Dosofei: ca roua ce curge pe munte...
Într-o vreme în care Biserica
este în criză, un ev în care criza a
marcat sisteme sociale, politice sau culturale, Adrian Botez ne prezintă în
cartea sa Dosoftei – vestitorul lui
Eminescu, carte apărută la Editura Rafet, Râmnicu Sărat-2014 (Director
Constantin Marafet), o parte a miracolului românesc, cumva uitat, cumva
discret.
Două nume: Dosoftei şi Eminescu.
Eseul este unul la coliziunea dintre
domenii, pendulează între literatură şi teologie sub forţele istoriei.
Adrian Botez este un curajos...
Mulţi intelectuali iau în
derâdere ritualul creştin, uită de valorile eterne, sunt interesaţi de
nihilism, absurd, cinism, postmodernism, realitatea fără de realitate, etc. Alţii
se afundă în formalist sau ritualul cel de toate zilele. Autorul nu este un
desuet, este un pasionat care deranjează ierarhii şi restabileşte regulile
normalului în literatura română. El consideră că această carte densă este o
primă abordare stilistico-poetico/hermeneutică a operei Sfântului Mitropolit
Dosoftei.
Dosoftei, un nume în epocă, a
luat în serios sarcina care îi revenea şi a tradus Psalmii (Davidieni) din Sfânta Scriptură în limba română. Traducerea
unui text biblic este o îndeletnicire foarte grea, o piatră de încercare pentru
orice traducător, pentru orice popor, limba ebraică veche are multe meandre,
este uneori dificil de abordat, nu sunt puse în lumină toate secretele ei, are
o logică lingvistică rară, neuzuală pentru un european. Ceva este totdeauna
altfel (sucit) la evrei, o limbă care pregăteşte capcane pentru un literat
autentic.
Traducând psalmii, Dosoftei
(1624-1693) a reformat din interior limba română, a propus teme noi, a pus
bazele unui edificiu poetic şi a descoperit geniul românesc. Dosoftei anunţă
astfel pe Eminescu. El a fost primul mare poet român, el a fost şi un teolog
deosebit, a adus noutăţi, a propus direcţii şi a avut curajul să dea o variantă
românească a psalmilor. În psalmii lui Dosoftei se simte Hristos cel Înviat,
Cel care ne-a lăsat Evanghelia, există un spirit creştin în această traducere.
Privind în contextul european care a respectat regulile logicii ebraice, un
context marcat de raţionalismul lui Aristotel, promovat de linia catolică sau
reformată, uneori, demersului poetului român este original, propune soluţii
noi. El se detaşează de Jan Kochanowscki (Polonia) sau de Clément Marot
(Franţa), un duh special pune în mişcare materia fină a psalmilor. De asemenea
Adrian Botez declanşează un demers special: Dosoftei a fost un geniu din
perspectiva timpului în care a trăit, el a pregătit calea pentru Eminescu, un
capăt de drum în literatura română (Aminul).
Sunt scoase în peisajul teologic
şi literar viziunea, mistica, fantezia românului pasionat după adevărul lumii.
Mentalul românesc capătă o dimensiune superioară, cuvinte intră în Templul
sufletului românesc, devenind universale... Autorul cărţii este un curajos,
face o reverenţă pentru cultura noastră, are o mare recunoştinţă pentru
înaintaşii care au marcat istoria Moldovei şi a românilor. El arată limitele criticii
literare româneşti privind analiza Psaltirii
în versuri, se delimitează de
Călinescu, preia sub o aspră cenzură scrierile lui Nicolae Cartojan, sau alţi
critici. Deficitul de cultură teologică la criticii români este pus în
evidenţă, astfel unele consideraţii considerate certe sunt spulberate. Adrian
Botez însă forţează nota, intră în mecanismele istoriei tratează subiectul sub
raport politico-istoric, înfruntă hăţişul noilor noţiuni de popor, naţiune,
termeni care se cristalizau într-o Europă în fierbere, catolicismul şi
protestantismul se duelau, evreii îşi impuneau doctrina în viaţa publică.
Analiza sa este pasională şi dedicată, nu se delimitează prea clar de curentul
ortodox (teologic) şi Biserica Ortodoxă, între calea dreaptă şi biserică (fie ea
şi majoritară) există câteva diferenţe, diferenţe care au marcat istoria lumii,
chiar prin războaie... Ori Duhul tutelar a lui Hristos nu duce la războaie,
duce spre iubire, iar psalmul este expresia unei iubiri. Psalmi Davidieni
învaţă pe credincios cum să se adreseze lui Dumnezeu în aura Duhului Sfânt.
