ÎNCHEIERE EXPLICATIVĂ
…Vrem-nu vrem să recunoaştem, realitatea este că, pe
măsură ce înaintăm în timp, generaţiile care ne urmează, în majoritatea lor,
sunt tot mai puţin interesate de tradiţii, de valori culturale şi, în general,
de trecut. După ’89, ca să luăm un punct de reper concret, în literatură s-a
produs o schimbare de macaz care a deviat aproape întreaga garnitură literară
pe o linie ale cărei traverse-scriitori, fie sunt înlocuite cu altele, fie
înlăturate ca netrebuincioase. Acarii, mulţi angajaţi ai firmei Reconsiderarea, la departamentul Iconoclaştii, deja specializaţi în manevrări
spre şi pe linia moartă, se puseseră pe treabă vânjos. Astfel, ne-am pomenit că
scriitori importanţi de după 1944 şi până în 1989, au devenit indezirabili,
deoarece creaţia lor se petrecuse mai ales în vremea comunistă. Valoarea
operelor nici nu mai era luată în considerare! În acest context, situaţia lui
Mihai Sin a fost diferită: în 1985 i s-a refuzat premiul Uniunii Scriitorilor
pentru romanul Schimbarea la faţă, pe
motiv de conţinut anticomunist, după 1989, pentru romanul Quo vadis, Domine? (2 vol., 1993-1996), a fost acuzat pentru
încercarea de reabilitare a fostei securităţi. Nimic mai paradoxal, după
părerea mea, de-aceea, nici nu găsesc o explicaţie cât de cât logică a
situaţiei. Tot aşa cum – tot nu pricep din ce motive – s-a lansat ştirea conform
căreia opera lui Mihai Sin nu ar fi fost comentată şi analizată de critica
literară la timpul potrivit, prin aceasta inducându-se ideea că ea ar fi fost
lipsită de valoare. Pentru ca şi cei care se îndoiesc, sau ar fi partizanii
acestei imense prostii, am anexat prezentului material o parte a referinţelor
critice semnate de către unii dintre cei mai importanţi critici literari ai
vremii. Astfel: Ştefan Borbély, Anton Cosma, Valeriu Cristea, Dan Culcer,
Gabriel Dimisianu, Constantin Hârlav, Mircea Iorgulescu, Dan C.
Mihăilescu, Ion Negoiţescu, Radu Petrescu, Lucian Raicu, Eugen Simion,
Ion Simuţ, Alex. Ştefănescu, Laurenţiu Ulici…
Mai departe:
considerând că Mihai Sin a fost unul dintre cei mai importanţi
scriitori-prozatori ai sfârşitului de secol XX, am crezut de cuviinţă, în
virtutea unor sentimente de prietenie şi respect pe care le-am nutrit faţă de
el, dar şi pentru a (re)aminti rostul şi rolul său în proza şi literatura
postbelică, să scriu această micromonografie. Sigur că nu este exhaustivă, sigur
că datele şi evenimentele care au avut loc de-a lungul vieţii sale cuprinse în
acest material sunt incomplete, însă (doar) pe acestea le-am avut la îndemână.
Poate la un nou text, revăzut şi adăugit cu informaţii suplimentare,
micromonografia va arăta altfel…
Eu am
exploatat aici doar materia primă pe care am avut-o la dispoziţie.
Cu toată
consideraţia, pentru MIHAI SIN şi în memoria sa. (D.H.)
DESPRE OPERA LUI
MIHAI SIN, AU SCRIS,
ÎNTRE ALŢII:
Dana Dumitriu,
despre „Aşteptând în linişte”, în
revista Argeş nr. 5/1973; Laurenţiu Ulici, în Prima verba, vol. I, p. 199-202; Dan Culcer, citat mai înainte; Sorin Titel, în Pasiunea, p. 153-155; Dinu
Flămând, despre romanul „Bate şi ţi
se va deschide”, în revista Ramuri,
nr. 10/1978; Radu Petrescu, despre „Bate şi ţi se va deschide”, în Viaţa
Românească, nr. 12/ 1978; Mircea
Iorgulescu, în "Scriitori tineri
contemporani", Editura Eminescu, Buc., 1978, p. 246-248; Constantin Hârlav, despre „Terasa”, în revista Steaua nr. 9/1979; Dan Culcer, în vol. Serii şi grupuri, Ed. Cartea Românească,
Buc. 1981, p. 240-245; Cornel Moraru,
în vol. Semnele realului. Secționări critice convergente, Ed.
Eminescu, Buc. 1982, p. 154-159 şi 253-260; Valeriu Cristea, în vol. Modestie
şi orgoliu, p. 206-211; Alex.
Ştefănescu, în vol. Prim-plan (35 de
profiluri de scriitori români contemporani),
Ed. Eminescu, 1987, p. 302-308; Anton
Cosma, în vol. Romanul românesc
contemporan, I, Ed. Eminescu,
Buc. 1988, p. 157-162; Eugen Simion,
în vol. Scriitori români de azi, IV, Editura Cartea Rom., Buc., 1989, p. 436-465; Lucian Raicu, Proba realului, în România
literară nr.16/1990; Ion Vlad, În universul nuvelei, în Steaua
nr.4/1990; Virgil Podoabă, Al treilea timp, în Familia nr. 5/1990; Al. Cistelecan, Proza şi conştiinţa, în Familia nr. 6/1991; Gabriel Dimisianu, Romanul
antitotalitar, în România literară nr. 44/1991; Irina Petraş, A fi în mers,
în revista Transilvania nr. 6/1992; Romulus
Diaconescu, „Schimbarea la faţă”,
în revista Ramuri nr. 4/1993; Tania Radu,
Din lumea paralelă, în LAI nr. 4/1994; Alex. Ştefănescu, Quo vadis,
Mihai Sin?, în România literară nr. 11/1994, şi Un diavol mult prea simpatic, în
România literară nr. 12/1994; Ştefan
Borbély, Călimara cu otravă, în
revista Apostrof, nr. 5-7/1994; Caius Dobrescu, Pro Sin, în România literară,
nr. 45-46/1994; Dan C. Mihăilescu, În absenţa bubulilor, în România literarăL, nr. 45-46/1994; Ioana Pârvulescu, Obsesiile noastre, în România
literară nr. 45-46/; Ion Negoiţescu,
Scriitori contemporani, 1994, p.
383-386; Ion Simuţ, Incursiuni în
literatura actuală, Oradea, Editura Cogito, 1994, p. 298-301; Alex. Ştefănescu, Un roman propagandistic, în România literară nr. 31/1996 şi în Istoria
literaturii române contemporane (1941-2000), Buc. Ed. Mașina de scris, 2005, p. 973-978; Ion Simuţ, Proza marilor mize, în revista Familia nr. 5/2004; (Mihai Sin, interviu, „Formula AS”, 2005, 665; Mihai Sin, Criticul manelist, 2005,
34); Nicolae Băciuţ, Mihai Sin, ierarhiile liniştii (interviuri), Târgu-Mureş, 2006.
Precum şi: Marian
Victor Buciu, Bianca Burţa Cernat,
Paul Cernat ş. a.
Sursa: Dumitru Hurubă
