Artur Silvestri, imobiliarul în direct

Concert baroc în ceruri

Prin anul 2004, probabil primăvara, scriitorul Eugen Evu m-a invitat la Hunedoara, la domiciliul său unde era şi redacţia revistei. În acea perioadă colaboram la revista Provincia Corvina, dânsul fiind redactorul şef, secretara, directorul, copistul, corectorul, adică cel ce ţinea publicaţia în modul său specific, fără resurse financiare personale, fără instituţie. A scos câteva reviste lux, ceva peste revistele literare, titlul: „Casa Lux”. Mi-a spus o scurtă poveste formată din realitate, vise, dorinţe şi alte poeseuri. Mi-a zis, pe scurt, că vom colabora cu Artur Silvestri pentru că este un cărturar şi ne va sprijini cumva în demersurile noastre de a scoate o revistă la Hunedoara, la marginea haldei de zgură.

Am primit curând după aceea cărţile scrise de Artur Silvestri. Am citit, am scris texte, pretexte, eseuri, gânduri pe marginea acestora. Cărturarul scria eseuri de ţinută în revista „Casa Lux” coordonată de Mariana Brăescu, soţia. Formau un cuplu care au pus bazele unei afaceri pornind de la arta scrisului la români. Era un om care ştia multe lucruri profunde şi reale despre fenomenul imobiliar din România.

A scris şi Eugen Evu unele cronici sau eseuri despre opera lui Artur Silvestri. Acestea au apărut în revistele din Hunedoara, Arad, sau alte zone din ţară.

Ulterior, am migrat la Bucureşti pentru a lucra acolo la o companie, în domeniul comercial.

Brusc, m-am îmbolnăvit, Artur m-a ajutat cu ceea ce a putut în acele momente şi îi sunt recunoscător, a făcut-o şi la sugestia lui Eugen Evu.

Artur Silvestri a hotărât să editeze o plachetă cu textele scrise de mine despre cărţile sale, care a şi apărut, purtând titlul Pseudo-Imobiliaria. Placheta a ieşit la Bucureşti, Editura Intermundus, 2005, cu o prefaţă de Constantin Dumitru şi A.I. Brumar.

Eugen Evu, probabil prin anul 2006, schimbându-şi viziunea asupra literaturii a decis să nu mai colaboreze cu Artur Silvestri, probabil motivat şi de faptul că visul său de a fi susţinut de un cărturar nu s-a realizat şi de noutatea că imaginea publică a acestuia s-a deteriorat datorită luptelor politice şi altor lupte specifice în peisajul literar românesc, afectat încontinuu de marile descoperiri despre viaţa unuia sau altuia, de invidie şi de laşitate în acelaşi timp. Eugen Evu mi-a sugerat să nu mai colaborez cu Artur Silvestri, trimiţându-mi din Hunedoara la Bucureşti epistole prin email.

Din cauza programului încărcat al lui Artur şi din cauza serviciului meu, întâlnirile cu Artur Silvestri au fost sporadice în Bucureşti, în timp de trei ani ne-am întâlnit de vreo trei ori. Am fost afectat de faptul că editorul care era Artur întârzia să vadă şi cărţile mele, le vedea pe ale sale, era obsedat de planul său. Iluziile mele s-au risipit, am înţeles că există timp şi netimp în viaţa fiecărui scriitor şi dânsul era mai preocupat de proiectele sale şi de apariţiile sale şi de prezenţele sale în public şi lumea literară. Poate venise vremea să nu mai fie vreme în lume pentru dânsul… 

În anul 2006 mi-a apărut volumul de versuri Pomul cu scribi la Editura Eubeea din Timişoara, editor Nina Ceranu, la sugestia lui Eugen Evu, m-a eliberat de tensiunea operei pe care fiecare scriitor o poartă cu sine.

În septembrie 2005, Artur Silvestri îl premiază pe Eugen Evu pentru activitatea sa la revista din Hunedoara, pentru revista Provincia Corvina, prin ARP, adică Asociaţia pentru Patrimoniul Românesc, alături de alţi mulţi scriitori din ţară. Festivitatea de premiere a avut loc la Bucureşti, undeva pe malul lacului Floreasca, într-un local de ţinută, cu masă, filme, interviuri şi alte obiceiuri literare publice. Eugen Evu m-a vizitat şi am avut o întâlnire pe malul lacului şi în apartamentul meu deţinut temporar cu chirie în Bucureşti.

La data festivităţii de premiere din septembrie 2005, deja eram sub o presiune teribilă, medicii mi-au emis diagnosticul de cancer. Numai soţia ştia, la trei zile de la festivitate eram pe masa de operaţie. Experienţa am pus-o în cartea Pe masa de operaţie.

Prin anul 2008 Artur mi-a trimis ultima sa carte despre fenomenul imobiliar, m-a rugat să scriu câte ceva şi am scris un eseu pe marginea acestea cu titlul: Imobiliarul în direct. Am transmis eseul mai departe către scriitor. Mi-a mulţumit. Am înţeles că se simţea foarte singur într-un oraş cu peste trei milioane de cetăţeni, în total…

Am primit şi continui să primesc de la Mariana Brăescu cărţile publicate de editurile girate de cel ce a fost Artur Silvestru.

La 30 noiembrie 2008 cărturarul s-a dus pentru un concert baroc în ceruri.

Viaţa literară românească este fulgerată în continuare de marile dileme, sau ca să-l parafrazăm: este la apogeul derutei.

În carte ROMÂNIA IMOBILIARĂ,  cărturarul Artur Silvestri adună fulgerările de peste timp în domeniul în care a dat direcţie, sunt idei care l-au măcinat şi pe care gazetarii, în interviurile luate domniei sale, le-au pus în evidenţă.

Volumul este original în felul său pentru că are valoare de manual pe teme date de jurnalişti în domeniul imobiliar, răspunsurile sunt ale specialistului autodidact, ale literatului, ale iubitorului de frumos şi bolnav de frumuseţea locului în care trăieşte.

Volumul a apărut la Bucureşti: Editura Carpatia Press, 2008 şi a fost lansată sub regia atentă a lui Sivestri însuşi, care doreşte să păstreze aceste gânduri ca idei de valoare într-un mediu destul de confuz, care nu şi-a decantat direcţiile. El ne relevă idealurile, scopurile şi apărarea fiinţei aşa cum a fost dată românilor prin harul de a fi aici, deşi ar fi fost vremea...

Titlul este unul de esenţă, autorul doreşte să impună ideea mai mult sociologic, să o cimenteze în social şi în conştiinţa publică, ca efect al dragostei omului pentru casă, pentru locul său anume pe pământ, în care să trăiască în parfumul intimităţii de om călător pe pământ. Da, omul  vine într-un loc ce nu este gol şi pleacă, lăsând în urmă pământul acesta numit România. Mobilat şi înnobilat, un nume straniu pentru unii, un loc al experienţelor de tot felul, al căutărilor  amatorilor bine profesionalizaţi în superficialitatea lor, în căutarea profitului personal.

Deci, autorul adună răspunsuri la întrebări care s-au pus (ori nu s-au pus) de jurnaliştii de la Gândul, Jurnalul Naţional, Adevărul, Wall Street, etc., dă o imagine a domeniului din punctul de vedere al cărturarului, o face cu multă pasiune, cu angajare şi cu dorinţa de a da direcţii, sub starea unei modestii angajate. Este şi un răspuns celor care nu văd, care nu au viziune, dar care, se pare, ştiu ei ceva...

Când ne spune povestea modernă a Bucureştiului, capitală care se vrea în stil European, cărturarul vede un animal bolnav ce toacă vieţi, identităţi, bani şi produce haos, hoţie şi instabilitate, oraş fără energie, extrăgându-şi energia dintr-o boală care-l macină. Animalul rage şi sperie prin căderea în ruină, prin lipsa ideilor din urbanism, prin dărâmarea clădirilor vechi, fără stăpân şi prin dărâmarea bunului simţ.

Asociaţia ad-hoc a specialiştilor de ocazie, a avocaţilor cu stil de Dâmboviţa afectează mediul imobiliar, iar casele specializate de intermedieri ating valoarea în sine. Goana după câştig cu orice preţ agresează lumea, iar luxul e luxul unei lumi care epatează şi nu construieşte nimic, unde personalitatea încurcă oficialităţile şi administraţia şi unde funcţionarul public pare fără vedere şi fără stil.

Cărturarul Silvestri nu ezită să arate moda zilei, Valea Prahovei ca loc de expunere a poziţiei sociale, a luxului de ocazie şi unde naivii îşi toacă banii. Un loc ce se vrea în stil internaţional, o imitaţie târzie a ciocoiului de modă nouă care nu vede peisajul. Vede moftul, căci aşa e bine şi european şi cu ştaif. Aproape nimic din zilele de relaxare date omului care se odihneşte după o săptămână de muncă, doar fiţe după dicteul unor formatori de opinie mai mult decât interesaţi şi bulversaţi...

Artur Silivestri nu ezită să mai arate o modă, aceea a lumii imobiliare din Bulgaria, sub pretextul societăţii de consum din România că acolo e mai ieftin şi că românul circulă într-o ţară mai europeană ... este ocazia să emitem ipoteze şi să le şi credem, pare să spună interlocutorul sincer...

El mai refuză tema la modă, casa cu stafii, preferă o temă practică pentru român: o casă în locul blocului în care te sufoci şi în care personalitatea omului se toceşte sub presiune taxei pe comoditate... apoi reia sindromul Varşovia care ne poate afecta, revenind la eşecul rentei viagere şi a intenţiei ţăranului român de a ţine la pământ ca la ceva viu...

Nu în ultimul rând, Artur Silvestri se întoarce la viaţa sa, pune în mijlocul fenomenului imobiliar omul iubitor de frumos şi pasionat după o casă plină de căldură, după gesturi fireşti ale inimii, chiar dacă imobiliarul poate fi o temă de cădere pentru un suflet într-o Românie în căutarea locului sfinţit de idee...

Autorul este dispus să dea soluţia, oraşul post european, pe care îl poţi vedea apriori în Spania, sau Franţa, dar acolo, e o altă lume, cetatea nu e chiar un animal flămând după sufletele oamenilor...

Cartea merită citită pentru că dă culoare pasiunilor noastre după o altă Românie ...

„Într-un deceniu şi jumătate de imobiliar direct , nu am aflat pe nimeni care să evoce - atunci când îşi prezenta „casa“ sau „locul“ -  o cât de vagă istorie privitoare la „apariţii“ sau la „istorii ne-elucidate“.

Apoi răspunsul acesta la întrebări zburătoare :

„Fapt este că, la noi, terenul agricol se va scumpi iar „ţăranul va vinde când o să vrea“ şi dacă se va hotărî vreodată să vândă va fiindcă până la urmă „el“ este cel care astăzi „face jocurile“ şi le va face şi mâine.”

Răspunsul e taina imobiliarului în direct oferită de Artur Silvestri ...