Octavian Doclin: Și punct. Și de la capăt... Poezia care se naște din durere... Semnal, coperta, poemul identitar

Marian Odangiu scrie în prefață: „Tot mai elaborată, mai intelectualizată, mai livrescă, mai populată de incursiuni ce sondează în profunzime universul propriei creații la intersecția dintre a fi și a nu (mai) fi, poezia lui Octavian Doclin se reinventează mereu  în marginile propriilor ei adevăruri care sunt ale unui univers liric în expansiune” (p.14).  

Pe ultima copertă Victoria Milescu concluzionează: „Din câte frumuseți poate naște uneori durerea ascunsă, tăinuită, netrucată” (Sud, an XXIII, nr. 1-2, ian-feb./2019).   

Autorul își definește opera cu demnitate, ca o epistolă scrisă pentru iubitorul de poezie: „dar nici atunci Doamne/ nu mă părăsi/ fără să-mi dai o ultimă zi/ în care să pot termina poemul acesta/ rugă de mulțumire totuși/ pentru dragostea Ta/ revărsată asupra-mi/ cu atâta ură” (Rugă, 41).