Geo Galetaru* ne propune o călătorie spre
fericire în volumul de versuri Fericirea
ca o dimineaţă ploioasă**,
Floreşti, jud. Cluj: Editura Limes, 2016. Le fereastra fiecărui poem se
derulează peisajul prin câmpia vieţii.
Este poezia
unui poet matur, stăpân pe ritual, pe vers. Fericirea este ţinta omului, abia
la maturitate se pot vedea piscurile. Este puţină tristeţe, plouă. E dimineaţă,
dar este un alt început. Cunoaşterea prin literatură este atrăgătoare, gustul
final este unul amar. Trecutul a oferit semnele pentru un alt ţinut, pentru locul acela, de el se va apropia.
Volumul este
structurat pe două nivele: Cireşe amare
şi Trecutul ca un semn. Cititorul va prinde mesajul, Geo Galetaru
foloseşte, aparent, fraze uzuale, de fiecare zi. Dincolo de banalul aparent
există filozofia de viaţă a unui om care se bucură şi de gustul amar al
fructelor care vin pe ramura existenţei. Cartea este şi un manual de
supravieţuire în vremuri de criză, în spaţio-timpul fiecăruia este loc mereu
pentru fericire, valoare, integritate. Fulgerele credinţei luminează cerul
poemului. Istorii speciale se prefac în miracole.
Gustul amar
al fructelor fericirii se descoperă cu fiecare anotimp, cu semnele efemere, cu
fiecare lacrimă, cu toate miracolele din oglinzi, cu momentele care trec rapid
şi se impregnează în materia semnelor. Fulgerul este fără glas, ziua are
priorităţile ei, toate vin şi pleacă, neputinţa zilnică, ora este străină în
alb abandon...
Poemele sunt
de diamant, dure, nu acceptă completări, poetul ne oferă siguranţă într-un
domeniu al efemerului.
Aş putea spune un adevăr
cu care să vă opresc în loc. Altădată
mergeam pe un drum peste care cădea o nemaipomenită
ninsoare, mergeam de un milion de ani şi
drumul nu se mai sfârşea. Cădeau pereţi
în stânga ţi-n dreapta, ca nişte
gladiatori învinşi de o fericire ocultă.
Aş putea spune despre camere că nu se deschid,
despre impasul păsării când ajunge aproape de nori.
Nici nu mai ştiu când m-am întors acasă
şi-am găsit viitorul plângând pe prag
ca un copil străin (Aş
putea spune, p. 9).
Poemele au o
structură agreată ca stil postmodern, versurile, iată, sunt ale unui poet matur
care ştie că viaţa are un preţ şi că viitorul poate creşte din noi, depinde de
noi, totul este să cunoşti drumul spre casă, să mergi pe drumul corect, să ai
răbdare, să poţi duce luptele, să accepţi limitele.
Trecutul ne
oferă semnele celuilalt timp, există o pasăre de lumină, o iarbă fără nume,
malul celălalt, o aceeaşi lumină, o cheie ruginită, bucuria ca spectacol, teama
de insule, apropierea iernii, un alt pământ. Semnele vin din relaţia cu
Dumnezeu, poetul nu o spune direct, se simte cum glisează spre cer pe un drum
propriu.
Poemele
transmit stări speciale, spaima este oprită pe prag, pentru trupuri nu mai este
loc. Se poate trece de uşa aceea mimând candoarea, e cineva la capătul privirii
care tace, care ştie.
Versurile au
forţă, transmit un dinamism spiritual profund, este mişcare în fiecare poem,
viaţă din plin şi lumină.
„cineva îţi
numără eşecurile/ le înghesuie/ într-o boabă de piper” (Va veni şi iarna, p. 141).
„pe urmele
caligrafiilor de catifea/ un nasture în groapa cu lei” (Moment, p. 155).
„când treci
dincolo,/ năvoadele susură ca/ micile apocalipse/ ale zăpezii” (Cum zboară, p. 165).
„vorbeşti
despre trădări/ şi grupa sanguină a fratelui/ care nu te mai recunoaşte” (Trecutul ca un semn, p.166).
Geo Galetarul
nu se sperie de teme, de idei, nu le caută, se lasă găsit de momente şi
întâmplări pe care le converteşte în poeme finale. Banalul intră în istorie,
bucuria desluşeşte paradigma:
artistul cu pruncul de mână, ehei, imagini
dintr-o esenţializare a derutei.
o bucurie ca un picnic, ca un autostop reuşit.
numărul creşte ardoare, numărul vânează pielea,
plânsul tău e o pată de sânge pe fereastră.
ar mai fi un cuvânt ca un tăiş desfoliat,
o înţelepciune avidă de semne tăcute. (O bucurie ca un picnic, p. 167).
Poetul este
stăpân pe limbaj, nu există blocaje, versul curge liber, zburdă în poeme cu
toate aripile. Complexele au fost depăşite, viaţa este şi bucurie cu toate că
fericirea presupune tristeţe, destrămare. Poeme au fost consideraţii esenţiale
despre existenţă, frazele s-au transpus în poeme.
Volumul este
o lecţie despre cum se scrie poezie, cum stările pot da semne şi oglinzi carnivore.
Chiar dacă uneori banalul se furişează în pasta zicerii, saltul se face şi
poemul se rupe din timp. Este soluţia pentru fericirea cea de toate zilele...
Geo Galetaru
ne prezintă pe ultima copertă cărţile sale, le enumără simplu, fiecare titlu
are greutatea lui. Istoria unei vieţi, experienţele depăşite, un timp strict
între 1981 cu Inefabila ninsoare şi anul 2015 cu Mesagerul obscur. Aventura se derulează
cu Alfabetul mirării (1987), Colivia de aur (2009), Lecţia despre îngeri (2010), Utopia umbrei (2010) etc.
Am sugerat
câteva titluri din cele 26 de cărţi, tot atâtea trepte, tot atâtea fructe
amare. Fericirea vine într-o dimineaţă ploioasă, ajutată de memoria fulgerului...
Despre poet
s-a mai scris. Reţinem câteva note de substanţă: „E lesne decelabilă la Geo
Galetaru obsesia neantului, a umbrei, a amurgului. A disoluţiei, în fond. Însă,
contradictorie osmoză, specifică (şi) marilor romantici, există şi obsesia
zborului, a înălţării, a eliberării (de altfel, termenul ‘'pasăre'' apare
frecvent în poeziile sale). Autorul preferă totuşi aria nebuloasă,
crepusculară, acolo unde palpabilul şi irealul se aglutinează în forme inedite,
rezultând imagini surprinzătoare, nu o dată şocante.'' (Alexandru Moraru, Alternanţe,
„Orient Latin”, X, 2003, nr. 3-4).
Constantin Stancu
Mai, 2016
* Gheorghe Galetar (pseudonim literar: Geo
Galetaru) poet,
prozator. Născut la 8 septembrie 1947, com. Cenad, jud. Timiş. Studii:
Şcoala generală din comuna Cenad, Liceul Teoretic din Sânnicolau Mare,
Facultatea de Filologie de 5 ani (secţia română-franceză) a Universităţii din
Timişoara (absolvită în 1972). Ocupaţia: profesor de limba română şi
limba franceză până în anul 2013. Debut: în revista „România
literară”(1969), debut susţinut de Ion Caraion. Debut editorial: în volumul colectiv
Popas între poeţii tineri,
îngrijit de Victor Felea (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974). Colaborări la
revistele: „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Viaţa Românească”, „Orizont”,
„Familia”, „Tomis”, „Orient Latin”, „Poesis”, „Ardealul literar şi artistic”,
„Semenicul”, „Reflex”, „Sud”, „Semne”, „Paralela 45”, „Anotimpuri literare”
etc. Membru al USR, filiala Arad (din 2011). (Sursa: Uniunea Scriitorilor Arad).
** Geo Galetaru, Fericirea ca o dimineaţă ploioasă,
Floreşti, jud. Cluj: Editura Limes, 2016.
