Eminescu și Evanghelia:
„Învățăturile lui Buddha, viața lui Socrate și principiile stoicilor, cărarea spre virtute a chinezului Lao-tse, deși asemănătoare cu învățămintele creștinismului, n-au avut atâta influență, n-au ridicat atâta pe om ca Evanghelia, această simplă și populară biografie a blândului nazarinean a cărui inimă a fost străpunsă de cele mai mari dureri morale și fizice, și nu pentru el, pentru binele și mântuirea altuia. Și un stoic ar fi suferit chinurile lui Hristos, dar le-ar fi suferit cu mândrie și dispreț de semenii lui; și Socrate a băut paharul cu venin, dar l-a băut cu nepăsarea caracteristică virtuții civice a antichității. Nu nepăsare, nu dispreț: suferința și amărăciunea întreagă a morții au pătruns inima mielului simțitor și, în momentele supreme, au încolțit iubirea în inima lui și și-au încheiat viața pământească cerând de la tată-său din ceruri iertare prigonitorilor.
Astfel a se sacrifica pe sine pentru semenii săi, nu din mândrie, nu din
sentiment de datorie civică, ci din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă
formă a existenței umane, acest sâmbure de adevăr care dizolvă adânca
dizarmonie și asprimea luptei pentru existență ce bântuie natura întreagă.” („Timpul”,
VI, nr. 81, 12 aprilie 1881, p. 1).
*Foto: Statuia lui Eminescu la Deva, 15 ianuarie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu