Jocul destinului
(Note de lectură)
Ovidiu Vasilescu ( Brăila
la 27 III 1939), cunoscut
prozator, poet, eseist, trăitor la Deva, deţinător al mai multor
premii literare, este un veteran al închisorilor comuniste. După 8 ani de temniţă ca deţinut politic, în 1980 a emigrat
în SUA unde şi-a terminat
studiile la Facultatea
de Construcţii Cuny City University din
New Jork urmând în acelaşi timp şi
Facultatea de Jurnalism. Ca ziarist, acreditat la Casa Albă, a colaborat la mai multe publicaţii.
În perioada 1981 până în 2010, când revine în România, a publicat în ţară şi străinătate 19 volume de poezii, eseuri, teatru, maxime
şi reflecţii, nuvele şi romane. Volumul său
Constelaţia fantomelor,
memorii din închisorile comuniste, Ed. Călăuza
v.b. 2009, premiul USR, Filiala Alba-Hunedoara al cărei membru este în
prezent, ilustrează acel dicton al lui Hemingway din nuvela Bărânul şi marea: Un om poate fi învins,
dar niciodată distrus. A man can be destroyed but not defeated.
În acest an 2011 Ovidiu Vasilescu a publicat la Editura „Călăuza v. b.” romanul Blestem,
în trei volume, Jocul destinului, Paradisiul nefericiţilor şi Cybill. Trilogia, o
impresionantă frescă socială în care
eroii au adâncimi pline de limpezime şi substanţă, prezintă monografic
într-un stil modern istoria unei familii
nobiliare germane, Tunner, din umbrosul şi frumosul oraş alsacian Hagenau în
secolul al XIX-lea şi până la jumătatea secolului XX. Acţiunea se desfăşoară pe teritoriul mai
multor ţări printre care şi România.
Eşafodajul naraţiunii sale a pornit de
la o relatare succintă a unui prieten al autorului, ( metodă folosită adesea de autorii de romane
istorice), o rudă mai îndepărtată a
fostei familii Tunner, mai exact un strănepot, care deţinea câteva amănunte, chiar documente oficiale
şi neoficiale din acea vreme.
Prin urmare, Blestem, operă de creaţie în care imaginarul a jucat un mare rol, poate fi încadrat în galeria acelor faimoase
romane frescă ce narează istoria unei
familii, ne gândim la
Casa Bruddenbrook
de Thomas Mann, care urmăreşte viaţa a patru generaţii de negustori din nordul
Germaniei în secolul al XIX-lea, cu ascensiunea şi declinul acestei familii,
sau Fortsyde Saga de John Galsworthy,
şase volume, despre trei generaţii din
familia Forsyde. În literatura română poate fi amintit Ciclul Comăneştenilor ( Viaţa la Ţară, Tănase Scatiu, În război,
Îndreptări, Ann).
Acţiunea cărţii narează liniar, în maniera
romanului modern, viaţa familiei Tunner,
stăpâna unei mari industrii de porţelan şi obiecte casnice, devenită consorţiul
Tunner and Tunner, cu zile ei prea frumoase şi pilduitoare scene de dragoste
într-o lume cu obiceiuri trainice ce le-a consolidat configuraţia spirituală şi
capacitatea creatoare. Întemeietorul numitei dinastii, după cum aflăm din Introducere,
a fost un brav colonel, Johanne Tunner,
a cărui vitejie şi disciplină militară l-a ridicat la gradul de general. Legenda
spune că şi-a ucis comandantul, ceea ce va arunca blestemul asupra urmaşilor. Fiul generalului, Wilhem Tunner,
reputat judecător al tribunalului din Hagenau, şi-a găsit sfârşitul căzând pe
scările tribunalului, Ludvig, fiul său, va fi ucis în trăsură pe când se întorcea acasă de la fabrică, nepoţii vor sfârşi în plină
putere şi glorie răpuşi de boli. Dacă în Jocul
destinului urmărim ascensiunea
familiei, una dintre cele mai
importante din întreg ţinutul, sub laborioasa prestaţie a lui Ludvig
şi Hilda, a fiului lor, Gerhardt căsătorit cu Helga, în Paradisul
nefericiţilor, cel de al doilea roman, urmărim declinul acesteia prin noul
vlăstar, Wolfgang Tunner, fiul lui Gerhardt şi Helga, născut în 1838. Deşi a
moştenit frumuseţea şi inteligenţa familiei,
semnele unei superficialităţi îi vor contura, spre disperarea părinţilor,
personalitatea. Căsătorit cu Sabrinne Debelle în 1868, în ciuda opunerii
Tunnerilor, care doreau o noră germană, va părăsi familia. Este în vremea când s-au accentuat neînţelegerile
dintre Franţa şi Germania în probleme teritoriale, Alsacia şi Lorena.
Conflictul armat s-a declanşat în 1871 când
Franţa a pierdut cele două
teritorii.
Noua familie,
a treia generaţie Tunner, se stabileşte la Budapesta, rupând legăturile cu părinţii. Îmbelşugata lor
existenţă va deveni aici, în adevăr,
paradisul nefericiţilor,
datorită nu doar escapadelor
amoroase ale soţului.
După nici o jumătate de veac, la Hagenau, totul se ruinase.
