Jerome
K. Jerome
2 mai 1859 – 14 iunie
1927
Cam
la jumătatea anului 2017, mai precis în ziua de 14 iunie, se împlinesc 90 de
ani de la moartea unuia dintre cei mai mari umorişti ai lumii – Jerome Klapka Jerome – născut la 2 mai
1859, la Walsall, Staffordshire şi decedat în data de 14 iunie 1927, la Northampton.
Sec,
şi telegrafic, prezentarea lui ar suna cam aşa: a fost un scriitor englez, jurnalist, dramaturg, autobiograf, romancier,
însă, rămas în istoria literaturii universale drept unul dintre cei mai
importanţi autori englezi de literatură satirico-umoristică, mai bine ştiut
fiind ca umorist – atât! Însă ar fi
nedrept, ar fi ca o nerecunoaştere la calibrul său a unuia dintre cei mai mari
scriitori englezi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate
a secolului XX, precum și a unuia dintre marii
umoriști ai literaturii
universale. Este cel care și-a
exprimat talentul, drept că nu la aceeași
cotă valoarică în fiecare dintre genurile literare abordate, de fapt mai în
toate genurile literare, însă, întreaga sa operă este girată de o înzestrare a
harului său deosebit nu doar prolific, ci și
ca demonstrare a talentului și
a unui remarcabil simț al satirei și umorului, greu sau imposibil de egalat.
Aş
putea pune pariu, fără să risc prea mult, că puţin peste jumătate din populaţia
globului, la întrebarea dacă auziseră vreodată de un scriitor Jerome K. Jerome,
ar da liniştiţi răspunsul că nu. Sau,
probabil, unii ar întreba: E un politician?; O fi inspectorul de finanţe?; A,
vreun fotbalist trebuie să fie…; Un actor important? E vreun asasin în serie?;
A, da, e noul nostru factor poştal! Ş. a., ş. a. Iar la noi, în România,
răspunsurile ar putea fi chiar mai interesante: E noul prim-ministru?; E
parlamentar din vreo etnie…; E actualul nostru primar?; E antrenorul străin de
la echipa naţională?; A, precis e noul meu vecin de vizavi!; E…
Însă,
din păcate, doar îngrijorător de puţini ar răspunde că este vorba despre un
scriitor… Iar procentul ar scădea cu viteză aflându-se că era vorba despre un scriitor
umorist, procentul chiar năucitor, dacă ar fi vorba despre vreo carte citită a
unui oarecare… Jerome K. Jerome. Şi, dacă da, în ce gen literar a scris? Cei
mai mulţi dintre chestionaţi ar răspunde ţinând seama de invazia actuală de
creaţie poetică: Aha, da, poet e, cu siguranţă e unul dintre poeţii moderni…
Umorist?!? În condiţiile României de azi?! Hai, domnule, ce naiba! Nu ştiu, n-am auzit, poate… Probabil „mai pe
fază” ar fi englezii, cei de vârsta a treia şi a… patra.
Întrebarea
care se naşte imediat după acest sondaj, e un simplu şi inocent: de ce? Răspunsul este pe măsură: fiindcă
autorii de literatură satirico-umoristică au fost dintotdeauna consideraţi
practicanţii unui gen de literatură minoră, dacă nu cumva putem vorbi, fără a
greşi prea mult, chiar de subliteratură
în unele cazuri. Da, sigur, e frumoasă, agreabilă, ne descreţeşte fruntea,
râdem, dar atât. Iar în ceea ce priveşte critica literară, aceasta se
înverşunează în continuare prin reprezentanţii săi, să ignore ori de câte ori se
poate cărţile autorilor satirico-umoristici, sau le amintesc doar între-un
context oarecare, deşi râd pe înfundate când citesc un text savuros, dacă se
poate,chiar ferindu-se să-i vadă cineva, fiindcă prea ar fi… compromiţător. Cel
mai bine şi mai sigură este pomenirea autorilor de literatură umoristică
într-un pomelnic alături de alte persoane…, decedate sau nu, ori la… etc. sau
la şi alţii – două trimiteri care nu
obligă la nimic.
La
noi nu e altfel!
Nu
spun că literatura română e supraîncărcată de umorişti, mai ales buni, însă, în
zilele noastre cititorii – de fapt pe cale de volatilizare după apariţia
nemărginitei şi atotştiutoarei lumi a Google-lui – sunt tot mai puţini cei care iubesc
literatura în general şi lectura în special. Nu mai trebuie să citim tomuri
întregi pentru a găsi o informaţie pe care o aflăm în câteva zeci de secunde pe
Google. Deci nu ne mai transformăm
mintea într-un depozit de informaţii
atâta vreme cât ele ne sunt oferite doar cu un efort foarte mic de către
generosul Google. Şi dacă nu avem un
calculator la îndemână, un laptop, o tabletă sau măcar un telefon performant?
Trăim un sentiment de groază, de umilinţă, de revoltă. Brusc ne simţim mici,
neputincioşi, reduşi mintal, concret: victimele unui coşmar pus la cale de
duşmanii noştri nevăzuţi… E grav, fiindcă, altfel, ne pretindem, nu-i aşa?
Lăsând
gluma la o parte, şi întorcându-ne la subiect, în cele ce urmează voi încerca,
atâta cât îmi vor ajuta informaţiile pe care le am la îndemână, la o succintă
poveste a vieţii unuia dintre marii scriitori umorişti ai lumii: JEROME K.
JEROME. El este, după părerea mea, cel care a pus bazele scrise ale celebrului umor englezesc, un umor sec pe care ni-l
putem imagina, fără exagerare, materializat sub forma unui bisturiu, nu numai
perfect ascuţit, ci şi muiat într-o soluţie concentrată de sarcasm şi acid în
care se picură, adesea, sadism şi puţin, cam cât o părere…, hidroxid de sodiu.
Jerome a ajuns la această… soluţie finală destul de rar sau deloc, umorul său
fiind unul cu totul special, iar satira în creaţia sa este mai degrabă una care
pune în funcţiune două elemente: râsul şi raţiunea. Tocmai pentru că el a
practicat un sistem satirico-umoristic generator de o căldură umană, de
înţelegere şi apropiere îngăduitoare fără egal în toată literatura universală.
Tot ce se petrece în scrierile sale se caracterizează printr-o mare şi
inconfundabilă aplecare şi cunoaştere a vieţii omului de rând. Este o
modalitate de mesaj expediat parcă pentru a descreţi frunţile şi-atât. Unii
critici literari, încă din vremea sa, au etichetat umorul său ca având
alunecări dese şi deseori dăunătoare spre superficialitate. Nimic mai fals,
fiindcă numai de superficialitate nu poate fi acuzat Jerome. De fapt, şi ca să
lămurim lucrurile cât mai clar, şi cu sinceritate, critica literară n-a iubit
niciodată literatura satirico-umoristică, nu s-a preocupat decât în cazuri
foarte rare cu atenţie şi profesionalism de acest gen literar. Mai degrabă a
încercat să găsească o portiţă potrivită spre o nişă a nimănui din istoria literară, naţională sau universală.
Dimensiunile nici nu mai contează.
Soarta
lui Jerome, viaţa sa, începând cu perioada copilăriei şi terminând cu etapele
de vârstă până la o recunoaştere, la urma urmei normală, dovedeşte acest
adevăr. Să ne amintim că – aproape ca o premoniţie, nefericită, totuşi –,
Primăria din localitatea Walsall i-a
acordat titlul onorific când scriitorul avea 68 de ani, iar după un timp scurt,
în acelaşi an 1927, îşi încheia socotelile cu viaţa.
Așadar:
Scriitorul umorist englez, Jerome Klapka Jerome s-a
născut pe 2 mai 1859 în Belsize House, Bradford Street, Walsall, Staffordshire,
cum s-ar zice, în inima Angliei. El a fost al patrulea copil al Margueritei
Jones, fiică de avocat, și al lui Jerome Clapp (1807-1872),
respectat predicator non-conformist laic de profesie, care s-a ocupat și cu negustoria de fier, dar a cochetat chiar şi cu arhitectura. A murit
pe când Jerome avea doar 13 ani, iar mama sa a decedat doi ani mai târziu, în
1874. Un amănunt interesant din biografia scriitorului: numele Klapka a fost urmarea unei mici
reconstrucții-hibrid din două nume, respectiv englezescul Clapp și maghiarul Klapka, o mică bizarerie
lingvistică în onoarea unui prieten de familie, generalul maghiar exilat,
György Klapka, astfel numele tatălui său a fost modificat din Clapp în… Klapka.
Jerome a avut două surori, Paulina Deodata și Blandina
Dominica, și un frate Milton Melancthon despre care avem puţine
date şi informaţii care să contribuie eficient la mersul vieţii lui Jerome.
