Cazul Miron Radu Paraschivescu
Artur Silvestri ne propune în cartea Radiografia „spiritului creol„ o analiză de caz asupra vieţii şi
operei poetului Miron Radu Paraschivescu. Cartea este lansată în mediul
cultural românesc de către Editura „Carpathia Press„ – Bucureşti, 2005 şi a
fost scrisă în anii 80, în starea de căutare specifică omului iubitor de
cultură şi de mărturii adevărate despre români.
Autorul analizează opera poetică,
proza şi activitatea jurnalistică a scriitorului Miron Radu Paraschivescu,
punând în lumină risipa valorilor în cultura românească, rateul la care
societatea îl programează pe artist, atenuarea energiilor creatoare de către un
mediu afectat de acidul pasivităţii în faţa miracolului românesc.
Scriitorul s-a pierdut, o marea
operă s-a risipit, impulsul interior a scăpat controlului mediului cultural
fără reacţie faţă de darurile lui Dumnezeu pentru acest pământ.
Artur Sivestri analizează
pertinent lumea literară, lumea socială şi cea culturală din vremea în care s-a
format şi a trăit Miron, copilăria ştearsă şi dramele familiale ale
scriitorului, slăbiciunile şi timiditatea unei personalităţi în căutarea
destinului. Sunt trecuţi în revistă mai mulţi oameni de cultură şi poeţi din
vremea anilor 30 – 40 – 50, experienţele la care i-a supus viaţa socială,
lipsurile şi marele şoc al comunismului venit peste o lume în declin. Merită
citită cu atenţie această analiză care ne trimite în istorie şi dincolo de ea.
Analizând poezia scrisă şi trăită
de Miron, autorul cărţii remarcă efortul unui scriitor de a face faţă
sensibilităţii dar şi dorinţa de inovaţie într-o lume în căutarea mereu,
nemulţumită de formele literare, dar şi crearea mitului în literatura română:
„Cîntice ţigăneşti” – volum care a adus multă notorietate poetului, o operă distinctă
în peisajul românesc şi care atrage în vreme o structură nouă, menită şi spargă
barierele, pare a fi miezul analizei. Paginile în care domnul Silvestri
analizează mediul „creol„, viaţa ţiganilor în istoria românească, evoluţia
acestei lumi aparte, sălbatică, neadaptabilă, plină de energii, directă,
stârnind mari valuri în păcatul românesc, nerecunoscut astfel, totuşi, ideea
ruperii robiei din vremurile trecute sub semnul cînticului aparte, strident şi
veninos, şocant şi uitat repede.
Poţi înţelege viaţa ţiganilor,
călătoriile lor prin istoria lumii şi, implicit, a României.
Poţi rememora cu ochii minţii
formele europene ale fenomenului şi încercările de a da culoare unui val de
neoprit în istoria civilizaţiilor. Deşi Artur încearcă o comparaţie cu istoria
evreilor, totuşi nimic nu se susţine în acest sens, în lipsa Talmudului şi a
Kabbal-ei din viaţa ţiganilor.
Influenţa lui Frederico Garcia Lorca asupra operei lui
Miron Radu Paraschivescu este evidentă şi autorul atrage atenţia că traducerea
poate fi şi o sursă de inspiraţie, acolo unde lipseşte forţa de susţinere
trainică.
Analiza este actuală şi necesară
în epoca „manelelor„ pentru că ne prezintă imagini, tipologii, păcate şi un
limbaj care sparge norma academică, aducând un val de eroare, curiozitate şi
instinct într-o lume în aşteptarea gestului fecundator din partea miracolului.
Artur prezintă exact şi precis
personajul central al operei „ Cîntice ţigăneşti „, pe RICĂ, adică: „Că nu era nici o faţă de el
neamurizată, nici nevastă cu bărbat să nu-l fi râvnit la pat. Şi –avea ochii de
migdale, de căutau la el cu jale; şi-avea ghiersul cîntător, de cătau la el cu
dor, Rică – fante de Obor.” ...
Personajul pare actual şi
cunoscut, probabil angajat la vreun post de televiziune, făcând gimnastică
modernă, vorbind în vorbe de duh şi înnebunind vedetele fabricate de toate
agenţiile de modă, cântece şi eşec. Acest capitol din carte trebuie citit
pentru că autorul face o analiză profundă a fenomenului şi ne luminează asupra
erorilor de grad „european” din istoria
actuală.
Artur analizează şi proza lui
Miron Radu Paraschivescu, arătând neajunsurile şi lucrurile care nu au fost duse
până la capăt, dar şi reportajul jurnalistic, mai ales acea cădere din timp
care descrie „bîlciul„ românesc, emblemă a vieţii din mediul nostru atins de
modele trecătoare ale istoriei, de impulsurile primite de la turci, fanarioţi,
francezi, germani, maghiari şi de la ţigani. Difuzia hotarelor dintre mode,
imitaţii şi dor de viaţă se poate citit în fenomenul „bîlciului„.
Este meritul lui Artur Silvestri
de a pune degetul pe rană.
Cartea se încheie cu o scurtă
istorie stranie semnată de autor scrisă în anul 2004, la o distanţă care îi dă
perspectivă, o istorie despre scriitor în vremuri care nu se leagă şi care nu
pot sfârşi într-o minune aşteptată.
Constantin Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu