Sunt mereu acuzat că nu reușesc să scriu
poeme din oțel inoxidabil,
intră apa pe la îmbinări, e
multă umezeală într-un plan
înclinat.
Eu știu că poetul precum astronomul, mereu între stele,
cum descoperă una, află că deja are un nume dat de un altul,
mai apropiat de fulgere, mai apropiat de Galileo Galilei.
Prietenii mă îndeamnă să fac un poem de sticlă
cu balconul în mijlocul lui,
să pun acolo istoricul
și pe cei care iubesc manelele,
pe cei care mimează libertatea,
să poată fi văzuți din orice poziție, din orice veac.
Sticla e bună conducătoare de timp, sticla te apără de
ploaie,
e transparentă și vezi cum se montează norii pe cerul
patriei.
