PROVOCAREA DESTINULUI LA NINA CERANU
Nina Ceranu se afla între puterea
cuvântului de a rodi în timp şi uitare, la fel ca atâţia scriitori sau artişti
ai vremurilor noastre. Societatea pare să-i uite pe creatorii de frumos, pe cei
care sondează realitatea şi istoria, fiinţa umană şi necunoscutul. Proza cere
timp şi răbdare, proza este o cronică a vieţii, a fanteziei şi a căutării,
cititorul firesc, cel care caută în timp motive pentru viaţa proprie într-un
roman, nu mai are răbdare, nu mai are
porţia sa de destin în destinul colectiv. In faţa acestei situaţii, Ionel Bota,
încearcă să ne reamintească neajunsurile noastre şi tristeţea şi bucuria
artistului în lucrarea Povestitorul şi
provocarea destinului (eseu despre proza Ninei Ceranu), Editura Timpul Reşiţa, 2001. Artistul trebuie să privească înainte,
artistul trebuie să-şi ducă pe umeri fragili crucea, indiferent de vremuri, de
eternitate.
Analiza făcută de Ionel Bota este
scurtă, dar profundă, caută să vadă dincolo
de tăceri, dincolo de absenţă. Cartea
ne prezintă o precisă şi necesară Bio - bibliografie, care ne relevă viaţa unui
scriitor, datele scurte ascund o puternică trăire, poate o dramă, drama de a fi
membru al Uniunii Scriitorilor şi de a trăi în singurătate, fără ca asociaţii
tăi în suferinţă să-ţi fie alături şi trăind pe de altă parte viaţa
ziaristului, acolo unde cuvintele putrezesc şi unde mor doar în câteva ore. Nina
Ceranu, împreună cu Ilie Chelaru, din anul 1993, conduc revista trimestrială „Orient Latin”, Fundaţia Culturală „Orient Latin” şi Editura eubeea, Timişoara. Se pare că aici
prozatoarea a provocat destinul său, pornind pe un drum care este dificil,
drumul omului de cultură într-o lume a ezitărilor, a erorilor, a trădărilor şi
a libertăţii, care uneori poate distruge sau poate salva.
Ionel Bota ne prezintă o listă a
volumelor tipărite de scriitoare, a listă
exactă a timpului trăit de autor, o listă a vieţii trăită din chiar
viaţa sa, dincolo de tristeţe, speranţă, destin, drum propriu, în semnul predestinării.
Titlurile volumelor sunt incitante, pline de mister, precum: Cartea morţilor, roman, Editura Augusta, 1998; Umbra Iscarioteanului, roman , Editura eubeea, 1996. Este reamintit debutul Ninei Ceranu, cu proza
scurtă Întoarcere cu bucurie, Editura
Facla, 1983, Timişoara.
Domnul Eugen Dorcescu semnează cu
dragoste şi maturitate, cu puterea memoriei de a da viaţă vremurilor, prefaţa
studiului semnat de Ionel Bota. Eugen Dorcescu îşi reaminteşte de începuturi,
când a realizat că se afla în faţa unui talent incontestabil, acela al Ninei
Ceranu, care prevestea un drum viguros,
un drum al mântuirii prin scris. Eugen a
urmărit cu atenţie acest drum, a descoperind evoluţia scriitoarei, descoperind
opera, descoperind omul, descoperind modul cum lucrează Dumnezeu cu lumea şi cu
oamenii, prin harul său, prin talentul primit, prin dragostea de scris primită
de scriitoare.
De la începutul studiului, din
prefaţă, suntem îndemnaţi să privim la ruptura dintre oraş şi sat, dintre om şi
om, să descoperim femeia tânără într-o lume la sfârşit de veac, un fel de
arhetip, aflat în laboratoarele epocii, sub tensiune, pentru schimbarea
sufletului, după forma şi durerea vremurilor. Descoperim ruptura dintre oameni,
totul este atins de putrezire, putrezirea sufletelor, a cuvintelor, a
gesturilor, a clipei. Tot ce scrie Nina Ceranu rezistă prin ştiinţa şi arta de
a construi romane, timpuri, întâmplări interioare şi exterioare fiinţei, de a
descoperi puterea cuvântului scris.
Ionel Bota în studiul său insistă pe
distilarea etapelor ficţiunii în opera artistului, pe căutarea destinului,
într-un dialog al lumilor, pe închisoarea dintr-o clipă, pe libertatea ca limită
umană, pe memorie şi uitare, pe degradarea în spaţiu şi în timp a sufletului
uman, pe recuperarea umanităţii şi, mai ales, pe singurătate, pe “ anarhia esenţelor “. Ionel Bota scrie: „Femeile, personaje mult mai bine conturate,
dezvoltă mereu - Închizând/ deschizând - paginile unor cronici autentice de
familie, cu desfăşurări paralele. Practic, sunt biografii cu o transformare
perpetuă, gesticulaţia lor, comportamentul, sunt fisurate sub aceleaşi
determinaţii ale amintirii (dar există trecut în afara memoriei indelebile?)”.
Uneori Ionel Bota foloseşte un
limbaj frust, rece în analiza sa, obiectivă, dar pertinentă şi, mai ales,
necesară, ceea ce atinge esenţa scrierilor.
De remarcat în studiul său,
trimiterile la critică, la ceea ce a consemnat vremea despre romanele Ninei
Ceranu, despre proza sa, iar semnăturile lui Laurenţiu Ulici, Eduard Covali,
Dumitru Hurubă, Al Florin Ţene, Ion Arieşanu, Radu Ciobanu, vin să ne atragă
atenţia că la Timişoara este cristalizată o operă, ca mărturie prin timp. Cornel Ungureanu recunoaşte cu sinceritate
realitatea care ne acuză: „Dacă ( încă ) tânărul critic de la Oraviţa scrie o
carte despre Nina Ceranu, înseamnă că a citit PENTRU NOI pagini care merită a
fi regăsite”.
Poate fi ascuns ceva Ochiului Divin?
Totul este descoperit în faţa lui Dumnezeu, de aceea orice viaţă de scriitor,
orice roman, sau orice cuvânt trăit, scris, citit de artist este un eveniment
spiritual profund...
Constantin
Stancu
