Când a trecut pe lângă localul
acela, local pe care l-a ocolit de multă vreme, a văzut iarăși imaginile
grotești. Era vinerea și femeile se îmbătau, luau din jocul bărbaților. După o
săptămână de muncă, de excese, de nervi și frustrări, se îmbătau. Ieșeau din
localurile de noapte vesele, cântau, strigau unele la altele, se descărcau de
tot stresul zilelor. Brusc, cădeau pe câte o bancă, pe aleile cu iarbă grasă,
bine întreținută. Cădeau în poziții nefirești, li se vedeau sânii revărsați din
bluzele descheiate, picioarele dezgolite, chiar chiloții. Unele, pierdute total,
își arătau sexul la vedere, cu fustele răvășite, cu brațele căzute, cu trupul
tensionat în poziții ireale. Trupuri de vânzare, expuse, supraofertă pentru
ochii obosiți ai trecătorilor. Ana refuza acea realitate, erau stări grele,
neînțelese pentru ea. Munca le copleșea pe acele femei tinere, singure. Auzea
uneori de violuri, de alte violențe. Nu înțelegea, aceasta era peisajul și
încerca să se acomodeze cu regulile acelei lumi, depunea efortul. Timpurile
treceau, se maturiza brutal, nu dorea acea maturizare, era regula pentru cei
care trăiau în marile orașe.
Când a ajuns în garsoniera ei,
confortabilă, bine amenajată, și-a scuturat capul frumos de femeie încă tânără,
încerca să lepede un coșmar, era ca un avort brusc din memoria ei. Nu și-ar fi
dorit să fie așa ca ele. Dorea o altă soartă, mai luminoasă, mai caldă, mai
trainică. Viața este un dar, merita să te lupți pentru el, să prinzi ceea ce-i
frumos în palme, să simți căldura irepetabilă a unor vorbe, gesturi… După ce a
făcut un duș energic, s-a spălat de toată mizeria lumii, săpunul era
neputincios, folosea săpun solid, ca acasă, îi plăcea să simtă coaja lui tare,
după aceea s-a relaxat, a făcut un ceai, și-a pregătit patul, venea o seară
peste ea. Poate va intra pe Internet, va conversa cu a ei din Vadu Ars, cu Ioan
Jude, cine știe. Mâine va avea musafiri… Toma Bucur și-a anunțat vizita, cu
eleganță, cu enigme în glas. Ilie Talan a iubit-o, dispariția lui a afectat-o.
Vadu Ars a înghițit trupul bărbatului într-o moarte suspectă, neelucidată.
Chipul lui o urmărea, își amintea, încă, de întâlnirile lor, de pasiunea care
i-a atins în acele vremuri când lucrurile păreau că merg bine, spre o direcție
bună. Uzina funcționa încă și oamenii aveau un rost social, se iubeau, mureau,
făceau copii, mergeau în concedii, făceau planuri de viitor și sperau…
Și-a amintit ultima imagine pe
care a văzut-o în oglindă, trupul ei de femeie tânără, curajoasă, cu forme care
avea un anume mister, cu sânii tari încă. Era o imagine care îi întreținea
iluzia că timpurile au fost oprite în loc pentru ea.
C Stancu
Fragment din romanul Migranți fără bagaje (2019).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu