CĂLĂTORIA HALUCINANTĂ PRIN NIMICURILE ZILEI
Într-o vreme în care totul se
cumpără sau se vinde, o vreme a târguielilor şi a negocierilor, Dorina Brânduşa Landén ne propune o carte interesantă: VÂNZĂTORUL DE IMAGINI, un volum de versuri în care îşi dăruieşte imaginile
care îi cutremură viaţa şi îi mobilează singurătatea. Volumul a apărut la
Editura CĂLĂUZA v.b, Deva – 2010, cu
o scurtă prezentare făcută de poetul Ioan
Evu, prezentare ce pune în evidenţă valorile poeziei scrise de autoare.
„Deşi cu pronunţat caracter autobiografic, versurile nu se constituie
în file de jurnal intim, poeta reuşind să evite cu ingeniozitate capcana
romanţiozităţilor edulcorate şi, totodată, orice umbră de elan declarativ. Le
opune acestora o surprinzătoare profunzime introspectivă …” - acestea fiind notele lui Ioan Evu care a
văzut dimensiunile versului şi ale construcţiei lirice.
Volumul se sprijină pe resursele
zilnice puse de viaţă la dispoziţia celui care scrie poezie, după ce a trăit-o
într-o dimensiune proprie, cu regretele inevitabile, cu bucuriile care dau
putere, cu singurătatea care marchează cântecul şoptit, ori disperarea că nimic
nou sub soare nu mai este posibil, cu toate că, lucidă fiind, poeta îşi rezervă
partea de speranţă.
Sunt două stări ale volumului: POVARA CONSTANTĂ sau emoţii cu destinaţie
precisă şi POVARA VARIABILĂ sau în inima mea murea o lume aproape perfectă.
Dorina Brânduşa Landén se străduieşte să ţină în echilibru ceea ce
dă consistenţă vieţii cu ceea ce este alunecos în viaţă, două planuri în care
glisează existenţa, uneori dureroasă, alteori alunecoasă.
Povara constantă pune în lumină stare de neputinţă a păsării
pregătite să zboare, imaginea lichidă a identităţii, simetria singurătăţii,
substanţa vieţii care se cerne peste oraş, imaginea zilnică a oraşului văzut
printr-o fereastră udă de ploaie, posibilitatea zborului, un instinct pierdut
al omului, împietrirea peisajului, omul care se mişcă odată cu aerul, o culpă
nevăzută dar persistentă, până la urmă o caligrafie delicată a emoţiilor ce ating
sufletul femeii care aşteaptă miracolul, îl vede, este acolo, dar nu o pătrunde
…
„Zborul/această posibilitate/pe lângă care am trecut/cu mult înainte de
a înţelege/că voi muri singură/cu globurile ochilor/foarte albe.” – (Zbor).
Exemplul acesta relevă şansa
pierdută, plutirea, imponderabilitatea care ne eliberează de greutăţile zilei,
evadarea posibilă, sentimentul care apasă fiinţa prinsă între fălcile
evenimentelor zilnice, necesare, de neevitat, dar care aduc umbra în gândurile
femeii care speră.
Povara variabilă pune accentul pe maratonul viaţii, pe momentul în
care vine clipa adevărului fără niciun preambul, apoi umilinţa cărnii, cu
însemnele unei iubiri năprasnice, cu problemele financiare zilnice, cu
aventurile discrete, cu momentele trăite în singurătate şi liberate, stări
care, brusc, se contrazic şi libertatea pare a nu avea sens, cu beţia mentală,
cu pasărea galbenă a singurătăţii, cu distanţa dintre ea şi el, chiar trup lângă trup, o singurătate care vine dinspre
moarte, materie fragilă între somn şi vis, cu povara constantă a zilelor, aripi
prefăcute în pietre, concluzionând: „… precum/ştirile
din evul mediu/vânzătorul de imagini/soseşte transfigurat.”
Poeta nu cade în jocul versului
elaborat, care să impresioneze, care să te învăluie prin elemente nesfârşite,
prin explicaţii, prin motive, prin circumstanţele care să justifice metafora
ori existenţa, ea urmăreşte versul simplu, adânc, definiţia clipei, emoţia
clară, netradusă prin cuvinte potrivite. Acceptă starea contemporană în care
individul trăieşte în acidul zilnic din care se hrăneşte şi, totodată, se revoltă prin scris, la limita dintre
eliberarea spirituală şi certitudinea realităţii.
„Să duci cu tine în somn/povara constantă a zilelor/întotdeauna
aceeaşi/întotdeauna la limita nopţii/este tristeţe iremediabilă/o viscozitate
în aer încetinind respiraţia/până la dezagregarea totală a simţurilor”- (Povara
zilelor). În poemele scrise de
Dorina Brânduşa Landén este prea multă tristeţe, ar fi argumente pentru o
ieşire spre stările cântecului, această ceaţă de apăsare, povara care nu este
luată de cel de lângă tine, o marchează, uneori o agresează, simbolul e acolo: biciul.(scriitura biciului, în poemul Vânzătorul
de imagini).
Întrebarea fundamentală se pune în
finalul volumului, lucidă, autoarea acceptă realitatea, nu evită povara: „Până când/prelungită dincolo de
substanţă/durerea zilnică a poetului/lângă sarea cuvintelor/până când
/dragostea biciului/pentru carne/începe să semene/cu arenele părăsite/”.
Această singurătate şi povara
zilnică fac din poezia autoarei o poezie a sincerităţii, acoperită de viaţa în
sine ca viaţă, fără experimentele din poezia modernă, afectată de schema cuvintelor încrucişate şi a formei fără
substanţă. Dorina Brânduşa Landén are
curajul să ia viaţa în piept, de aceea cuvintele sunt aride, zgura a fost
eliminată, o poezie în starea pură a singurătăţii în faţa imaginilor de pe
taraba zilnică. În spatele cortinei lirice este viaţa poetei care trece prin
peisaj cu demnitatea celei care îşi oferă singurătatea şi mierea trupului, de
aici profunzimea ideii, a sentimentului. Autoarea depune efortul de a nu se
trăda şi în parte, reuşeşte. Este o victorie a celei care rezistă să nu-şi piardă
identitatea, o conservă prin poezie, prin luciditate.
„revărsând tinereţea ca pe un pahar prea plin/am trecut de cealaltă
jumătate a vieţii/iată-mă/despuiat de orice amintiri/fugind de propria mea
frică/zi de zi văd/tristeţea care tulbură somnul/ …- (Permanenţă).
Din această perspectivă sufletul
se zbate, caută energia de a întreba unde este forţa de a accepta realitatea la
întoarcerea dintr-o călătorie halucinantă, o călătorie făcută împotriva
voinţei, ceva între vis şi realitate, iar acum vine timpul tuturor lucrurilor
posibile, cu o metodă rafinată şi speranţa care rămâne cumva în planul doi, dar
care presează prin prezenţa ei din acel plan, e povara nevăzută, dar stringentă,
a individului …
Constantin Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu