ZIUA CULTURII NAȚIONALE –
„Eminesciana – Năzuința spre absolut”.
În data de 15 ianuarie 2025, Biblioteca Județeană
„Ovid Densușianu” Hunedoara - Deva a organizat evenimentul Ziua Culturii
Naţionale, a fost ziua în care am aniversat 175 de ani de la naşterea poetului
Mihai Eminescu, organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara. Cea de-a
XVI-a ediţie „Eminesciana” a stat sub semnul cultural „Eminesciana – Năzuința
spre absolut”.
La început, contactul „la rece” cu poezia şi muzica
a avut loc în Parcul Municipal „Cetate” din Deva, aproape de statuia poetului.
Domnul director Sebastian Bara a deschis
manifestările zilei, salutând prezenţa la acest eveniment a domnului Costel
Avram, administratorul public al Consiliului Judeţean Hunedoara, a domnului
Alin Adam Ţambă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, a cadrelor
didactice, scriitorilor, elevilor şi iubitorilor poeziei prezenți în număr mare,
înfruntând frigului de iarnă, simbolic, cum ar scrie Nichita, au fost în „măreția
frigului”.
Au avut loc câteva momente artistice dedicate
marelui poet. Au recitat cu pasiune și căldură, învingând frigul, din opera
poetului: actriţele Isabela Hașa și Cristina Lazăr. Au răsunat cântece
cunoscute și îndrăgite în interpretarea cântăreților Ciprian Roman, Cristian Fodor și
Ovidiu Olari. S-au depus coroane de
flori la statuia lui Mihai Eminescu de cei prezenți, finalul evenimentului
fiind unul emoționat.
Ziua Culturii Naţionale a continuat la Sala de
Lectură a bibliotecii județene. Managerul Sebastian Bara a deschis manifestarea
literară în prezența scriitorilor din județ și a iubitorilor de poezie, iar
domnul Costel Avram, administratorul public al Consiliului Judeţean Hunedoara,
a avut câteva cuvinte calde dedicate acestei zile. Scriitori hunedoreni, bine
cunoscuţi şi apreciaţi, i-au adus omagiul lui Mihai Eminescu, susținând un
recital de poezie, au punctat prin intervențiile lor momente din viața lui
Mihai Eminescu, au recitat din poeziile lui, au arătat și importanța operei ca
jurnalist a celui aniversat, forța gândirii sale, cultura care a făcut mereu
diferența între viață și moarte. Au adus în atenție momente din viața lui Emin,
relația sa cu Veronica Micle. La Sala de
Lectură a fost organizată şi o amplă expoziţie aniversară, au fost expuse
cărțile din opera lui Mihai Eminescu, precum şi tomuri despre viaţa marelui
poet.
A recitat actrița Isabela Hașa, glasul ei punând în
valoare magnetismul poeziei lui Mihai Eminescu.
Au fost prezenți, printre alții, scriitorii: Camelia
Ardelean, Mărioara Ardelean, Dumitru Dumitrescu, Nicolae Crepcia, Radu Igna,
Constantin Stancu, Ioan Vasiu, Aurelian Sârbu, Daniel Marian, Dorel Neamțu,
Mirela Coceci, Victoria Stoian, Valentin David, Nora Hurban, Ileana Cornelia
Neaga, Sorin Micuțiu, Tiberiu Vințan, Daniel Mariș, Miron Simedrea etc.
Scriitorii prezenți au schimbat impresii, cărți, au
salutat eternitatea poeziei prin prezența lor, entuziasmul și bucuria de a fi
reclădit împreună, pentru câteva ore, frumusețea pierdută a vieții… S-a lansat
revista „Piedestal”, nr. 3 (5)/ 2024, în paginile ei fiind incluse textele
scriitorilor din județ și a colaboratorilor din țară.
Organizatorii au mulțumit participanților pentru
implicarea în acest proiect cu amprentă națională.
Biblioteca a fost, pentru câteva ore, un loc al
frumuseții, pasiunii, regăsirii, al proclamării dreptului la cultură într-o
vreme a căutărilor sociale.
Organizatorii au inițiat realizarea de fotografii și interviuri cu ocazia evenimentului, au fixat evenimentul în rama culturală a județului. Cei prezenți au schimbat cărți, impresii și s-au încurajat la un banchet cultural organizat de bibliotecă.
A consemnat C Stancu Hațeg ©
*Foto: Biblioteca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu