în faţa activităţii românilor, muncile agricole ale elevilor, programele şcolare, etc., toate redau dârzenia haţeganilor în faţa greutăţilor vremii. Iancu Badiu face o analiză obiectivă, bazată pe date, pe mărturii, pe dovezi, pe suferinţa care radiază în fiecare act din anexa cărţii.

O rază de lumină în viaţa haţeganilor a adus Despărţământul „Astra” Haţeg, asociaţia a fost activă în viaţa culturală a localităţii. Activitatea a fost susţinută de intelectuali şi a vizat folosirea limbii române în evenimentele literare, artistice, etnologice, în viaţa bibliotecilor care s-au înfiinţat şi care au dinamizat lumea Haţegului. Teatrul românesc a fost prezent în zonă, s-au desfăşurat baluri româneşti, concerte, reuniuni de cântări, iar femeile, prin pasiunea lor pentru muzică şi literatură, au schimbat sensurile existenţei. Lumea era antrenată în promovarea culturii române, în apropierea dintre cei care simţeau româneşte. 

Iancu Badiu a prins în paginile monografiei viaţa bisericilor din oraş, chiar tensiunile care au afectat viaţa creştinilor, luptele, uneori fizice, dintre calvinişti şi uniţi, presiunea catolicismului prin formele sale asupra reformaţilor şi alte asemenea. O atenţie deosebită a fost acordată mănăstirii de la Prislop, un loc unde şi atunci se petreceau lucruri interesante şi profunde. Cartea era preţuită de preoţi, avocaţi, medici, funcţionari, bancheri, dar haţeganul simplu era atent la viaţa de zi cu zi, presat de nevoi, de biruri, de lipsa de educaţie, atins de boli, afectat de sărăcie. S-au făcut şi alfabetizări pentru că lumea avea nevoie de educaţie. Trezirea spiritului românesc în imperiu a atras multe iniţiative menite să dea putere noului val care a dus în anul 1918 la unirea românilor. Autorul menţionează în carte numele a numeroase persoane: români, evrei, maghiari, alte naţionalităţi. 

În acea perioadă oraşul Haţeg a fost marcat de evenimente importante precum zborul lui Aurel Vlaicu de la Haţeg la Orăştie, însoţit pe drumurile care legau cele două localităţi de automobile conduse de personalităţile oraşului. Haţeganii s-au implicat activ în strângerea de fonduri pentru ca ilustrul inginer şi aviator să poată pune la punct un model nou, cel vechi prezenta uzuri numeroase care puteau afecta viaţa omului care a sfidat vremea prin îndrăzneala lui. Aurel Vlaicu ar fi putut să rămână în Germania, sufletul lui s-a lipit, însă, de locurile minunate din Ardeal, inclusiv de Haţeg. Au fost prezenţi în viaţa cetăţii Octavian Goga, familia Densuşianu şi alte personalităţi precum Ion Pop Reteganul, Nicolae R. Danilescu, chiar familia Popovici, o familie formată în oraş şi care a trăit aici,  s-a implicat în numeroase fapte remarcabile, în viaţa culturală, în viaţa socială. Badiu Iancu nu uită să amintească de Mihai Eminescu cel care s-a legat de conceptele lansate în spaţiul cultural de fraţii Densuşianu. În anul 1883 Eminescu a vizitat Ţebea pentru a poposi la mormântului lui Avram Iancu în semn de respect, a trecut pe la Sarmizegetusa pentru a se întâlni cu istoria românilor la ruinele rămase în urma romanilor, cu siguranţă a trecut şi prin Haţeg, Ardealul fiind o zonă agreată de marele poet şi om de cultură.

Monografia ne redă şi lumea Haţegului văzută prin ochii unor călători importanţi sau celebri sau care au vizitat ţinutul: arhiducele Rudolf, apoi Teglas Gabor care se preocupa de zonă din punct de vedere istoric, era un ghid asumat. Deşi Teglas a privit de multe ori subiectiv viaţa socială a ţinutului, el a lăsat multe informaţii, date şi note despre haţegani care pot fi citite într-un alt registru, mai realist. Radu Iacob descrie atent Ţara Haţegului în Monografia singuraticelor parohii şi filiale. Teologul a vizitat numeroase parohii greco-catolice, cu acele ocazii s-a documentat cu pasiune şi a reţinut oameni, fapte, evenimente, tradiţii, contradicţii şi alte fenomene religioase şi sociale. Lucrarea sa merită remarcată prin bogăţia informaţiilor pe care le oferă despre satele din zonă.

Ilarie Popovici publică în numărul din 24 mai 1881 al revistei „Familia” un text unde redă excursia pe care a făcut-o la mănăstirea Prislop împreună cu alte persoane. O aventură interesantă în care este descris ţinutul, oamenii, viaţa, drumurile, speranţele şi viziunea unei generaţii. Iancu Badiu reţine evenimentul şi-l descrie cu pasiune, explicând de ce Ţara Haţegului este un loc minunat.

Anexele cărţii ne redau vremurile cu exactitate, lectura lor, puţin greoaie, ne permite să retrăim atmosfera din Haţegului acelor timpuri, să citim printre rânduri dramele, pasiunile, bolile, iubirile şi mirajul unui loc exemplar din România. Nume de oameni, profesii active, femei pasionate, ţărani originali, tradiţii vechi şi curajul unor români care se gândeau la un viitor comun pe aceste meleaguri. Enumerarea clădirilor din zonă este destul de riguroasă, aceste construcţii au trădat stilul de viaţă al oamenilor, averea lor, preocupările sociale, tragediile care au afectat micii întreprinzători, sursele de avere.

Sunt multe de remarcat în monografie, lectura va permite cititorului curios să înţeleagă de ce viaţa în aceste locuri are un farmec aparte, o taină care scapă celor superficiali. Deşi stufoasă şi riguroasă, în acelaşi timp, lectura cărţii permite să facem comparaţii legate de un timp sau altul, raportat la perioada pe care o trăim acum, într-o vreme mult mai liniştită şi aşezată. Pentru toate aceste unii haţegani au plătit un preţ. Peste alţii s-a lăsat uitarea. Pentru unii vremurile au trecut, dar urmele lor, efectele deciziilor luate de haţegani atunci, se pot remarca şi acum. Din acest motiv cartea ne oferă unele răspunsuri la întrebări pe care am uitat să le mai punem în faţa conştiinţei noastre, în faţa comunităţii internaţionale.

Aspectul oraşului Haţeg în acea perioadă este bine prins de ziarul „Ţara noastră”, redactor Octavian Goga, poetul naţional, într-un material întitulat „Serbările din Haţeg”. Iancu Badiu reţine acele cuvinte scrise cândva: „Ai impresia că întri într-un orăşel, care păstrează formele unei vieţi patriarhale, puţin zgomotoase, unde n-a pătruns încă modernismul oraşelor mari, care te ameţesc prin zidurile curioase de-o strălucire insolentă, prin vălmăşagul spiritului mercantil, care caracterizează oraşele noastre. Totuşi inovaţiile se pot observa şi aici, dar un fast mai puţin searbăd, şi, dacă în şirul de case de-o armonie şi simetrie fără pretenţii, ochiul vizitatorului distinge, nu fără mirare, şi acoperişuri de şindrilă, neagră de intemperiile naturii, aceasta dovedeşte bună doză de conservatorism sănătos, care nu înţelege să rupă brusc legăturile cu trecutul” (grafia modernă a textului ne aparţine). Descrierea continuă şi concluzia vizitatorului era că Haţegul constituia un centru cultural şi politic important şi pentru românii din ţinut.  

O carte densă, un limbaj atent şi exact, fotografii ale vremii, hărţi, imagini de oameni din Ţara Haţegului, extrase din publicaţiile vremii, hărţi, litografii, evenimente care marchează epoca, personalităţi puternice, toate lăsă impresia unui ţinut mirific, de excepţie. Cartea continuă ciclul de monografii dedicate Haţegului de Iancu Badiu, un haţegan pasionat de cercetare, de viaţă, un autor curios şi documentat, care ţine să ne readucă în memorie rădăcinile, geneza noastră, eşecurile şi bucuriile care au format o ţară în ţară.

Autorul ar trebui încurajat şi ajutat din toate punctele de vedere de haţeganii de astăzi pentru că demersul său nu este unul simplu, este unul care ne interesează pe toţi în bună măsură. Istoria este o carte de vizită care ne poate face onoare şi care ne poate reprezenta în lumina vremurilor pe care le trăim.

  

Constantin Stancu