După informaţiile noastre, din păcate relativ
succinte, familia Jerome a avut timp de mai mulţi ani şi cu eforturi destul de
mari, un stil de viață caracteristic clasei de mijloc.
În scopul menţinerii acestui statut
social, familia a făcut mai multe investiţii în câteva domenii de activitate,
dar care, până la urmă, s-au dovedit a fi nerentabile, existenţa continuându-se
în sărăcie încă de pe când Jerome avea doi ani. Simplificând lucrurile şi
concretizând, familia
Jerome s-a confruntat cu sărăcia în primul rând din cauza investițiilor proaste în industria minieră,
aceasta în timp ce colectorii locali de taxe şi impozite erau prezențe tot mai dese în casa lor. A fost o experienţă de viaţă pe care Jerome a
descris-o mai târziu printre alte experiențe,
la fel de triste din copilărie, în autobiografia sa My Life and Times (Viața mea și
timpul, publicată în 1926). Această
situaţie a dus până la urmă la obligaţia ca familia să părăsească casa în care locuia, Jerome,
simţind pe pe propria piele ce însemna o copilărie de băiat sărac. În acest
fel, şi situația financiară a lui Jerome a mers
din ce în ce mai rău până la moartea tatălui său (1872), pe când băiatul avea
doar vârsta de 13 ani. După doi ani, murind şi mama sa Marguerite (1874),
Jerome s-a văzut silit să renunțe la Şcoala de
Filologie pentru a se angaja ca muncitor necalificat.
În ciuda acestor circumstanțe dificile, Jerome a fost mânat de-o mare pasiune pentru literatură,
politică și teatru. Din păcate, până la aproximativ douăzeci
de ani, începând cu perioada adolescenţei, el a fost nevoit să ocupe rând pe
rând, mai multe locuri de muncă – muncitor necalificat, membru al unei trupe de
teatru, colaborator la un ziar, profesor, peste tot dovedindu-se un foarte
conştiincios angajat.
În aceste condiţii, este de înţeles că Jerome, şi în
calitate de membru al unei familii cu mari probleme materiale, n-a avut parte
de o copilărie fericită, ci, dimpotrivă de una confruntată aproape permanent cu
o stare materială precară, deci o copilărie grea, influențată de situația grea a părinților săi care s-a finalizat până la urmă cu faliment marcându-l profund
pe copilul și, mai apoi, pe adolescentul Jerome. Încercarea
tatălui său de a desfășura afaceri în domeniul
mineritului, a fost cu ghinion, ca și investiția în extracția cărbunelui.
Poate și ca un fel de
nouă instanță, să nu-i spunem chiar… ultimă, sau ca o disperare,
Jerome s-a gândit de tânăr să intre în politică dorind să devină chiar
parlamentar, dorință care nu s-a materializat
niciodată. Poate spre binele şi norocul său şi al literaturii
satirico-umoristice. Între timp, a continuat școala cu profil filologic, transformată mai târziu în Liceul Marylebone, St. Marylebone Grammar School.
Incepând cu
anul 1872, rămânând orfan, în urma decesului tatălui său, a fost nevoit, aşa cum
spuneam, să se angajeze pentru a se putea întreține, primul său loc de muncă fiind la Londra, la Nord Western Railway (zona de Nord-Vest a Căilor Ferate londoneze).
Se înțelege că pentru tânărul Jerome a urmat o perioadă
complicată și grea, fiind obligat să ocupe rând pe rând mai
multe locuri de muncă: muncitor necalificat, jurnalist (mai mult de ocazie), în
învățământ ca profesor, sau actor într-o trupă de teatru…
Aceste probleme au fost combinate și cu o serie de
dezamăgiri, cum ar fi respingerile repetate a mai multor povestiri scurte și satirice scrise de el şi trimise
unor publicaţii.
…Așadar, născut şi crescut într-o familie de
oameni săraci, într-o casă care, peste ani va deveni, totuși!, muzeu purtând numele scriitorului,
sau, cel puţin, îi va fi dedicat, Jerome K. Jerome a rămas în conștiința
publicului, atât din Anglia, cât și
din țările în care scrierile
lui au fost traduse, ca unul dintre cei
mai mari și mai valoroși autori de literatură
satirico-umoristică. Din nefericire, viitorul mare umorist, a fost nevoit să înceapă să-și câștige propria existență la o vârstă destul de fragedă, astfel, afacerea tatălui său intrând în
faliment și, pentru că datoriile
firmei deveniseră tot mai mari, iar achitarea lor imposibilă, Jerome s-a văzut
silit să-și părăsească familia,
după ce rămăsese și orfan la numai 13 ani.
