Călătorul
Voyager
Depăşeşte limita soarelui în expansiune,
ajunge-n locul unde gravitaţia
va fi poemul pe care nu-l mai poate
scrie scribul,
se scrie singur,
poemul acela de dragoste, unic,
după care tânjim toţi, chiar şi la
bătrâneţe,
călătoria macină neuronii moi.
Vine clipa de limită,
călătorul va depăşi marginea soarelui,
aripa lui de lumină difuză.
-
Ce va fi acolo, ce va fi?
-
Va creşte iarba, ca de obicei,
aud glasul venit de departe
cu întârziere de câteva luni,
iarba galactică, iarba crudă, verde, de
neînvins,
între şinele de oţel ale gravitaţiei.
-
Şi acolo, acolo departe?
Nu-mi răspunde nimeni,
ecoul a fost prins de iarbă şi
păpădii...
Un galben galactic în urma călătorului,
acolo,
între stele cunoscute, unde, iată,
creşte iarba, iarb, iar, ia, i...
Fragment din cartea Arhivele de la Hațeg. Monografii, legende și vivisecții, Ed. CronoLogia, Sibiu, 2017
