Literatura
între linii de dialog şi manifest fracturist
Maria Niţu oglindeşte în cartea
sa Sesiune de autografe (Bucureşti:
Editura Palimsest, 2010) fenomenul literar actual. Interviuri, cronici, texte
cu suflet, portrete literare, tendinţe şi megatendinţe, o lume care se caută,
personaje despre personaje, istorie literară, plus un stil special marcat de
claritate, sistem şi căldura frazelor bine armonizate. Cine doreşte să pipăie
operele scriitorilor români în viaţă sau contemporani, să citească despre viaţa
simplă a scribului în goana sa după cărţile scrise şi nescrise, fuga pe la
edituri, simpozioane sau sesiuni de autografe, găseşte în această carte
răspunsurile. Maria Niţu este solidară cu generaţia din care face parte, caută
să clarifice temele literaturii tinere, revine la valorile de bază din cultura
română. Este o scanare a vieţii literare prin texte, oameni, idei, teme,
întâlniri şi despărţiri, suferinţă, ideologie, sociologie şi istorie literară.
În eseul „Madi – confesiune nedevelopată”, ea scrie despre colega de facultate:
„Trec cu un cronovizor pe strada Edgar Quintet a
Facultăţii de Litere, prin amfiteatre, şi refac atmosfera de studenţie: cu
colegi de an, Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu, Emil Ionescu..., ori cu colegi
din alţi ani, Daniel Pişcu, cel care ne tot ameninţa cu un nou roman, la care
continuu adăuga ceva: „fii atent ce spui, te bag cu replica asta în romanul
meu”, ori Ion Stratan, care ne atenţiona şugubăţ că îşi propusese să rămână
repetent, să mai stea un an în Bucureşti, pasionat de munca de la redacţia
ziarului studenţesc, având în vedere că urma inevitabil repartiţia prin satele
României socialiste, după principiul <<să
ne cunoaştem patria>>” (p.283).
Aceste fraze reflectă foarte
bine ce se petrece în eseurile sau dialogurile scrise de Maria Niţu în carte,
laboratorul intern în care s-au plămădit operele scriitorilor români, cumva
între moarte şi viaţă, între un sistem şi alt sistem social, între speranţe şi
uitare...
Cartea se formează în jurul câtorva
pilonilor de rezistenţă:
I.
Linii de
dialog
II.
Vitralii
III.
Geometrii în
timp şi spaţiu
IV.
Ulise şi
marea
Temele sunt generoase, absorb
bună parte din istoria literară recentă. Sunt evidenţiate necesitatea valorilor
permanente în operele scriitorilor, simplitatea exprimării artistice, capacitatea
de a rezista împrejurărilor şi rezistenţa în faţa tentaţiilor complicate, premiera
absolută, firul roşu care trece prin lumea teatrului şi arde lumea poeziei,
capacitatea omului de artă de a trăi stări extreme, ca-ntr-un concurs de
formula unu... Lumea din carte, care ne cheamă la o sesiune de autografe, se
defineşte prin capacitatea de a pune întrebări, de a te recunoaşte ca personaj
în furtună, anii tinereţii ca timp în netimp, dulcea pasăre a studenţiei,
imaginar şi real în acelaşi timp, uimirea continuă, confesiuni discrete, greu
de pus în lumină, frontierele visării, un tratat de melancolie şi rezistenţă
prin scris.
Maria Niţu are capacitatea de a
face un portret necesar poetului Ştefan Foarţă, unul dintre cei mai importanţi
din literatura actuală, de a sublinia liniile de forţă din opera lui Mircea
Cărtărescu şi vulnerabilităţile scrisului său, de a se reîntoarce la Brâncuşi
şi Mircea Eliade.
Despre literatura mai nouă,
extremistă şi mundană, reţine manifestul subţire şi violent al fracturii, ceva între „69” (simbol al
sexualităţii sportive) şi ruperea firului albastru care străbătea operele
scriitorilor români de la Nicolae Filimon la Marin Sorescu...
„Specific lui Ştefan Foarţă e plăcerea de a ieşi la
rampă într-o formulă originală, ca vrăjitorul Merlin. Scoate de fiecare dată
cărţi bibliofile, cu originalitate grafică, foarţistă, ca bibelouri de Veneţia,
din sticlă de Murano, unele cu un colofon puternic personalizat, în sine un
poem întreg, blazon pentru poezia lui Ş. Foarţă” (p. 233).
Iată o scurtă prezentare a unui
poet de excepţie, cumva uitat de critica literară de la Bucureşti, dar unul
care a marcat şi marchează o epocă de sinteze şi antiteze.
Despre Mircea Cărtărescu
notează:
„Volumul e o scriere fără stridenţe de limbaj, dar cu
un abuz de epitete care decupate din context ar părea teribil de romanţioase,
crunt taxabile sigur dacă ar fi purtat o semnătură de femeie, ca
sentimentaloide, exaltate. Încercarea de a scrie simplu despre lucruri simple e
totuşi forţată pentru un scriitor format la şcoala rafinamentului
intelectual...”(p. 264 – în Cherchez la
femme).
Despre grupul literar „Fracturi” reprezentat de Ionuţ Chiva (susţinut
de editura Polirom), Maria Niţu decantează tendinţele actuale ale romanului
românesc:
„ 69 e titlu
exact al acestei lumi, dihotomia Bine/Rău e o prejudecată creştină, la fel ca
şi starea conflictuală dintre ele (în budism nu există, ci e o stare a
echilibrului), nimic nu e înger sau demon, totul e şi înger şi demon, în
proporţii diferite, bidivii ţinuţi mai mult sau mai puţin în frâu de hăţurile
arlechin colorate ale lui Freud”(p. 271). Iată o definiţie a „generaţiei
prezervativ” aflată într-un fel de „amurg ale zeilor”.
Curajul Mariei Niţu de a aborda
literatura aceasta în structura ei acidă şi dizolvantă, limpezeşte apele în viaţa
unei generaţii care se caută prin oraş ca într-un bordel uriaş...
Volumul de eseuri pune capăt
experienţelor ludice pentru că ne atrage atenţia asupra valorii culturii
române: „M. Eliade e un guru al istoriei religiilor, C. Brâncuşi un
revoluţionar de geniu al sculpturii moderne” (p. 203). Definiţia vieţii curge
de la sine - Mircea Eliade despre Constantin Brâncuşi: „mai mare şi mai
puternică decât toate e tăcerea, fiinţa se naşte din tăcere” - apoi lumea cade în genunchi pentru ritual,
modelul sculptorului „Rugăciune” ne trezeşte la luciditate, purtându-ne de la
întuneric la lumină, de la moarte la viaţă... (p.220).
De remarcat portretul făcut lui
Anghel Dumbrăveanu şi operei sale, o propunere de arcă, Corabia lui Ulise
în stil modern pe apele istoriei literare, stări pentru care merită să pierzi
corăbii şi diamantele întunericului...
Despre autoarea cărţii a scris
Cornel Ungureanu: „Maria Niţu are deja în urma ei un număr de cărţi care
cartografiază cu acurateţe literatura <<din imediata apropiere>>. E un cărturar nobil,
interesat de document, de confesiune, de paginile uitate ale provinciei
literare”.
De menţionat că aceste texte au
apărut în diferite reviste literare: „Pro-Saeculum”, „Luceafărul”, „Coloana
infinitului”, „Orient latin”, „Banat”, etc., scriitoarea participând activ la
disputele literare actuale, la evenimente cu adrenalină...
Constantin Stancu
