Mă voi opri puţin asupra romanului Three
Men on the Bummel (Trei pe două biciclete) şi, mai concret, la termenul „Bummel” al cărui definiţie sau
semnificaţie aşa cum l-a folosit Jerome este intraductibil. Suntem obligaţi să
luăm în discuţie şi considerare afirmaţiile explicative ale lui Jerome însuşi,
respectiv: „Titlul trebuie să fie o
enigmă pentru cei mai mulţi cititori, aceasta şi pentru că noţiunea «bummel» „nu va fi
găsit, ca definiţie, în nici un dicționar de limbă engleză. «Bummel» este, un
cuvânt german care a fost până la urmă identificat şi tradus în titlul complet
al unor ediţii: «Trei pe două roţi»,
iar în româneşte lucrurile au fost şi mai şi apărând «Trei pe două
biciclete» ca noţiunea de , și în afară de cartea sa, aceasta nu a primit nici o
utilizare pe scară largă în limba engleză. Când a fost întrebat de către
unul dintre personajele din carte”, cum s-ar traduce «bummel» însuşi Jerome răspunde: „A, «Bummel»?, termenul ar trebui înţeles drept ca descrierea unei
călătorii, lungă sau scurtă, singurul lucru de reglementare fiind necesitatea de
a ajunge din nou, într-un moment dat, în punctul de la care a pornit drumul
parcurs.”
Cam complicat, în
orice caz…
Am notat aceste câteva
date, mai mult de ordin tehnic, pur şi simplu cu scopul de a-i încunoștința pe
editorii de azi despre meticulozitatea şi respectul faţă de profesie, faţă de
autor şi de cititor ceea ce, în ziua de azi ar constitui un fenomen pur și simplu bizar – să cădem de acord! Şi, oarecum în
completare: romanul, marele succes al lui Jerome a fost continuat cu „Trei pe două biciclete”, care, însă, nu
s-a mai bucurat de acelaşi succes și
chiar record de public pentru autorul său.
În orice caz, este de
subliniat că, încet-încet, Jerome se face tot mai cunoscut ca scriitor, este
comentat și apreciat în lumea literară londoneză, precum și în rândul cititorilor săi, tot mai numeroși. În aceste condiții,
trei ani mai târziu după publicarea
romanului, care l-a lansat cel mai puternic în lumea literară și în
rândul cititorilor, Jerome K. Jerome, împreună cu prietenul și
colegul său, umoristul Robert Barr Phillpotts (1849-1912), fondează în anul
1892 și începe să editeze, revista satirico-umoristică The Idler (Pierde-Vară), funcționând în calitate de
co-director al acesteia până în anul 1897, publicația
continuând, totuși, să apară ca ziar săptămânal până în zilele noastre. Aceasta conținea eseuri, desene animate, povești anecdotice și,
de asemenea, rapoarte de sport și scurte
povestiri cu caracter umoristic.
În acea perioadă, Jerome K. Jerome a fost foarte bine
conectat la viața literară londoneză, aceasta și pentru că, în scurtă vreme, publicația câștigase
notorietate în rândul cititorilor datorită, între altele, și unor colaboratori precum Mark Twain, Luke Sharpe
(pseudonimul lui Robert Barr), Rudyard Kipling (1865-1936) și Sir Arthur Conan Doyle (1859-1930), a fost un mare
succes. Acest lucru nu trebuie să mai mire pe nimeni, cunoscut fiind faptul că
umorul englezesc sau britanic este unicat în lume, și este caracterizat ca fiind un umor sec, caustic și, deseori de-un cinism fără limite, dar, în
totalitatea lui, considerat greu spre imposibil de egalat în comentariile
teoreticienilor și criticilor literari. De altfel se reiterează tot
timpul ideea conform căreia englezul nu pierde simțul umorului în nicio situație, chiar și
atunci când el se confruntă cu probleme de moarte. Într-un fel sau altul, acest
adevăr este demonstrat în creațiile unor
autori ca: Oscar Wilde
(1854-1900) și George Bernard
Shaw (1856-1950), ambii irlandezi, (1812-1888), Lewis Carroll (1832-1898), Jonathan
Swift (1667-1745, Charles
Dickens (1812-1870), Douglas Adams
(1952-2001), Terry
Pratchett (1948-2015), W. W. Jacobs (1863-1943) ș. a., considerați
ca făcând parte dintre reprezentanții
cei mai de seamă ai umorului britanic. Și,
încă: scriitorii Tom Sharpe (n.
1928), David Lodge (n. 1935) si P.G.
Wodehouse (1881-1975), considerați
azi printre cei mai valoroși umoristi
britanici. Este de la sine înțeles că,
între ei, ca valoare indubitabilă, trebuie să-l situăm necondiționat și pe Jerome K.
Jerome (1859-1927), aceasta și
pentru a-i asigura loc între acești
corifei ai umorului locul ce, pe drept, i se cuvine…
Ca fapt divers: Jerome
spunea despre ultimul din listă, W.W. Jacobs: „De multe ori el va petrece... o
dimineață întreagă construind o singură propoziție. „Dacă el scrie o poveste de patru mii de cuvinte
într-o lună, el simte că și-a câștigat o vacanță. Este și
motivul pentru care Jerome nu-l ia întotdeauna în serios, fiindcă că el este,
în general, prea obosit.” Dar, aceste acuzații
asupra stilulului său controversat de jurnalism au dus până la urmă la un
proces de calomnie în 1897 împotriva lui Jerome pe care l-a pierdut costându-l
9000 de lire. El va scrie într-o
povestire: „Am satisfacția de laudă că a fost cel mai lung caz și unul dintre cele mai scumpe auzit vreodată în Curtea
de Bench Reginei.”
După plecarea de la conducerea
revistei, Jerome a început să editeze
revista Today (Azi).
Sursa: Dumitru Hurubă