Mai multe secvenţe ne readuc în lumea
emblematică a Tunnerilor în drumul lor
spre disperare, distrugerea sistematică şi tragică. Capitolul 8 se întitulează „Tot mai puţini,
tot mai singuri”. Fiul îşi revede, după mulţi ani, părinţii, nu în palatul lor auster, ci întinşi
pe catafalc în capela familiei, care, totuşi, nu l-a renegat, ci i-a lăsat
moştenire „toate averile mobile şi
imobile, acţiunile fostului consorţiu
Tunner and Tunner, dus la faliment de proprii parteneri de afaceri, precum şi
orice sume de bani depuse la
bănci”. Noile împrejurări deschid un alt drum, nu doar al belşugului, pe
care cea de a treia generaţie Tunner va înainta
fără a bănui măcar că se apropie
de capătul drumului.
Parcă pentru
a ne scoate din vâltoarea lumii neobişnuite
a personajelor sale, autorul ne pune în
faţă oglinda vremurilor ( scurte secvenţe în care se rezumă evenimentele politico-economice
din lume, scrise cu italice, sunt prezente pe tot parcursul acţiunii). 1896 a fost un an plin de
evenimente marcante. Ungaria a
sărbătorit Mileniul existenţei sale, în Germania au avut loc mari prefaceri
economice, Marea Britanie a devenit statul
cel mai puternic din Europa. S-a mai întâmplat ceva care a înlăcrimat pentru totdeauna inima Sabrinnei: Wolfgang Tunner
a murit în urma unui atac de cord la vârsta de 58 de ani. Fiica lor mai mare, Tereze, împlinise 25 de ani, cea
mai mică, Irenne, 22. Ele se vor căsători cu bărbaţi din familii
înstărite, frumoşi, viguroşi, vor
trăi profunde momente de iubire, o
constantă a Tunnerilor, dar fericirea la
va fi de scurtă durată. Bărbaţii lor mor la fel de neaşteptat, ele vor continua
să-şi ducă existenţa ca văduve până la
sfârşitul vieţii. Destinele familiei vor
fi continuate de o nepoată, despre care vom afla în cel de al treilea
roman, întitulat Cyill.
Dacă în volumele amintite întâmplările sunt narate la persoana
a III-a, în stil clasic, unde naratorul omniprezent cunoaşte toate detaliile,
în Cybill
acţiunea are loc la persoana întâi şi narează drama unor tineri ca într-un un autentic buildum-roman. Naratorul, David
Brown, un alter ego al autorului, tânăr
ofiţer american, luptător în Vietnam, o întâlneşte la Nisa pe Sybill, strănepoata Tunnerilror. Tânăra, mândră de strămoşii ei, este
înzestrată pe lângă frumuseţe şi inteligenţă, cu puteri paranormale. Dragostea
lor la prima vedere se va izbi de absurde obstacole dar, la fel ca în poveştile
clasice de dragoste, se va împlini într-o căsătorie. La început, David vine la Sighişoara pentru a
cunoaşte istoria familiei Tunner. „Tunnerii, ehei neamul acela
de oameni minunaţi! O
familie care a cunoscut deopotrivă
măreţia şi prăbuşirile cele mai vertiginoase. Da, ce oameni! Iubiţi cu
sinceritate şi devotament de cei care i-au cunoscut, invidiaţi
şi, la răstimpuri, loviţi de
patima unor suflete neevoluate. Un
destin tragic i-a urmărit cu
perseverenţă, până ce
toţi s-au stins, fără a mai avea posibilitatea să lase ceva
în urma lor. Ultima lor reflecţie
sunt eu şi cumva, prin mine va fi Cybill. În mare, cam aceasta ar fi neverosimila
existenţă a clanului Tunner, dacă asta
te-a convins să vii la noi de
atât de departe. Oare după ce vei afla
totul şi misterul din jurul lor se va
risipi, ce te va lega de noi?”. Cea care
povesteşte, Marlenne, este mama Cybillei, urmaşa celei de a treia generaţii
Tunner. David, trăitor în America,
ţara tuturor posibilităţilor, după
credinţa gazdelor, îi va deveni ginere. Odiseea sa în chinurile din închisorile
vietcong alternează acum cu una comico-absurdă în oraşul transilvănean,
Sighişoara, pe tot parcursul anului 1962: refuzul autorităţilor comuniste locale
de a oficia căsătoria fără aprobarea
Consiliului de Miniştri, aşteptările tracasante după căsătorie până ce Cybill va obţine
paşaportul şi, în sfârşit, părăsirea ţării pe care David o numeşte „Planeta
România unde omul e făcut mai ales ca să sufere, să se umilească şi să moară de
tânăr”.
Va
plana oare şi asupra lor blestemul Tunnerilor? Instalaţi în apartamentul lui David din New
York, Cybill revede mintal istoria străbunilor. Generaţiile ce au trecut,
devenite legende, au ispăşit furiile
blestemului căzut asupra lor. „Nu crezi, îi spune soţului, că ar
fi timpul să lăsăm în urmă
umbra Tunnerilor? Mitul cel mai
adevărat suntem noi, chiar dacă
eu sunt ultima aducere
aminte a acelei dinastii tragice dar frumoasă”.
Fără îndoială, trilogia hunedoreanului Ovidiu
Vasilescu, Blestem, se adaugă cu succes, sperăm,
bibliografiei de referinţă a romanelor de familie, numită simbolic „celulă a societăţii”.
RADU
IGNA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu