Eminescu ... Deva, 15 ianuarie 2025: EMINESCIANA... Câteva note, semne în măreția frigului

 

EMINESCU ȘI MEMORIA CULTURALĂ

 

*Dan Toma Dulciu a publicat în anul 2024 o carte aparte: EMINESCU – ITINERAR VIENEZ, o carte de colecție, apărută cu sprijinul Asociației „Mihai Eminescu” – Viena. Din păcate, au apărut doar 20 de exemplare, ediția a fost îngrijită de Nicolae Băciuț, în contextul sărbătoririi Zilei Limbii Române la Viena, 31 august 2024, pe traseul Viena 2017 / Târgu Mureș 2024.

Eminescu nu a fost prea bogat, dar a investit puținele resurse în cărți, apoi a cedat aceste cărți unor cunoscuți sau teologi care au studiat la Viena. Relațiile sale cu aceștia se baza pe schimbul sau cedarea de cărți, astfel multe din acestea au ajuns în biblioteci de cult. „Din păcate, o parte din fondul de aur al <<Bibliotecii Seminarului Teologic>> din Blaj s-a risipit în anii de după 1948, aceasta fiind reînființată în 1990. Aici se regăsește o bijuterie în lumea eminescologiei: Prima ediție a Poeziilor lui Mihai Eminescu, 1884, cu semnătura olografă a poetului. Oare câte biblioteci sau persoane din România posedă o asemenea comoară?” (p. 147). Istoria este mai lungă, autorul punctând momentele în care comorile scrise au ajuns de la poet la cei care iubesc cultura. 

Mitul lui Eminescu s-a format în capitala imperiului. O tavernă de pe strada Weihburggasse l-a inspirat pe poetul național când a creat poemul Împărat și proletar, alături fiind și o baie comunală pentru lucrătorii din oraș. O icoană înlăcrimată redând-o pe Fecioara Maria, aflată în Catedrala Sfântul Ștefan,  l-a inspirat pentru poezia Înger și demon (p.152 - 153).

 

 

*Eminescu a avut o idee profundă despre Sfintele Scripturi. În biblioteca lui, alături de operele sfinţilor părinţi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Efrem Sirul, Augustin, Ioan Damaschin, se găsea şi Sfânta Scriptură. În manuscrisele sale există o traducere în limba română veche a începutului prologului din Evanghelia după sfântul Ioan: "La început era Cuvântulu şi Cuvântulu era la Domnu Dumnezeu şi Domnu Dumnezeu era Cuvântulu; Aquesta era la începutu Domnul Dumnezeu...".

El consideră că Evanghelia, "această simplă şi populară biografie a blândului Nazarinean", este aceea ca l-a "ridicat atâta pe om". Într-un articol din publicat în ziarul "Timpul", notează: "Iată, două mii de ani, aproape, de când biografia Fiului lui Dumnezeu e cartea după care se creşte omenirea". Şi precizează: "Ea a ridicat popoare din întuneric..., le-a constituit pe principiul iubirii aproapelui". În acelaşi articol, deplânge cum "în clasele mai înalte, soluţiuni filosofice a problemei existenţei iau locul soluţiunii pe care o dă Biblia".

În Evanghelii se găsesc "cuvintele de miere", din care preoţii învaţă poporul. Într-o noapte de Paşti, aşa cum reiese din poezia, "Învierea", fiind în Biserică, urmărit de "spiritul rece al morţii", Poetul contemplă şi ascultă: "Un singur glas îngână cuvintele de miere, / Închise în tartajul străvechii Evanghelii". Şi apoi adaugă: "C'un muc în mâini moşneagul cu barba de zăpadă / Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă / Că moartea e în luptă cu veşnica viaţă, / Că de trei zile'nvinge, cumplit muncindu-şi prada".

 

*Ion Pachia-Tatomirescu revine cu o carte profundă, EMINESCOLOGIE LA PUTEREA A TREIA, apărută la Editura Waldpress din Timișoara, în anul 2024. O carte la care a lucrat mai mulți ani (55 de ani, din 1968 până în 2023) după cum afirmă în moto-ul de la început. Există deci o știință aparte: Eminescologia. Puterea ei se extinde la trecut, prezent și viitor, ca o paradigmă cultural-socială importantă, pe același palier cu religia, chiar.

Cititorul va avea în față o carte complexă, cu o „bibliografie sigilată” masivă pentru fiecare capitol, trimiteri la texte critice consolidate și citate din opera lui Eminescu pertinente, veridice, corecte. Pe alocuri se fac trimiteri la cultura veche a românilor, pelasgo-valahă, cu legendele și miturile agreate, arătându-se rădăcinile existențiale ale unui creator de marcă, cu deschidere spre marea literatură a lumii, cu idei din sociologie, istorie, fizică, matematică, astronomie, teologie, cu păstrarea regulilor genurilor literare. Autorul pune accent pe rădăcina pelasgo-valahă din opera lui Eminescu, deși arată că civilizația Sudului/ Romei a învins cultura material-spirituală a Nordului, aspecte care dau o notă aparte analizei. Este bine că sunt enumerate valorile vechi, care vin dintr-o civilizație dizolvată în apa imperiilor, dovadă că învingătorii își impun regulile. Pe de altă parte, este o lecție actuală, România, așa cum o știm se află/ s-a aflat la intersecția marilor imperii - și de aici o serie de lecții care vin natural spre cititorul de astăzi, viețuitor într-o lume mult mai complexă, dar care, pe unele locuri, repetă experiențele trecutului.

 

*MUNTELE FĂRĂ POTECI este o carte de studii şi eseuri dedicate lui Mihai Eminescu de scriitorul Gligor Haşa, publicată chiar la Editura Gligor Haşa în anul 2009 şi este la cea de a doua ediţie revizuită şi adăugită.

Tema Eminescu este o temă complexă, dar abordată din diferite unghiuri de scriitori, de critici, de amatori sau de cei cu ochi la inimă, ori ignoranţi. Opera marelui poet român ori viaţa sa sunt argumente decisive pentru literatura română, pentru cititorul avizat, pentru iubitorul de romanţe, pentru iubitorul de povestiri de dragoste. Probabil că se va mai scrie despre Eminescu, ori nu s-a scris destul, încă.

Gligor Haşa ţine să scrie în cartea sa dedicată poetului naţional: „Pe Eminescu l-am citit în întregime de vreo zece ori şi parţial de mai multe zeci de ori. I-am cercetat opera poetică, citind şi adnotând cu nesaţiu şi pe toţi cei care s-au simţit datori să-l tălmăcească, şi pe toţi cei care au îndrăznit să-l interpreteze. De fiecare dată mi se abătea gândul, ca un dor din alte lumi, să alcătuiesc un glosar, comentat, cu versurile eminesciene care se lipesc de sufletul şi inima cititorului odată pentru totdeauna”.

 

Când aprofundează temele, Gligor Haşa arată că în opera lui Mihai Eminescu se profilează clar conceptele de dor, jale, tristeţe, cântecul omului în faţa problemelor fundamentale ale vieţii, la intersecţia iubirii cu moartea, tensiunea unei vieţi care se vrea profundă şi luminoasă. De remarcat accentul pus pe concept, adică pe sistemul şi viziunea asupra universului în care se mişcă omul, indicând spre moartea ca dor la Eminescu.

Autorul se apleacă asupra unor teme şi idei emblemă, muntele în poezia eminesciană, ori motivul fecioarei, trimiţând spre puritate şi echilibrul în viaţă, viaţa ca dar, ca expresie a  mişcării universului în spaţiul infinit dar şi în cel al gândului, a visării, a viziunii pure. Codrul este văzut de autor ca o temă importantă la poetul echinoxial, apoi paralelele dintre Eminescu şi Ion Budai-Deleanu, ori Lucian Blaga.