Dosoftei, susţine Adrian Botez (şi are dreptate), a poetizat şi a încreştinat
psalmii dăruindu-i poporului român. Misiunea sa a fost realizată într-o formă
nouă, demnă de geneza unui fenomen unic. S-a deschis cale dosofteiană spre
Paradis! Misterul credinţei se relevă în textul vechi românesc, o „mireasmă”
nouă adia în această scriere.
Adrian Botez are o mare pasiune
pentru cuvintele vechi, cuvinte izvor. Se pune faţă în faţă lumea lui Dumnezeu
şi limba română vie, o recreare a psalmilor din Vechiul Testament!
Pentru cititor Adrian Botez are
câteva concluzii ferme, Dosoftei este actual! Folosind un principiu teologic
solid, pentru autorul cărţii Dosoftei este Ioan Botezătorul, el anunţă venirea
lui Eminescu, el pregăteşte limba, viziunea, starea, principiile.
Dosoftei a fost printre puţinii
cărturari care au trăit în acel ev mediu complicat în România, deschizându-se
spre Europa. El avea substanţă, avea putere. A creat un arhetip românesc al
poeziei! Noi teme: universul în expansiune, cuvântul transformându-se în logos
în limba română, observă frumuseţea vieţii, lumea este dinamică, are fapte
măreţe, în spatele a toate este Dumnezeu, verbul divin are putere de creaţie,
îndeamnă la slăvire (laudă), psalmii pot vindeca spiritual, omul evită orbirea
spirituală, se leapădă de boală, cunoaşterea este una vie, de viaţă, pe
verticală şi pe orizontală, este pus în lumină elementul acvatic – uterul
cosmic...
Adâncul mării pare locul unde se
plămădeşte viaţa, chitul din adâncuri ca agent al lucrării divine. Leul lui
David devine Lupul Valahic! Puterea lui Dumnezeu se manifestă vizibil, metafora
şi dinamica creaţiei sunt prinse de Dosoftei în versuri fără egal în acea vreme
şi actuale. Analiza lui Adrian Botez este aici profundă şi dă măreţie
literaturii române. Criza umană este pusă bine în lumină, drama omului limitat
răzbate din versurile vechi în forme proaspete, noi chiar şi pentru cititorul
modern.
Putem reţine câteva cuvinte din
cartea dedicată bătrânului poet nou: „Psaltirea Sfântului Dosoftei nu este una
eminamente extatică, prin atitudinea a spiritului şi a sufletului şi prin înmănuncherile de cuvinte – ci este o
carte spiritualist-vitalistă, oferind un Model de Credinţă Creştin-Ortodoxă,
deplin-dinamică, întru slăvirea lui Dumnezeu, în chip de căutare a Sinei
Cosmice, ca identitate Divină/ORIGINARĂ a omului”. Adrian Botez sintetizează şi
îl încadrează pe Dosoftei în panteonul ortodox românesc, dar în pasiunea sa nu
observă că şi unele manuale teologice ale altor culte fac trimitere la
traducerea psalmilor realizată de marele român în secolul al XVII-lea ca o
etapă necesară în traducerea corectă a Bibliei. Cultura română este una a
românilor dincolo de diferenţele de viziune a teologilor.
Iată mesajul unui psalm:
„1-Câte de bine e şi de frumos,
să locuiască fraţii în unire!
2-Aceasta-i ca o mireasmă
frumoasă pe cap, ca mirul ce s-a turnat pe barba lui Aaron, ce s-a coborât pe
marginea vestmintelor lui.
3-Aceasta-i ca roua Ermonului,
ca roua ce se coboară pe munţii Sionului. Că, unde-i unire, Domnul trimite:
viaţă şi binecuvântări nesfârşite” (Psalmul 132, citat de Adrian Botez).
Mai menţionăm că la baza
analizei lui Adrian Botez au stat:
1. Dosoftei,
Psaltirea în versuri, Editura 100 +
1, GRAMAR, Bucureşti, 1998.
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, după textul
grecesc al Spetuagintei, Institutul Român şi de Misiune al B.O.R.,
Bucureşti, 1940 (Biblia Canonică).
De reţinut şi bibliografia care
a stat la baza cărţii, peste 178 de trimiteri şi documente:
o carte în carte, dominate de
Biblie!
Constantin Stancu
