O armonie
complicată
Radu Igna
este un romancier dedicat, romanele sale, proza scurtă îl recomandă ca unul
serios, cu stil propriu, cu o viziune care pune în valoare timpul trăit și
mărturisit. S-a remarcat în literatura română cu „stropi”, proză scurtă, care
concentrează fragmente semnificative din viața personajelor reale și
închipuite, unice în economia vieții.
Cartea Armonia Snack Bar*, ediție revăzută, în
limba română și limba engleză, apărută la Iași: Editura PIM, 2018, reia o parte
din textele apărute inițial la Editura Agerpress, 2008. Proza scurtă pune în
valoare lumea pierdută a tranziției, dinamizată imediat după anul 1990, cu
umbrele și luminile ei, cu tragediile apărute brusc în viața oamenilor. După
mai bine de zece ani de la apariția cărții și la mai bine de douăzeci și cinci
de ani de la întâmplările care marcat societatea, textele au altă greutate, în
noua lumină se pot zări personajele care au făcut posibilă tranziția de la
comunism la un capitalism cât de cât acceptabil, glisând în labirintul
economiei de piață.
De altfel cartea
despre viaţa de veşnică tranziţie, de la superficialitatea de fiecare zi la
viaţa fără orizont, a individului clasic, aflat pe holul istoriei, are ceva
special. Atmosfera din spatele scrierilor este cea a României de ieri-astăzi în
căutarea unei identităţi pierdute, a oamenilor în cătarea timpului stins şi a
viitorului iluzoriu. Deşi cartea are mult umor în felul de a scrie al autorului,
conține și o undă de tristeţe, toate modelate de moralistul bine intenționat,
ea lasă loc optimismului de provincie, adică astăzi e bine, mâine va fi mai rău…
Titlurile
schițelor sunt relevante: Drumul mare;
Sacoșa de vinilin maro; Supeu pentru refacerea vieții; Ori mori, ori rămâi
tâmpit; Armonia snack-bar; Mașina de ocazie; Bună dimineața, doamnă consilier…
etc. Toate refac lumea pierdută în ceața
tranziției, acolo unde domina parvenitismul, lipsa de cultură, prețiozitatea,
foamea după avere, mândria fără acoperire, șmecheria cu stil, escrocheria care
te face „serelist”.
Este o
ironie fină în interiorul textelor, dar autorul are puterea de a cuprinde
esenţa gestului de fiecare zi, se
focalizează pe firea persoanelor care devin importante prin excesul de idei
prinse în zbor de la televizor, din ziare, de la vecin, de la şef, din
subconştientul social care apasă omul modern în mare viteză după banalităţi,
consumatorul care este deschis la vorba subţire… Întâmplările cotidiene, care
par fără însemnătate, devin teme de război major în colectivitate, autorul găseşte
supra-mesajul, ideea care ucide derizoriul şi arată spre o lume care ar putea
fi mai bună. Recunoaștem unitatea mesajului din aceste scrieri, personajele
sunt cam aceleași, ele se multiplică prin alte personaje apărute ocazional,
acțiunea se petrece cam în aceeași localitate de provincie, Subdolmă. Această unitate lasă o
impresie puternică asupra cititorului.
Scriitorul
pune în texte şi ceva din viaţa sa, în narațiune se simte tristeţea după
vremuri care puteau fi mai bune, ceva din tinereţea sa, ceva din viaţa de
profesor, ceva din viaţa de familist, întâmplări care au greutatea trăirii.
Speranţa se simte în spatele mesajului, după cortină, de la gestionarii de
întreprinderi care devin patroni de societăți comerciale, de la ingineri cu
funcții la vânzătorul de ziare, de la omul singur în fața vieții la cel care
caută partenerul într-o lume mișcată, fără morală. Sunt taximetriști de ocazie,
trăind de azi pe mâine, dar pozează în oameni de afaceri prin lumea largă. Fuga
după avere și titluri, forme fără fond, sunt aventuri pe care personajele le
trăiesc acut, ca pe sfârșitul lumii. Ele au nume cu impact asupra cititorului:
Șpan, Nămolatu, Nuțy, Șurub, Cașoleanu și frizerul Spumescu. Energia lor este de nestăpânit, sunt prinși în
valul schimbării, ei preferând să rămână aceeași: oamenii tranziției
permanente, fără să se poată fixa într-un cadrul social stabil, solid. Numele
îi definește.
Scriitorul
își închide personajele în lumea îngustă a unui bar pentru a putea naviga în
linişte în facil, în neantul necesar al fiecărei zile. O lume flămândă după
gloria capitalismului sub presiunea interioară a conştiinţei de tip conservă
implantată de propaganda socialistă insistentă ce agresa lumea înainte de 1989,
dar ale cărei umbre au atins omul simplu, care din om al muncii trebuia să
devină capitalist. Un capitalism care nu începea de la muncă, de la bancă, el
se declanșa la bar, în mod armonios, de altfel, cu ritual…
Cărţile
sale sondează zona obişnuitului de fiecare zi, fără ca autorul să facă eforturi
de a inventa istoria, el constată mişcarea lumii cu atenţie, cu puţină ironie,
cu multă căldură, parcă ne-ar vorbi de aproape. Este o luptă pentru viaţă, o
luptă pe care o dau personajele sale, după modelul lor limitat, lipsit de
orizont, prinși în nămolul erorilor proprii.
Oamenii
poartă o sacoșă maro în care pun toate lucrurile pe care le cumpără, marile
nimicuri ale vremii, cu o poftă de a acapara cât mai mult, semn al lăcomiei
care punea stăpânire pe oameni. Brusc, sacoșa a fost abandonată lângă
containerele de gunoi, emblema capitalismului cu orice preț s-a topit în filmul zilei. Șurub, cel cu
simbolul maro, a devenit omul cu autoturism elegant, având alături, pe bancheta
din față, femeia șablon a localității Subdolmă.
„Erau la al
treilea rând de cafele, când aflară - știrea o aduse Butuc – că sacoșa lui
Șurub se afla abandonată undeva în spatele blocurilor lângă containerele de
gunoi. Părăsiră barul, surescitați… Sacoșa se afla în adevăr acolo, pe niște
boarfe ca un animal în putrefacție” (p. 17).
Un bărbat
în căutarea fericirii se întâlnește cu femeia care o căutase, constată că în
casa acesteia exista o situație materială bună, care depășea cu mult media
socială, dar nu a găsit vreo carte. Lumea aceasta a lucrurilor fără suflet îi
marchează existența, relația dintre cei doi nu se poate lega din acest motiv. O
lume a materialismului excesiv, de vitrină, fără speranțe, agresiv prin
obiectele de fațadă. Radu Igna descrie cu atenție apartamentul femeii,
Margareta, Margo pentru prieteni, descoperă mult lux și bunurile de așa-zisă
valoare. „Toate cele patru încăperi sunt mobilate după recomandările revistelor
de specialitate, cu fotolii de piele, colțare, dulapuri îngropate în perete,
vitrine cu porțelan și cristal: apoi dormitorul tip Ludovic al XIV-lea,
recondiționat, dar mai scump decât garsoniera mea confort unu sporit: tablouri
originale, stampe, vaze cu flori proaspete prin toate colțurile, televizoare
color în fiecare încăpere, instalație de aer condiționat. Nu pot să nu admir
frumusețea exponatelor ce degajă, trebuie să recunosc, multă poezie. Lipsește
biblioteca. Nicio carte în toată casa, exceptând cele două aduse de mine,
observație cam răutăcioasă dacă avem în vedere că e plină lumea de case fără
cărți” (p. 25).
În plină
campanie electorală pentru alegeri locale, în localitate apar partide de toate
culorile, se fac înscrieri, se înregistrează trădări, toată lumea bună dorește
să ajungă consilier local, primar. Este ocazia de a ieși în față. Locul
disputelor politice este în bar, acolo se dezvoltă programe practice. Maricica,
nevasta cu pretenții, nu reușește să ajungă consilier, motiv de dramă, de
divorț, de tragedie fără rezolvare. Evenimentul politic schimbă oamenii, toți
afișează un optimism exagerat, sunt pretențioșii care își fac loc în istorie,
printre emisiuni locale la radio și televizor, frecventând barul ca pe un
templu.
„A intrat
în bar tocmai în timpul amintitelor comentarii domnul Șurub, patronul, în
sacoul lui cel roșu, cămașă albă, cravată de mătase strălucitoare și pălăria
trasă pe ochi, întocmai cum o poartă directorul Nămolatu când este furios” (p.
57).
Lumea bună
se degradează, patronul Șurub o trădează pe Nuțy, se încurcă cu Mary, angajata
de la bar. Drama se consumă cu eleganță, partenerii de afaceri nu se ceartă,
aparent ei au interese care le consolidează căsnicia. Au ajuns cineva în
localitate. Dar finalul povestirii arată că lumea se maturizează, fiecare trage
la interesul său cu sânge rece. Banii învârt lumea de acum.
Ultima
povestirea dezvoltă soarta scriitorului aflat într-o lume a derizoriului.
Scriitorul și cărțile sale devin o problemă socială, cartea sa Drumul spre subterane, are un destin
ciudat, crunt, literatura iese din istorie printr-un spasm, aventura se termină
sub semnul ironiei. Semn că toate lucrurile bune trebuie pedepsite…
Fiecare
povestire are ceva special, lumea se recompune sub ochii distinsului receptor
dintr-un unghi pe care îl bănuia ascuns, dar realitatea sare în fața oamenilor
cu energie.
Radu Igna
are un stil curat, are umor, ironia sa este fină, bine disimulată în fraze
construite atent și exact. Simpatizează cu personajele sale, pare a le cunoaște
de aproape. Îl simte pe cititor ca un aliat în acest script al realității,
prinde esența evenimentelor și lasă acțiunea să curgă spre un final cu o
subtilă cheie morală. Dialogurile au pecetea realismului exact, personajele
folosesc cuvintele ca pe brichete, luminează sub arcadele lăcomiei și viciului
bine lustruit.
În prefața
cărții, Daniel Dragomirescu, cel care a gestionat apariția ei în limba română
și engleză, notează: „<<Armonia Snack Bar>> este chiar metafora
acestei lumi noi, minată de vechi și incurabile defecte omenești. Înzestrat cu
duhul blândeții mioritice și cu pana ascuțită a unui autor satiric, Radu Igna
imortalizează nenumăratele aspecte de bâlci și de carnaval ale lumii românești
de azi” (Lumea ca un carnaval).
Cititorul
de limbă engleză va descoperi că există tare morale universale, că viața poate
fi un carnaval și că nu există locuri perfecte în lume.
Radu Igna a
rămas constant crezului său, literatura poate fi un mijloc prin care oamenii se
pot privi în oglindă și se pot corecta.
Constantin
Stancu
*Radu Igna,
Armonia Snack Bar, proză scurtă/
short prose, ediție revăzută/ revised edition, limba română și limba engleză,
146 pagini, cu o prefață de Daniel Dragomirescu, Iași: Editura PIM, 2018.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu