PENTRU A NU FI ACUZAT DE SUBIECTIVISM, citiţi cartea
Magda Ursache:
NOI VREM CUVÂNT, sau alte feluri de
cenzură, Editura Eikon, Bucureşti, 2015
Dacă-i aplicăm Magdei Ursache eticheta de
„comentatoarea cea mai… rea/valoroasă dintre contemporanii/contemporanele
sale”, în mintea unora problema e ca şi rezolvată. Iar prin extensie, n-ar fi
de mare mirare ca ea să fie „pusă” alături de H.-R. Patapievici, formulă la
îndemâna oricui. Ar fi o mare şi impardonabilă greşeală, fiindcă, măcar din
această carte, se înţelege lesne că vorbirea lor despre ţară se face pe
coordonate doar în esenţă asemănătoare. Aceasta pentru că, în timp ce la
Patapievici discursul analitic ţine de o atitudine fără nicio legătură cu
patriotismul, cu dragostea de ţară şi îndreptarea lucrurilor prin metoda bălăcăririi şi jignirii profunde a
poporului, la Magda Ursache, există şi persistă un sentiment al schimbării
lucrurilor prin înfăţişarea lor reală şi alarmant de grotescă sau, în multe
momente şi situaţii, periculoasă, atât pentru un prezent supraîncărcat de greşite
politici sociale, educative, economice etc., cât şi pentru un viitor, fie el şi
incert-virtual. Deocamdată.
Fără a intra în alte detalii, ar fi nedrept să ignorăm
o anume paralelă între cei doi, sau între Magda Ursache şi alţi analişti de
care e plină lumea (se pare că româncele nu mai nasc poeţi, ci analişti
politici, dar în marea lor majoritate cam rahitici din punct de vedere al
bagajului de cunoştinţe, al discernământului şi nivelului de cultură generală),
însă autoarea cărţii în discuţie se detaşează clar spre un loc fruntaş în
clasament, datorită a doi factori, determinanţi la urma urmelor: vasta cultură generală
a domniei sale şi informaţiile pe care le deţine în abordarea vreunei teme, şi
talentul cu care acestea sunt valorificate la nivel de analiză-comunicare.
Acest adevăr este dovedit fie şi reducând toată povestea la cartea de faţă, Noi vrem cuvânt!, un titlu excelent
completat şi cu inspiratul subtitlu: sau
alte feluri de cenzură, care ne proiectează vrând-nevrând într-o
actualitate imposibil de ignorat. În această ordine de idei, tonul cărţii este
cel care nu numai că asigură interesul şi savoarea unei lecturi deconectante, ci
implică cititorul într-un realism şi într-o realitate, ambele imediate. Şi,
dacă tot vorbim de… ton: Magda
Ursache are şi priceperea de a-şi construi textul folosind game de intensităţi
diferite şi tonuri de exprimare între puritatea albului şi agresivitatea
negrului compact sau, cu alte cuvinte, duritatea faţă de o stare anume –
societate, situaţii, oameni… Dar totul filtrat prin raţionamente niciodată sau
rar dincolo de bunul simţ şi de responsabilitatea la care o obligă nivelul său
de gândire şi intelectul. Ceea ce, să
recunoaştem, nu e puţin lucru.
În ce mă priveşte, cel puţin privitor la această
carte, consider că avem de-a face cu una dintre cele mai interesante
clarificări-definiţii detaliate a conglomeratului social-politic actual căruia
o seamă de comentatori s-au grăbit să-i aplice eticheta „haos numit democraţie”
pitindu-se apoi, repede şi… deştepţi sub
umbrela salvatoare a „spălatului pe mâini”… Magda Ursache nu se limitează la
atât, ci creează şanse şi posibilităţi reale care îmi expediază gândul spre
Erich Fromm: „…dacă oamenii ar accepta cu
adevărat, ca principii de viaţă efective, cele zece porunci sau «cele opt căi
nobile» budiste, s-ar produce o schimbare spectaculoasă în întreaga noastră
civilizaţie.” (Erich Fromm, Texte
alese, Ed. Politică, 1983, p. 393). Sună frumos şi optimist? Sună! Magda
Ursache, nu chiar atât de direct, e mereu pe-aproape, adică în tot conţinutul
cărţii. Numai că, în contextul de faţă, mi-apare în minte o strofă „edificatoare”
din poezia Luceafărul „-O, eşti frumos, cum numa-n vis/Un demon se
arată,/Dară pe calea ce-ai deschis/N-oi merge niciodată!”, strofă declamată
imediat de către politicianul român, cel care-o fi citit poeziile lui Eminescu…
Aşadar, din nefericire, cartea Magdei Ursache, după
cum o arată şi titlul, este nu numai un strigăt de revoltă împotriva celor care,
şi în ziua de azi, robi ai unor misterioase apucături, îşi continuă încercarea
funestă de a închide barierele vreunui spirit mai recalcitrant sau, cel puţin,
neconvenabil, ci şi un semn de atenţionare. Poate că şi pentru asta, fără vreun
risc, Magda Ursache poate fi nominalizată între locatarii adunaţi cu grijă de câţiva obscuri ai comentariului
literar cu ramificaţii sociale şi cu atingerea orgoliilor brăzdate de reminiscenţe
cenzural-nostalgice. Grupul locatarilor în
cauză îşi trăieşte viaţa sub egida – că tot sunt la modă… egidele – Marginalizaţilor din domeniul criticii,
teoriei şi istoriei noastre literare. De-aceea, sigur, autoarea cărţii simte
nevoia să-şi facă auzit strigătul îndreptăţit-revoluţionar: Noi vrem cuvânt!, cu speranţa că revolta
sa, total îndreptăţită, să NU aibă soarta unor… „predici în pustiu”…
Pe de altă parte, dar fără a ieşi din contextul
ideatic al cărţii, mai trebuie să menţionez că autoarea ei, Magda Ursache, este
cam greu de încorsetat în vreun anume stil în ceea ce priveşte critica
literară, chiar dacă o ştiu după nume şi scris de-o bună bucată de vreme. I-am
urmărit cu interes şi plăcere evoluţia, i-am citit multe dintre materialele
publicate şi am… descoperit-o cu bucurie materializând multe idei de-ale mele.
Acum, când prin bunăvoinţa domnie-sale am intrat în posesia cărţii de faţă,
sunt bucuros să-i regăsesc spiritul mai mult sau mai puţin recalcitrant în paginile ei. Eventual, cu plăcere şi, cred, corect,
aş include-o într-o familie selectă alcătuită din Cornel Regman (Colocvial), Marin Sorescu (Încet cu pianul pe scări), Valentin
Silvestru (Elemente de caragialeologie, Umorul în literatură și artă), Alex. Ştefănescu (Între da şi nu), Ion
Biberi (Eseuri literare, filosofice, și
artistice)… Cred că şi din acest motiv, lectura
paginilor cărţii, a scrierilor autoarei în general, nu constituie o problemă. Utilizarea
unui stil direct în exprimarea ideilor, relaţionează rapid, printr-o conexiune
aproape bizară, cu mintea cititorului. Să fie vorba de profesionalism, sau despre
facilitatea comunicării şi, prin aceasta, la accesul spre conţinut? Cred că şi
una şi alta, pentru că autoarea, Magda Ursache, este perfect şi indubitabil
conectată la mersul vremurilor actuale pe care le comentează „fără milă” şi
într-un fel cu totul personal. De altfel, ca să intrăm şi mai bine în atmosfera
scrisului său, este suficient să amintesc titlurile unor cărţi ale sale care
fac legătura sigură cu volumul despre care este vorba în rândurile de faţă: Bolile
spiritului critic. Eseuri atipice, Editura Libertas, Ploiesti,
2006; Pe muchie de hîrtie, Editura Ideea Europeana, Bucuresti, 2007, Să
cititi bine! eseuri lirice, epice si dramatice, Casa Editorială Demiurg,
2010 – toate cu titluri... speciale, dar perfect pliate pe conţinut.
Pentru a
scăpa de acuzaţia de subiectivism, propun lectura unei cărţi în care autoarea,
Magda Ursache, a investit un volum imens de informaţii pe care le-a recreat
frumos, elegant şi responsabil după chipul şi asemănarea capacităţii sale
intelectuale…
Dumitru Hurubă
Sursa: Dumitru Hurubă
