Nichita a avertizat poporul poeţilor şi pe „ activiştii suferinţei”:
„Nu-l vede nimeni pe poet. / Unii nu-l văd pentru că nu au vedere. / Alţii nu-l văd pentru că nu au inimă”...
Poetul nu este de băut, deci nu-l înţelegem ! / Poetul nu miroase cum floarea // Cum putem să-l înţelegem,/ cum putem să luăm ceea ce nu miroase ca floarea/ drept floare?”
Acest avertisment este mereu actual, poetul nu este om politic, nu este consilier local, nici preot, dar are lucrarea sa, are revelaţia sa şi mereu primeşte mesaje pentru ceilalţi , pe care ceilalţi nu le vor recepta, nu le vor accepta, sunt mesaje care schimbă sufletul, lucrare mult mai importantă decât paşaportul nostru cel de toate zilele.
Cândva Nichita a trecut prin Ţara Haţegului, a trecut ca un erou anonim care merge pe jos prin propria viaţă. A prins harul acestor locuri, le-a pus într-o poesie puţină în felul ei, dar multă în spirit, mare cât bugetul unui oraş ca Haţegul, ca Hunedoara, pe zece ani împreună , dar cine să înţeleagă faptul că poetul nu este lup şi nici frunză căzătoare?...
La primirea premiului acordat la Struga, ca poet important, Nichita lăsa în testamentul său vorbitor şi fierbinte:
„Aici, în catedrala Sfânta Sofia, prin încoronarea unui om care visează şi gândeşte în limba română, se adevereşte, încă o dată, spiritualitatea plină de dor şi dumnezeiască a poporului român”.
Cu alte cuvinte: punct - cine poate înţelege va înţelege... cu timpul rece pe umeri.
Totodată, atunci Nichita mărturisea: „Să nu uităm însă naşterea cuvântului ca fiinţă vie care este produsul cel mai sublim al omului”.
Înainte de a pleca dintre noi Nichita a scris pe o bucată de hârtie omorâtă de memorie:
„Să ningă peste noi cu miei doar astăzi / să ningă inima din noi / Noi niciodată nu am fost noroi...”, iar ultimul vers - „plecat dintre ele” -, repetat de trei ori, ca-ntr-o înviere, pentru că nu suntem noroi, noroi, noroi...
Opera poetului a fost ca un fel de învăţătura pentru fiul său rătăcitor prin cuvinte.
Poate aceasta este şi menirea poesiei, de a purifica cu spirit curat, nins peste noi...
Constantin Stancu
Foto: Nichita Stănescu (mai tânăr)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu