O carte densă despre zona
judeţului Hunedoara a scris Ştefan Nemecsek (decedat prematur, n.n), o carte
ambiţioasă despre oameni, locuri, scrierile lor zburătoare, despre speranţă şi
tristeţe, despre uitare şi despre unitate şi ruptură în acelaşi timp.
Cartea se intitulează simplu LITERATURA HUNEDOREANĂ (de la începuturi până în prezent ) şi
a fost girată de Editura „ Realitatea
Românească, Vulcan, România – 2008. E o carte mesaj şi antologie, o carte
ambiţioasă şi structurată pe ideea de religie a scrisului la români, o carte în
trei volume :
- Analiza şi clasificarea activităţii literare – vol. I;
- Scriitori din Valea Jiului – vol. II;
- Scriitori hunedoreni – vol. III.
Autorul a avut ambiţia de a
sonda spaţiul acesta în care au avut loc înfrângeri sau victorii, de a
culege date despre fenomen, de a pipăi
cu degetele minţii istoria şi de a lăsa deschisă această panoramă a literaturii
speciale din zonă. Cuprinsul este unul stufos, dar clar ordonat, pe autori în
ordine alfabetică pentru a împiedica războiul scriitorilor cu scriitorii,
pentru a da linişte într-un loc în care nu există linişte, pentru că acolo unde
sunt furtuni apar şi lumina fulgerului şi …invidioşii ...
O enumerare a tuturor autorilor
este imposibilă într-un spaţiu atât de mic de cronică de suflet, dar sunt mulţi
autori care sunt nominalizaţi în antologie, unii membri ai Uniunii
Scriitorilor, alţii membri a istoriei româneşti, alţii membrii ai Cetăţii lui
Dumnezeu, alţii scribi de serviciu într-o lume în care subiectul este puternic
zguduit de orgolii greu de înţeles.
Valeriu Butulescu, scriitor şi
el, are un cuvânt înainte, un fel de
introducere în atmosferă, iar remarca sa este una pertinentă: „ singura înviere accesibilă omului rămâne istoria „, iar istoria este o
ştiinţă inexactă în sensul că recompunerea faptelor în papirus se face într-un
fel superficial, dar ceva rămâne: amprenta oamenilor pe timpul Hunedoarei, ca
zonă transparentă şi rezistentă la moarte ... o zonă mişcătoare între aur şi
munte, între adâncul subteranului şi vârful bradului, pendulând între cer şi
pământ, măsurată de timp şi de vers.
Poate că remarca din cuvântul
acesta de întâmpinare este una importantă:
„Ei bine, acei anonimi mărunţi, care se hărăneau uneori cu ovăzul cailor,
au pus şi ei virgule colective în cartea încă nescrisă a istoriei”.
Totul începe simplu, dar se
dovedeşte a fi foarte complicat pentru că definiţia scriitorului este greu de fixat în
termeni agreaţi de toată lumea şi de curentele literare, şi cu mult mai greu
pentru ideologiile de toate culorile, de toate experienţele şi ratările
posibile în istoria lumii şi a judeţului Hunedoara. Poate va fi foarte greu de
înţeles demersul autorului, când România se va reorganiza altfel, pe regiuni,
când Europa va dori să ne deseneze altfel în numele democraţiei şi a liniştii,
vom privi cu alţi ochi pasajul de pietoni numit literatură hunedoreană … Din cauza aceasta cartea
scrisă de Ştefan Nemecsek e o carte care prinde între coperte istoria unei zone
aşa cum a fost, istoria scrisă pe riscul artiştilor şi trăită în mod miraculos
între credinţă şi necredinţă, începând cu Palia de la Orăştie, semn al
credinţei pentru urmaşi …
Ştefan Nemecsek a notat scurt:
„Cum era şi firesc, în perioada
cercetărilor făcute şi a documentării materialului prezentat am pătruns mai
mult, mai adânc, mai profund în „ atmosfera scriitoricească „, pe
care mi-o închipuiam că o cunosc. Nu mi-a plăcut deloc ce am descoperit. Multe
orgolii, multe ambiţii personale, multe judecăţi pe care nu le-am putut
înţelege”.
Depăşind orizontul acesta
îngust autorul a constituit antologia ca pe o poveste despre fenomenul scriitor care s-a manifestat în viaţa
celor care au avut curajul şi laşitatea de a scrie şi a pătruns în viaţa
scribului care scrie cuminte, fără reguli anume la marea carte a lumii, la
marea poveste a lumii, continuând adevărul cuprins în cuvintele care se leagă
cumva în vers, în schiţă, în roman, în scenariu, în studiu despre limba română
de totdeauna şi de oricând, scribul care nu cârteşte la Dumnezeu când i se cere
să scrie ceva cu adevărat important: orice
om e o valoare în sine, mai presus de regulile dregătorului de moment.
Meritul autorului este acela de
a pleca de la povestea scriitorului de hunedoara
de la istoria locului, de prezenta mirajul aurului şi a cărbunelui în Ţara
Zarandului şi a Văii Jiului, de a schiţa pe scurt fenomenul social, economic,
politic şi religios a ţinuturilor care compun arealul numit Hunedoara. În acest
areal sunt mai multe ţări care trebuie luate în considerare ca leagăn, ca picior de plai, ca gură de
rai, ca miracol.
Mirajul aurului a dat valoare
zonei Brad, puterea neagră a cărbunelui a dat valoare Văii Jiului, pomii din
zona montană au scris pe cer istoria, curgerea Mureşului sau a Streiului au
caligrafiat destinul omului, nimic nu a fost la întâmplare, scriitori au
existat pentru că au existat lucruri minunate care trebuiau descrise cumva, iar
cuvântul este semn şi armă, apărător al sufletului prin simpla scriere, rostire
sau bâlbâire.
Sunt prezentaţi poeţi ai
muntelui şi a subteranei, poeţi obiectivi, livreşti, cei care rămân singuri sau
abordează miracolul, cei care au scris amar sau care văd lumina, ironici sau
boemi, poţi religioşi sau metafizici, poeţi ai timpului lor în stil hunedorean.
Sunt poeţi adică fabuloşi,
clasici, tradiţionali, sentimentali, prinşi în valul optzecist, poeţi discreţi care se văd în transparenţa istoriei.
Sunt romancieri sau personalităţi
preocupate de teorie şi critică literară, oameni care au tradus sau au scris
istorie, sunt cei care au scris pentru copii sau au scris scenarii pentru
filme, scribi ai istoriei, adică.
Citind antologia descoperi pe Valeriu Butulescu folosind cuvinte
puţine dar profunde, la limita iresponsabilităţii în timp şi la limita
responsabilităţii în faţa istoriei. Dumitru
Velea declară că între timp a murit dar că iubeşte paradoxismul şi viaţa
luminoasă din haiku, ca semn şi nod
în Valea Jiului, dar că preferă să fie prezent la banchetul lui Platon.
Descoperi pe Nicolae Uţică între zori şi amurg,
câştigător al concursului de poezie internaţională, că poate ivi o asimptotă la
eternitate, sau este pasionat de nedeile momârlanilor ori că e nevoie de o
memorie de rezervă pentru a rezista în Valea Jiului, în Vale, adică.
Citind antologia înţelegi că
există Apocalipsa după Valeriu sau
că e un alfabet straniu în care Valeriu
Bârgău a vorbit şi continuă să vorbească, că acest poet aparent fragil a
pus pe picioare o editură şi a rezistat în jurnalism exact aşa cum şi-a propus
să fie: călăuza.
Povestea este interesantă când înţelegi
că Mariana Pândaru face un salt
mortal, lacrima i se pare amară, ori e ceva miraculos după căderea nopţii, sau
poate ambiţia Paulinei Popa care vine spre noi cu mâinile în
flăcări, ne invită la nunta cuvintelor şi este atentă la ghilotina sinelui,
îmbrăcând rochia nesupunerii. Este un efort pentru o femeie să ţină în fiinţă o
editură aşa cum fac Mariana Pândaru sau Paulina Popa, pentru că trebuie să găseşti
soluţii să vezi „piaţa” literaturii şi să ai o inimă bună pentru a scrie
copiilor la modul serios sau matur.
Înţelegi că Eugen Evu a ieşi în lume, a fost
premiat dar se reîntoarce mereu în apartamentul său din Hunedoara pentru a scrie, a descoperit tineri care scriu, a inventa
o operă importantă şi a alcătui antologii specifice zonei, pentru că este
pregătit pentru toate iubirile, stă cu faţa spre stea, că a descoperit amarul
mierii sau şi-a amintit că plângea să nu se nască, dar ne transmite sărutul cu
privirea şi poartă rănile altuia, propunându-şi să fie stăpânul jocului deşi are temeri că există o purpură iarna. Se
regăseşte în cartea întâlnirilor, acolo unde a pregătit banchetul lui Eugen Evu.
Citind antologia tresari când
vezi că unii au trecut dincolo, în zona nedefinită pentru a o defini, că Ionel Amăriuţei când trăia a privit
printr-un ochean întors şi s-a simţit vinovat de plecarea cocorilor.
Înţelegi frământarea lui Miron Ţic şi pasiunea sa pentru scris,
pregătit pentru miracolul zăpezilor şi are curajul de a face o invitaţie la
dragoste la o vârstă matură, pasionat de călătoria spre izvoare, ca simplu
martor insolit.
Dumitru Hurubă e pe contrasens şi ca scriitor de umor a nimerit
în rezervaţia de zăpăciţi pregătind pentru contemporani o carte de colorat
mintea în timpul insomniilor sale binefăcătoare în care a descoperit că …
bunica are un amant.
Reflectezi la viaţa de dascăl
în judeţul Hunedoara când citeşti
cărţile lui Radu Igna, când pricepi
că a existat o vâltoare a istoriei
şi că la un moment dat nu se întâmplă ceva deosebit în viaţa unui dascăl, doar
o revoluţie, sau că există o armonie specifică tocmai la Snack Bar, o armonie a
mitocanilor pregătiţi să preia puterea economică, politică sau de orice fel,
numai să fie acolo, iar parlamentul lor e la bar …
Descoperi mulţi nonconformişti,
revoltaţi sau visători, uneori la marginea misiunii autoimpuse de scriitor,
pregătiţi să rateze ţinta şi chiar o ratează.
E lume care a fost şi ai
revelaţia că în ţinutul Hunedoarei s-a ivit Palia de la Orăştie, iar
autorul face bine că insistă pe fenomenul scrisului adânc şi pe istoria acestei
scrieri de excepţie pentru literatura Română, pentru că prin ea ne dovedim că
putem exista în eternitate.
Autorul antologiei, Ştefan
Nemecsek a fost un scrib al esenţelor, a captat fenomenul vieţii literare în regiunea
Hunedoarei ca pe mişcare importantă şi priveşte literatura ca mod de evadare în
eternitate, cu toleranţă, ca pe o singură temă mereu actuală. Cărţile sale Controverse
filozofice sau Toleranţa în filozofia
lockeeană indică spre un demers
serios şi necesar în istoria recentă a României. De remarcat şi lucrarea sa de
sinteză: PRESA HUNEDOAREANĂ (de la origini până în prezent),
antologie în două volume, apreciată pe plan internaţional şi dosar de trecut
râul istoriei.
De ce a scris Ştefan Nemecsek
această carte despre literatura hunedoreană ?
E o întrebare la care dânsul
răspunde exact şi modest: pentru că în
decursul timpului peste numele şi personalităţile multora din scribii de hunedoara se aşternuse
uitarea şi nu era drept, pentru că
aceşti români au scris în limba română şi majoritatea au fost consideraţi ca modele umane şi profesionale demne de
urmat pentru generaţii de oameni care au fost, sunt şi vor fii în acest ţinut
marcat de strălucirea miraculoasă a aurului şi blestemul aurului şi de forţa
cărbunelui care a pus în mişcare lumea în secolul al XIX –lea şi în secolul al
XX-lea, lăsând deschise speranţele la civilizaţie.
În loc de concluzie, aş
menţiona doar atât: Palia de la Orăştie
a fost rodul a cinci cărturari români:
Mihai Tordaş – „episcopul românilor din
Ardeal”; Ştefan Herce – „propovăduitorul Evangheliei în Sebeş”; Efrem
Zacan – dascălul de dăscălie a Sebeşului”;
Moise Peştişel – „propovăduitorul Evangheliei în Lugoj”; Archirie – „ protopopul
Hunedoarei ”.
Multe persoane care declară că
iubesc cultura nu ştiu că au existat aceşti cărturari care mărturiseau că Palia de la Orăştie este doar pârga până când Dumnezeu va îngădui să
apară şi alte scrieri.
Antologia Literatura Hunedoreană probează că Dumnezeu a îngăduit a se tipări
şi scoate şi alte cărţi pre limba
română … şi va îngădui pentru că ne priveşte altfel, priveşte la inima oamenilor, nu la chipul, la titlul sau funcţia
lor, la modul cum se îmbracă sau înjură, la modul cum uită…
Constantin Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu