Dialog în larg
(Monica Pilat şi Radu Ciobanu)
Dialog în larg, un dialog între Monica Pilat şi
Radu Ciobanu, o poetă, un prozator, o carte despre aristocraţia
spiritului. O călătorie imaginară în
viaţa ca un dar, o călătorie pe corabia bucuriei.
Monica întreabă,
Radu Ciobanu răspunde, apoi întreabă şi prozatorul pentru a înţelege cum se
vede lumea dintr-o altă perspectivă. O carte care se citeşte cu plăcere,
profundă. Cei doi sunt atenţi la valurile care au venit spre ei, la cele care
urmează să vină. O călătorie care cuprinde mai multe călătorii: Una culturală,
una în timp, alta în viaţa proprie, alta în viitor, alta între marile paranteze
ale morţilor necesare. Călătorii care abordează existenţa din foarte multe
unghiuri. Cei tineri pot avea ce învăţa din acest dialog. Titlul cărţii este
unul provocator: Dincolo de aşteptare –
Dialog în larg -, Editura Eikon din Bucureşti a lansat cartea în anul 2016
şi putem afirma că este o carte eveniment pentru literatura română deoarece ne
prezintă lumea literară prin cele mai solide valori. Cei doi iau lucrurile aşa cum trebuie să fie
abordate de un scriitor, nu se refugiază în experimente inedite, nu caută
senzaţionalul de doi bani, nu se refugiază în tertipuri de intelectuali de
ocazie…
Călătoria începe
cu ora astrală, cu febra
pregătirilor, cu echipajul necesar, se stabileşte ţinta călătoriei, cei doi se
apropie de umbra lui Ulise, sunt interesaţi de misterul compoziţiei, de scrisul
ca plutire… Idei profunde, interesante, viaţa fiecăruia se cucereşte prin har,
se pune problema naufragiului, a singurătății într-o lume suprapopulată, cei
doi abordează comorile din adâncuri, cele greu de atins, apoi vine orizontul
aşteptării după veghe, după uitare. Viaţa poate fi privită ca o aşteptare a
omului înaintea altui miracol, care se va petrece în veşnicie. Arta şi credinţa
sunt mijloacele prin care această călătorie poate deveni posibilă în ciuda
evenimentelor imprevizibile, a schimbărilor de paradigmă… Cuvintele celor doi
sunt la cea mai înaltă tensiune spirituală, vin din maturitate, din lucruri
experimentate sau din cele năzuite.
Citind cartea,
descoperi lucruri care marchează umanitatea în general, omul aşteaptă momentul
potrivit, prielnic, el vine sau nu vine, îl poţi rata sau nu, există şi ora astrală
care schimbă perspectivele, ora care depăşeşte inspiraţia pe care o şi presupune.
Prozatorul Radu
Ciobanu mărturiseşte: „Da, începutul şi sfârşitul sunt momentele cele mai
dificile din orice proză. Întocmai ca în aviaţie, decolarea şi aterizarea. Dar acum, în ce mă priveşte, intervine cea de
a doua condiţie a urnirii unei cărţi. A numit-o cu o sintagmă cât se poate de
proprie lui Marguerite Yourcenar: <<a afla tonul just>>” (p. 13).
Prinsă în siajul
prozatorului, Monica Pilat ţine să sublinieze: „Există astfel un timp providenţial
al rodirii pe care aşteptarea nu face decât să-l ocrotească” (p.15).
Creaţia văzută
ca o călătorie, aduce surprize, pregătirea de plecare are ceva unic. Monica
Pilat rememorează: „Embrionul aşteptării crescuse în toţi acei ani devenind nu
o plantă, nu un copac ci o pădure, o pădure uriaşă de anticipări…” (p.32).
Despre un
posibil echipaj, Radu Ciobanu ţine să explice: Toţi trebuie trataţi cu dragoste
şi respectul cuvenit. Membrii pot fi persoanele intime, cele apropiate cu
adevărat, care fac parte din fiinţa călătorului, capabile să-l însoţească în
tărâmurile paralele, sau personaje emblematice precum Hamlet, personaje venind
din imaginaţia marilor creatori.
Monica Pilat
nuanţează la modul sublim: „Amintirile, cărţile iubite, prezenţele invocate alcătuiesc
echipamentul/echipajul cu care pornim la drum. Va veni clipa când ne vom da
seama că suntem în acelaşi timp căpitan, echipaj, pasageri şi corabie şi chiar
mare…”(p.43).
Despre ţinta
călătoriei prozatorul remarcă posibilităţile poetului de a trăi la liziera
altui tărâm, aproape de nevăzut, de transcendental, de incomunicabil. La
prozator lucrurile sunt mai concrete, mai palpabile, dacă nu ai lucrul dorit în
ţara ta, urmează să fie găsit în departele acela materializat de artistul
curajos, plecat pe valurile vieţii.
Tot acest dialog
aduce un sentiment de confort spiritual, sunt implicaţi mari artişti, opere
celebre, personaje unice menite să facă lumea mai frumoasă. Cei doi ne prezintă
un peisaj spiritual de excepţie, călătoria devine iniţiere în aventura aşteptării. Dialogul dinamizează marea pe care
ei călătoresc şi ne acceptă şi pe noi, cititorii. Lectura cărţii aduce o stare
spirituală de imponderabilitate pentru cei care tânjesc după frumos şi armonie,
după iubire şi echilibru…
În această
aventură, umbra lui Ulise provoacă, Monica Pilat remarcă, pe bună dreptate,
concepţia fatalistă a destinului, punctul de plecare şi punctul de sosire sunt
sub semnul coincidenței.
O etapă
importantă a călătoriei spirituale este misterul compoziţiei, acel ceva divin
care lasă o pecete pe textul prozatorului sau al poetului. Lumina care însuflețește
cuvintele. Pornind de la Filozofia
compoziţiei, eseul lui Edgar Allan Poe, şi ajungând la creative writing ca exerciţiu de creaţie pură, cei doi scriitori
reuşesc să găsească echilibrul dintre inspiraţie, muncă, semn divin în opera
artistului care se ia în serios şi lasă energia pe care o primeşte să curgă în
cărţile sale, plus surpriza creatoare. Radu Ciobanu defineşte acest mister prin
cuvintele lui Einstein: „Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne
anonim” (p.105).
Călătoria tinde
spre apogeu, scrisul ca plutire îi marchează pe cei doi. Monica Pilat afirmă
elegant: „…eu asociez scrisul cu o ieşire în larg, având ca ţintă neprevăzutul.
De la primele mele volume de proză sau poezie, m-am aşezat sub semnul plutirii”
(p.113).
Ipoteza
naufragiului apare în orizontul creaţiei, face parte din aceasta. Literatura
universală este plină de aceste incidente, atingerea ţărmului este frântă, supraviețuitorii
se topesc în magma timpului.
Venirea în lumea
a Mântuitorului pune problema naufragiului, modul umil în care intră în zona
joasă a pământului lasă o emblemă.
Mărturia pe care
o lasă Monica Pilat este una menită să potenţeze paradigma vieţii:
Treimea cea de o fiinţă mie îmi relevă
calea prin care Fiul, ca mesager al Tatălui inaccesibil muritorilor, se coboară
în lume, îmblânzeşte inefabilul, prin pilde şi miracole, iar pe urmă, după
asumarea pe cruce a păcatelor noastre din toate vremurile, se întoarce în
nevăzut, devenind unul cu Părintele Său. Dacă nu ar reveni prin Înviere, la
noi, am fi pierduţi, dar El rămâne cu noi până la capăt în Duhul Sfânt
(p.130-131).
Pentru Radu
Ciobanu, în compensare, religia este efortul de actualizare a tradiţiilor şi
ritualurilor pentru a se ajunge la un acord între raţiune şi afecţiune, între
îndoială şi dorinţa de a crede, iar Biserica este locul unde omul îşi poate
manifesta respectul pentru credinţa celorlalți, marcând identitatea fiecăruia.
Călătoria îşi
are regulile ei, straturile prin care trec oamenii, inclusiv artiştii, iar la
final se profilează orizontul aşteptării…
Călătoria a
răspuns prin două dimensiuni: ce poate descoperi omul şi încotro se îndreaptă…
Radu Ciobanu
mărturiseşte: „Eu mă simt acum mai proaspăt, mai înţelept şi din nou interesat
de ce mă aşteaptă dincolo de aşteptare. Nu e doar o sporire a tezaurului din
adâncuri, ci a tonusului moral…” (p.191).
Monica Pilat
recunoaşte că a fost ocazia nimerită pentru a face ordine în gânduri, pentru a
elimina mărunţişurile zilnice, pentru a vedea dincolo de orizontul cotidian…
Carte începe şi
se sfârşeşte emblematic cu aceleaşi versuri:
Imense, în mine vă vreau, zări de lumină,
Chiar dacă pentru asta,
Vreau să mor puţin… (Nicoleta Ciobanu, fragment din
Zborul lăstunului alb, Ed. Excelsior
Art, Timişoara, 2009).
Viaţa are
misterele ei, în plină călătorie, cei doi au simţit prezenţa celor dragi. Soţia
lui Radu Ciobanu a plecat într-o altă călătorie, iar absenţa s-a relevat prin
partea spirituală a lucrurilor. Monica Pilat nu a uitat să dezvăluie faptul că
a existat un moment în care Dumnezeu a vindecat-o miraculos, ca răspuns la
credinţa omului…
Cartea începe cu
prezentarea celor doi „aventurieri”, scurte note biobibliografice menite să
familiarizeze în mod obiectiv cititorul cu viaţa şi operele lor, pentru o
ieşire din contur şi pregătirea pentru după-amiaza bătrânului domn…
Putem
concluziona citând pe Monica Pilat:
Am
urmărit şi eu odată unul dintre ultimele interviuri televizate ale lui
Soljeniţîn, în care a vorbit despre încarcerarea sa ca despre cea mai
revelatoare experiență din toată viaţa sa. El a mărturisit că în mizeria şi
întunericul deznădejdii, L-a descoperit pe Dumnezeu. „Nu aş fi ceea ce sunt
astăzi, fără iluminarea lăuntrică trăită acolo”, a încheiat pe un ton biruitor
(p.160).
Constantin
Stancu
*Monica Pilat – Radu
Ciobanu, Dincolo de aşteptare – Dialog în
larg, Editura Eikon, Bucureşti, 2016
