George Ardelean și fenomenul Steinhardt

Gheorghe Ardelean despre libertate și fericire la Nicolae Steinhardt

Gheorghe Ardelean (George Ardelean, pseudonim literar) este preocupat de teme esențiale. Țara Hațegului dă putere celui care așteaptă activ, în tăcere, marile miracole. Este o personalitate de prim rang; la data redactării prezentei note literare este profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, Departamentul de Studii Literare. Doctor în filologie (summa cum laude), preocupat de fenomenul Nicolae Steinhardt. S-a născut la Silvașul de Jos în 19.02.1961, o localitate din Ţara Haţegului. În anul 1980 a absolvit Liceul Pedagogic Deva, secția filologie-istorie. A fost preocupat de tema suferinței în literatura română, mai ales de suferința în secolele al XIX-lea și al XX-lea, intrând în ultimul secol pasionat de mișcarea ideilor în sfera culturii, la intersecția marilor perioade ale lumii. 

Profesor pasionat, parcurgând diferitele etape și grade specifice, de la liceu la Universitate, discret și atent, a lăsat literaturii române cartea N. Steinhardt și paradoxurile libertății. O perspectivă monografică, apărută la București, Editura Humanitas, 2009. Cartea a fost premiată imediat, este efectul a peste zece ani de studii, muncă, cercetare. Baza cărții a constituit-o teza de doctorat N. Steinhardt. Studiu monografic.  Cine studiază viața, opera și miracolele din activitatea lui Steinhardt este obligat să citeze din Gheorghe Ardelean, să facă trimiteri la monografia din 2009. Cartea a fost premiată, a beneficiat de recenzii, s-a bucurat de atenția intelectualilor români de prim rang, a oamenilor pasionați de istoria creștinilor din România, de modele și istorii.  Gheorghe Ardelean dă atenție în activitatea sa dedicată perioadei pașoptiste și postpașoptiste, mai multor autori: scriitorii Gulagului, celor cu viața acoperită de misterul din dosarele securității române, celor din arhivele fostului serviciu de informații și represiune a sistemului politic comunist. Scriitorii din dosare au constituit un domeniu special, cu vieți complicate, cu moarte, suferință și idei mărețe. Personalitate complexă, Ardelean se preocupă de birotică, de principiile editării corecte, de strategiile interpretative ale literaturii de bună calitate, profunde.  De remarcat pasiunea sa pentru teme fundamentale, de istoria ideilor, de hermeneutica literară, de coliziunea dintre literatură și ideologie, de istoria „subterană” a literaturii române în contextul est-european în perioada postbelică.   Personalitatea complexă, el lăsă amprente în istoria literară și în gândirea intelectualilor. Născut în Transilvania, într-o zonă specială, încărcată de istorie, de semne remarcabile, în Țara Hațegului, Gheorghe Ardelean a participat la seminarii, manifestări și comunicări în străinătate, prezentând onorabil cultura română. Este considerat un important specialist în opera și viața lui N. Steinhardt, preocupat de valorile creștine de bază în confluență cu cele ebraice și sub presiunea culturii adevărate. A lansat și susținut martirajul creștinilor în secolul al XX-lea în comparație cu cei din antichitate. Cu ironie și realism a observat teoriile literare și filozofice din dosarele securității, bogăția de date tezaurizate indirect și cu suferință în aceste colivii de aur pentru sufletele celor care au avut acces direct la speranța libertății. Libertatea, un risc asumat prin luptă spirituală decisă, cu suferința în carne.  Cărți arestate, autori încarcerați, teme cu efecte puternice în conștiința românilor, Ardelean este mereu absorbit de fapte, dorește să promoveze identitatea spirituală a românilor. Una reală și importantă în cultura universală.  Pentru volumul N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, i s-au acordat mai multe premii: - Premiul special al USR - 2009; - Premiul pentru critică literară/istorie literară/teorie literară al revistei Observator cultural - 2010; - Premiul pentru critică literară „Garabet Ibrăileanu” al revistei Viaţa Românească - 2009; - Premiul pentru studiu monografic al revistei Poesis -2009; - Nominalizare la premiul „Cartea anului - 2009” acordată de revista România literară şi de Fundaţia Anonimul. Cartea este rodul mai multor ani de muncă serioasă, monografia reprezintă un reper în istoria literaturii și demonstrează pasiunea, seriozitatea, dedicarea autorului. Este o carte bine realizată din punct de vedere academic. 

Etapele vieții lui Steinhardt au fost bine lipite printr-o viziune unitară, Ardelean formând o imagine corectă, interesantă despre marea personalitate a culturii române. Personajul a captivat autorul, autorul s-a supus mișcării de ansamblu, cartea este una vie, adevărată, dosarul s-a făcut mit. Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut la 29 iulie 1912, a decedat la 30 martie 1989, a fost un mare intelectual, autor, critic literar, eseist, jurist, publicist și scriitor român. A fost legat de localitatea Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină în închisoarea de la Jilava, ulterior și-a luat numele de fratele Nicolae. A decis să se călugărească după punerea în libertate. Este autorul unei opere de primă importanță, carte unică în literatura română, Jurnalul fericirii. De menționat că a fost doctor în drept constituțional. Principiile dreptului internațional i-au permis să înțeleagă marile teme ale lumii. Se acceptă, în sens general, că juriștii sunt și buni teologi…  Copleșitor, dosarele Steinhardt la CNSAS sunt în număr de 11, dosarele procesului în stil comunist sunt în număr de 21. O arhivă în care sunt captate destine în umbra unui destin, rezistența prin credință și cultură în fața mașinăriei de stat. Omul gol în fața istoriei… Mai multe personalități ale vremii, Şora, Paleologu, Marino, Doinaş, Caraion, acționează pe fundalul vremii cu energie, dar epocile se limpezesc în aceste icoane de viață. Arhivele CNSAS, dosarele care i sau făcut lui Steinhardt de către organele de represiune au fost cercetate cu răbdare de Ardelean, efortul a meritat, efectul este unul extraordinar, personajul istoric reînvie în adevărata lumină, ultimii o sută de ani din cultură română sunt bine creionați într-o prezentare dinamică, densă, curajoasă. Identitatea noastră ca români iese la iveală cu multă claritate, valorile sunt puse în lumină. Relația dintre intelectual și organele de represiune, sub lupa vremii, este bine redată, ideile mărețe au biruit timpul. Steinhardt apare ca un om liber într-o țară ocupată, mecanismele opresiunii funcționau exemplar, libertatea, în acest context, are o valoare extraordinară, cu mireasmă de veșnicie. Generațiile de intelectuali români pot învăța din această experiență, modelul este bine fixat în rama culturii române. Libertatea este și tema cărții și studiilor lui Gheorghe Ardelean, el o declară prin prezențele sale în sfera publică, în interviuri, luări de poziție, conferințe, dezbateri, idei în mișcare. Autorul are capacitatea de a face o paralelă între Steinhardt și Dostoievski, una care trece dincolo de punctele de tensiune dintre cultura română și cea universală.  Chiar dacă personajul Steinhardt a fost călugăr, a trăit ca monah la Rohia, el lansează în spațiul public valorile moderne, depășind momentul clasic dintre cele două războaie, se deschide spre tinerii poeți remarcați în anii optzeci precum Mușina, Ioan Bogdan Lefter etc. Dialogul dintre generații a fost fertil și un exemplu de urmat în cultura română. Personajul istoric a fost în atenția a sute de ofițeri de securitate, în atenția conducătorilor sistemului. Un infern pliabil, în mișcare prin viețile oamenilor. Cartea lui Steinhardt, Jurnalul fericirii, ne este prezentată ca epopeea unei opere de excepție în labirintele istoriei, Ardelean urmărind atent această aventură. Cartea reprezenta un pericol public pentru sistemul din anii 7080, reacția personalităților de orice fel în fața operei a fost bine conturată, libertatea făcea și face diferența dintre omul autentic, cel istoric, și cel veleitar. Martirii secolului al XX-lea ne obligă să rescriem istoria.    N. Steinhardt a fost în legătură cu intelectualii din străinătate într-o perioadă grea, românii erau consemnați în țara lor, dar în exil s-au aflat personalități de prim rang: Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Toma Pavel, Virgil Nemoianu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu. Aceste relații au permis formarea unui for cultural în exil, alternativă la uniunile de creație din țară afectate de propaganda comunistă și de stilul agresiv al oamenilor securității. Cărțile circulau din țară în străinătate, în acest mod lumea comunica pe principiul vaselor comunicante, organele de represiune fiind uneori depășite. Contribuția lui Steinhardt a fost importantă, el și-a asumat riscuri, a gustat din libertatea spirituală. Legăturile personajului istoric cu alți intelectuali sunt evidențiate cu multă căldură, apar în jocul destinului: Constantin Noica, Mihail Sebastian, Nae Ionescu, etc. Evoluția vieții din tinerețe la maturitate este una interesantă, de la mișcările extremiste (legionarism, socialism, specifice anilor 30) la un liberalism temperat, de centru, solid. Credința și convertirea la creștinism au marcat fundamental personalitatea lui Steinhardt. Istoria se află sub control divin și asta a reținut Gheorghe Ardelean în monografia sa, punând în lumină ideile personajului principal, schimbat de viziunea creștină asupra lumii. În închisoare, el s-a convertit la creștinism, abandonând ideea iudaică, Steinhardt fiind evreu. Practicarea teologiei iertării în viața de zi cu zi a fost activitatea cea mai intensă și necesară. Iertarea celui de lângă tine, pentru a fi iertat de Dumnezeu. Două mii de ani de luptă spirituală în sufletului scriitorului și monahului flămând de cer. Greutatea finalizării monografiei a venit din modul de interpretare a declarațiilor din dosarele securității referitor la monah. Aici a intervenit un studiu profund, analize speciale, cu grile spirituale exemplare. Trebuia văzut care erau limitele la care puteau ajunge personajele din jurul lui Steinhardt, trebuiau colaționate informațiile din dosare, o tehnică serioasă, menită să pună în lumină adevărul despre un om în fața istoriei. Monografia așază pe tapet marea bătălie de idei, se face o imagine istorică veridică despre secolul al XX-lea prin prisma vieții unui om integru, avid de adevăr sub puterea credinței. Este jurnalul unei convertiri, este jurnalul despre libertate, despre moarte și frică dusă la extrem. Corespondența purtată de Steinhardt cu prietenii, cu intelectualii vremii, cu personalități care au marcat secolul trecut dezvăluie dezbaterea de idei din lume, sensul spre care ne îndreptăm ca specie.  Gheorghe Ardelean a dat culturii române o carte despre speranță, iertare, cultură și credință, despre oameni și suferință. Peste toate, analizând pe Steinhardt, planează umbra lui Dumnezeu. Cu siguranță, cel care a plecat din Țara Hațegului în căutarea libertății și fericirii proprii a lăsat un semn important despre identitatea românilor în istoria și cultura lumii. Este un exemplu de perseverență și iluminare sub presiunea marilor idei. 

C Stancu

În Arhivele de la Hațeg - Monografii, legende și vivisecții (2017).