Într-adevăr, la vârsta de 14 ani, el
abandonează școala pentru a ocupa un loc de
muncă angajându-se mai întâi ca simplu funcționar de cale
ferată, iar mai apoi ca profesor de școală și, în sfârșit, actor și jurnalist – toate locuri de muncă ocupate pentru a-și asigura propria întreținere. Aproximativ 4
ani a durat angajarea sa la Nord Western
Railway, fiindcă în 1877,
inspirat de sora mai în vârstă, Blandina, care iubea teatrul, Jerome a decis să-și încerce norocul la actorie folosind
numele de scenă Harold Crichton.
În acest scop, el s-a alăturat unei trupe de teatru având în repertoriu piese
care necesitau un buget restrâns, de multe ori reprezentațiile bazându-se doar pe resursele proprii ale actorilor, și acestea destul de mici. Aceasta în condițiile în care Jerome aproape că era lipsit total de venituri – pentru a
cumpăra costume și recuzită. În acest context,
consider corectă și necesară precizarea că Jerome,
în calitate de actor a jucat în teatru de la 18 până la 21 de ani, respectiv
între anii 1877-1880. În legătură cu acest episod din viața sa, și cu umorul său specific, Jerome
face următoarea mențiune, dezvăluind și, totodată, pretinzând, că a jucat „în
Hamlet toate personajele cu excepția rolului Ophelia”. Însă, după trei ani de peregrinări cu trupa de teatru și fără vreun succes cât de cât relevant, la vârsta de 21 de ani, Jerome
se decide că i-a fost de ajuns viața de actor și experiența de scenă, şi părăseşte trupa de
teatru în favoarea opţiunii să-şi încerce norocul în jurnalism, o dorință mai veche a sa. În acest sens, el a început să scrie eseuri, satire și povestiri scurte, însă, din păcate, cele mai multe dintre ele, nu s-au
bucurat de apreciere, așa că au fost respinse. După asemenea
experiențe de viaţă și de creație, care de care mai negative, el se angajează pentru o vreme profesor de
școală, având, totuși, un program destul de încărcat fiind, concomitent, și funcționar notarial. Abia în anul 1885, părea să-i surâdă soarta datorită unui
succes de scenă cu Off, un volum de
memorii de benzi desenate din experiențele sale cu
trupa de teatru. Înainte de a trece mai departe, să consemnăm și amănuntul că, premergător acelei perioade, pentru a respecta o
cronologie a lucrurilor, Jerome a avut doar două cărți anterioare publicate: Pe scenă și Off (1885), un roman de benzi desenate bazat pe scurta lui
carieră neremunerată(?) ca actor... Însă, trebuie menționat încă un amănunt, destul de relevant în perspectiva devenirii sale
ca scriitor: dintre toate funcțiile deținute de Jerome, apropo de viitoarea sa ocupație de scriitor, actoriei i se datorează scrierea celor două cărți având titlurile pomenite mai înainte și prima piesă de teatru, Barbara având
ca an de… naștere 1886.
După primele materializări ale creaţiei – cele două
piese de teatru (1885) – Jerome continuă
să scrie și să colaboreze ici-acolo, prin publicații diverse fără a se descotorosi de un anumit grad de lipsuri, de sărăcie
la urma urmei. Încet-încet, a început să-l obsedeze ideea unui mariaj, ceea ce
se și întâmplă… La data de 21 iunie 1888, când avea 29 de ani, Jerome era deja un autor
destul de cunoscut în întreaga Anglie și nu numai, și crezu că sosise momentul potrivit pentru a-și rostui o familie. În consecință, se căsători
cu Georgina Elizabeth Henrietta Stanley Marris – cu diminutivul-alint Ettie (1859–1938) – la foarte scurtă vreme după ce aceasta
divorţase de primul ei soţ (la nouă zile!!!), fapt care presupune o legătură
mai veche între ea și scriitor.
Aceasta e, însă, altă poveste…
Din prima căsătorie, Ettie a avut o fiică de 5 ani,
poreclită Elsie, pentru că numele ei adevărat era, ca și a maică-si, Georgina, iar în urma căsătoriei, cu Georgina, scriitorul a
mai avut un singur copil, de fapt, o fată: Rowena.
În legătură acest episod din viața lui Jerome, a
cuplului, la urma urmei, cei doi și-au petrecut
luna de miere pe râul Tamisa „într-o barcă”, episod care a și avut, în perspectivă, o semnificație aproape
simbolică, dacă ținem seama că acțiunea romanului Trei într-o barcă… se
petrece tocmai pe… râul Tamisa. Acest adevăr iese și mai mult în evidență dacă avem în vedere
că, imediat după întoarcerea cuplului din luna de miere, Jerome începe să și scrie romanul, tipărit un an mai târziu, roman care, destul de repede l-a făcut
cunoscut în întreaga Anglie, apoi în lumea întreagă…
…În
calitate de autor al romanului satirico-umoristic Three Men in a Boat - to Say Nothing of the Dog, publicat în anul 1889, la un an după
căsătorie și după luna de… miere,
Jerome s-a și impus, mai întâi în
Anglia și, mai apoi, în
literatura lumii ca unul dintre cei mai apreciați și traduși scriitori de satiră și umor. În context, nici nu se mai știe cu certitudine în câte ediţii fost
tipărit romanul, așa cum nu se știe cu exactitate în câte limbi străine a
fost tradus şi la ce tiraje, inclusiv în afara limbilor de circulație internațională, fiind comentat și
citat între autori ca: George Meredith, Mark Twain, George Bernard Shaw,
contemporanii lui Jerome, însă, în lumea comentatorilor s-a creat consensul că
Jerome ar avea cele mai multe afinități
de ordin umoristic în primul rând cu Henry Fielding (1707-1754)*.
În acest context, datorită succesului aproape neverosimil, romanul Trei într-o barcă… a devenit în scurtă
vreme un adevărat bestseller fiind
transformat în benzi desenate și,
apoi, în scenariu de film.
Pentru
noi, pentru literatura română, este interesant și important de știut
că, în plin proces de comunistizare a
țării, și în perioada de vârf a obsedantului deceniu, romanul Trei într-o barcă, fără a mai socoti şi
câinele, este tălmăcit pentru prima oară în limba română de Leon Levițchi (unul dintre cei mai buni și mai talentați traducători din engleză în perioada
respectivă și nu numai…). Traducerea
romanului a fost realizată după originalul Three
Men in a Boat – to Say Nothing of the Dog, dar, se pare şi cu… aprobarea
(sau acceptul) Moscovei, având în vedere menţiunea de pe verso-ul paginii de
gardă: Foreign language publishing house
Moscow, 1955)* și tipărit la Editura
Tineretului, Buc. 1957, cu o prefață
semnată de criticul literar și
eseistul Petru Comarnescu (1905-1970), alt foarte bun anglist de-al nostru. Romanul a fost tipărit într-un „Tiraj de 20.100 ex. broşate pe hârtie tipar de 50 gr/m2 şi 10.050 ex.
cartonate pe Rotohelio-gravură C. de 65 gr/m2.” Este un tiraj
care, în zilele noastre, ţine de domeniul fanteziei...
De menționat că romanul Trei într-o barcă a fost reprodus
într-un documentar BBC, în anul 2005, avându-i protagoniști pe comicii Dara Ó Briain, Rory McGrath, și Griff Rhys Jones, precum și faptul
deosebit de important că Jerome K. Jerome și-a dobândit reputația de scriitor umorist în 1889 imediat
după publicarea celebrului roman Three
men in a boat (Trei într-o barcă),
dar și cu Gândurile leneșe ale unui trândav (Idle
thoughts of an idle fellow).
De subliniat că marele succes obţinut cu romanul Trei într-o barcă…, Jerome s-a hotărât
să renunțe la slujba funcţionărească ca avocat și să-și ocupe tot timpul cu creația literară, scriind și publicând peste
douăzeci de romane și colecții, precum și nouă piese de teatru.
În context, aparent paradoxal, dar numai aparent!,
cu toate că romanul Trei într-o barcă…
a fost prost primit de critica literară şi de către adepţii literaturii sobre, a avut un succes de public
aproape neverosimil pentru acea perioadă, pentru toate categoriile de cititori.
Aşa se face că, datorită veniturilor realizate în urma vânzărilor, Jerome,
odată eliberat de problemele financiare, şi-a putut permite să renunţe la
slujbă pentru tot restul vieţii, În consecinţă, a început să-şi ocupe tot
timpul cu scrisul şi cu publicarea de cărţi, în continuare fără a fi bine
primit de critica literară, dar cu succes în vânzări, doar cu romanul Trei pe două biciclete şi ediţii noi din
Trei într-o barcă (1898) lucrurile au
mers ceva mai greu...
Dumitru Hurubă
Dumitru Hurubă
