În bătaia soarelui, iubirea
(Paulina Popa, Iubire, versuri, 108 pagini, Deva:
Editura Emia, 2012)
Paulina Popa
abordează lumea prin prisma iubirii. Drumul acesta este scurt, energic şi
hotărât. În iubire găseşte cheia pentru răspunsurile pe care le acceptă, le
aştepta. Iubirea este tema volumului de versuri scris cu migală şi pasiune,
publicat la Editura Emia în anul 2012, cu titlu simplu, Iubire. Toate erorile s-au destrămat, a rămas ea, iubirea.
Pentru poetă
sentimentul acesta profund înseamnă legătura cu divinitatea şi cu semenul
deopotrivă. Este un exerciţiu spiritual demn de reţinut. Ea depăşeşte tehnica
experimentelor specifice poeziei actuale, iubirea acoperă toate faţetele vieţii.
Tema este preluată din Scriptură, este modelată de poetă prin starea proprie,
experienţele pe care le-a trăit, le-a explicat, le-a scris, au atins-o. Fiecare
poem este expresia iubirii, poemele se leagă unele de altele prin fire
nevăzute, prin cuvintele alese şi care au marcat-o în timp. Volumul s-a
edificat din alte volume, Paulina Popa este una dintre poetele reprezentative
ale literaturii române, implicată în viaţa literară prin resursele pe care le
are: opera sa, editura, pasiunea pentru artă, zicerea poemului în public,
director şi redactor al revistei de cultură şi literatură „Semne”, Deva.
Ideile, temele,
toate se leagă prin această relaţie pe verticală şi orizontală în acelaşi timp.
O cruce spirituală domină zicerea. Cupa aspră a poemului este mereu plină,
versurile vin de departe, din vremuri vechi, se înviorează în stări noi, cu
tăria care vine din dragoste şi adevăr.
Iubirea se
vădeşte a fi stâlp de lumină, stă cu braţele deschise spre Dumnezeu, se
deschide tuturor, e generozitate fără limite, punct de sprijin pe străzile
lumii. Valenţele iubirii se ivesc cu blândeţe, iubirea este mai tare decât
moartea, e plină de rod, te apropie de Dumnezeu într-un mod tainic, fără
evidenţele stridente ale lumii de astăzi. Iubirea se alimentează dintr-o
fântână de aur, curge mereu peste mâinile femeii atinse de dor, peste vorbele
bătrânilor, peste chipul îngerilor harnici. Greu se face deosebire dintre o
iubire şi alta, ceva unic leagă inimile, iubirea este împlinire în dimineaţa în
care lumina argintează acoperişul bisericii şi aripile îngerului. Sufletul
depăşeşte toate barierele, un popor fără iubire este vinovat, este bolnav de
neiubire.
DINTR-UN POEM
s-a ridicat Iubirea:
viaţa este pentru totdeauna Iubire!
stau şi o privesc
şi nimic din ce este omenesc
nu o poate întrerupe
viaţa este pentru totdeauna
aşa cum s-a croit
atunci când femeia a ridicat privirea din lut
soarele vine şi străluceşte/
luminează/încălzeşte/
creşte floarea dragostei
care ne împodobeşte
o purtăm cu fală/
suntem numai o lumină/
soare/ flacără/ focul Iubirii…
iubirea se ridică/
aprinde lumea/ arde/ măreşte cercul/
globul de foc al dorinţei
ne împodobim cu lumina lui”
cerc ne facem/
dorinţa vie a noastră şi a tuturor/
calul cu o mie de copite/
nechezatul nopţilor/
vămile de gheaţă/ jăratecul ce topeşte/
aisberg/ cercul dorinţei…
viaţa este pentru totdeauna Iubire
o privim cum tresare viaţă pe veci (p. 65, Dintr-un poem s-a ridicat iubirea)
Sentimentul
iubirii te face să ignori pe cei care au căzut în ruină: politicieni, mai marii
cetăţii, ţiganii care „manelează” ziua, hoţii de dragoste, marii orbi care ne
afectează cu nevederea, sclavii, cei cu masca pe faţă…
Poeta declară: „îmi este sete/ şi doresc să beau apa
Domnului/ aceea despre care scriu/ atunci când Cineva îmi ia mâna/ şi apasă
tastele/ ca şi cum ar apăsa/ pe creştetul lumii!” (p.67, Aşa cum am crezut). Scrierea poemului
este act al creaţiei, semn de posesiune şi transfer de energii.
Prin
iubire omul se redescoperă pe sine, intră în viaţa sa ca-ntr-o haină, sângele
este alb, precum porumbeii Domnului. Sunt fericiţi cei care sunt jumătate om,
jumătate păsări, cei care cântă în ninsoare colinde.
Gesturi
reţinute şi de remarcat: şoapta, să dormi sub un nuc, teroarea unei lumi care
piere, Iisus schimbând lucrurile şi prezenţa legământului care te duce spre
eternitate. Îţi aduci aminte de cuvinte liniştite, urci, priveşti lumea de sus,
din înalt, scăldat, scăldată în lumini…
Drama
femeii în jocurile unei lumi a bărbaţilor, cu teme din Evanghelie, pericole şi
gesturi
eterne :
Atunci nu ştiam dacă semenul meu
va fi cel care mă va lovi cu putere
ori bărbatul
căruia i-am spălat picioarele
şi capul
atunci n-am ştiut că Iubirea
poate fi spălată într-un râu
pregătisem pentru a spăla Iubirea/
Marea Ionică/ Marea Egee/
apele pământului/
cu sau fără nuferi/
aşa cum sunt apele
atunci n-am ştiut că Iubirea
poate fi spălată intr-un râu
şi nici că nuferii corpului
pot invada trotuarele/
văile/
asfaltul unei alte neputinţe
eram doar o femeie
care dormea între două lumi
pregătită pentru a scrie cuvinte
pe pieliţa subţirea a dragostei/
a Iubirii/
aceea care vine şi trece
din frunză în frunză (p.84, Din frunză
în frunză)
Din
iubire, femeia se topeşte în marele ocean al universului, se vede mireasă,
eternă, în rochii albe, printre arbori de sticlă, risipind cuvinte înmiresmate,
alăptând singurătatea cu sâni armonioşi… Se teme, frica de Domnul este
începutul înţelepciunii, o relaţie care depăşeşte carnea, zilele trecătoare,
anotimpurile în flăcări, o nouă viaţă…
Redescoperirea vieţii: „iubitul meu/ este ca un câmp
plin de grâu/ de prigorii/ de maci.../ iubitul meu este dragostea/ este iarba
verde în bătaia soarelui” (p. 93, Dragostea).
Cu detaşare, poeta declară:
„IUBIREA/ ne aşteaptă/ de la un capăt la altul/ al vieţii/ şi
plânge... şi râde.../ cântă împreună cu noi” (p.101, Iubirea).
Cartea este o rugăciune, una profundă, vine din
iubirea fără de limite, se bazează pe dragostea de
din Dumnezeu, pe cuvintele vii ale
lui Iisus. În felul acesta Paulina Popa se împacă cu sine, cu lumea, cu poezia
care a îmbrăţişat-o cu tandre metafore, cu cei apropiaţi. Şi-a pus sufletul pe o
tava a Salomeii, cu toate ierburile timpului şi ale non-timpului, într-o vreme
a fracturilor în istorie.
Cuvintele au simplitate demnă, curg dintr-un poem în
altul cu toată deschiderea spre luminile psalmului, poeta nu le caută, este căutată
de ele, versurile o cotropesc, redescoperă starea iubirii în tinereţea lumii şi
tinereţea sa… Fiecare poem este plasat pe mijlocul paginii, editarea volumului
a fost ocazia potrivită de a centra versurile pe firul de sânge care curge prin
ochiul cititorului, cartea este în sine un eveniment, lângă cuvinte există o
umbră protectoare, ceva special…
…”iubesc ierburile înalte/ iubesc ierburile mari şi
grase/ ierburile în care mă/ cuibăresc/ aşa ca în braţele iubitului” (p. 98, În bătaia soarelui). Iubire…
Constantin Stancu
