Când
vulturii dispar în cer
Pe ultima
copertă a romanului Pământul tuturor
faptelor* ne este prezentată o fotografie cu scriitorul Valeriu Bârgău
redactând la mașina de scris un text, poate o pagină din acest roman. Înainte
de 1989 cine avea o mașină de scris trebuia s-o declare la poliție (miliție)
pentru a o putea deține. Era o regulă scrisă, bine păzită de instituții.
Scrisul era un pericol mortal pentru lumea de atunci, scriitorul era cu cenzura
la el, gândea la cenzura oficială, dar era responsabil pentru cenzura în fața
timpului. Mariana Pândaru, soția fostului scriitor, decedat prematur, după o
suferință grea, cu o hărnicie și o pasiune de excepție, a finisat manuscrisul
romanului și l-a predat spre lecturi
publicul cititor în anul 2019, la Deva, Editura Călăuza v.b., editura
care a fost fondată de Valeriu.
Autorul
romanului ne-a lăsat o mărturie despre vremurile în care oamenii erau chemați
să construiască mari obiective, în cazul de față o hidrocentrală. De fapt
scriitorul a fost implicat în faptele vremii, s-a remarcat și ulterior prin
cărțile scrise, prin jurnalismul de calitate practicat, prin poezia la care s-a
întors cu fidelitate. Titlurile cărților sale sunt semnificative și trădează un
suflet atent și implicat în faptele oamenilor, în viața cetății: Sfârșitul lumii (1992); Apocalipsa după Valeriu (1996); Semne particulare (1988); Incursiuni în fantastica realitate
(1982, colaborare); Obosit de umblet
(2016) etc.
Ca prozator,
Valeriu Bârgău a intrat în esența vieții, s-a străduit să prezinte lumea așa
cum este, preferând să lase la suprafața lucrurilor misterul și poezia care
justifică fiecare destin. A redat și poezia locului, lirismul care răzbate din
evenimentele zilnice, faptele care fac un om important și semnificativ….
În romanul
de față, Valeriu Bârgău ne relatează, la limita dintre jurnal și narațiune,
într-un stil modern, chiar surprinzător de modern pentru vremea în care a scris
și despre care a scris, viața într-un șantier
aflat în vârful muntelui, aproape de cer, deasupra orașului magnetic.
Personajele se desfășoară cu autenticitate, caută să răzbească prin viața dură,
să se realizeze într-o lume izolată cumva, captivă unui scop străin și, totuși,
explicabil pornind de la o logică amară…
Autorul
este și el personaj în această poveste, se implică indirect în firul
narațiunii, comentează, își recunoaște limitele, participă la viața creată sub
forța inspirației și sub puterea realității imediate. Spre finalul romanului
citim: „Așa cred eu că își petrec viața câteva din personajele din șantier și
din orașul de jos. Am venit aici pentru a scrie un roman, o carte despre
oamenii de pe Stâncă și n-am putut
să fac numai asta, s-o limitez. Am descoperit pe parcurs că ei sunt legați prin
mii și mii de fire de ceilalți oameni, de cei din orașul de jos, de cei care
scriu ziarele pentru a fi citite de noi, aicea sus, de cei care au scris și
scriu cărțile pe care apucăm să le citim…” (p.268).
La Stâncă
oamenii trăiesc intens, se îndrăgostesc, se zbat între realitatea de sus și
realitatea de jos, între viața abandonată în munca de fiecare zi și viața
potențială oferită de natură, plimbări, lecturi, amintiri, eșecuri, iubiri
pierdute…
Ștefan
Stâncă, unul dintre personaje, iubește două femei: Tița Roșcata și Ica. În
orașul de la poalele muntelui funcționează o întreprindere de tricotaje, acolo
femeile își etalează talentul, forțele, năzuințele. Lumile de sus se leagă cu
cele de jos. În șantier sunt mai multe personaje: inginerul Cap de Nurcă, apoi
angajații Tibor, Grecul Stavrinos. La atelierul de tricotaje apar alte
personaje precum Zarifoaia, o femeie săritoare, cam ponderală, dar sufletistă,
capabilă să accepte destinul așa cum este el servit de sistem, de împrejurări,
de starea celor de lângă ea. Mai apare și contabilul șef care se îndrăgostește
și el de o tânără, face o pasiune pentru o subordonată.
Viața este
descrisă cu atenție, minuțios, cu detalii, atent, Valeriu Bârgău a avut acest
talent de a surprinde esența. Marile fapte sunt echilibrate de faptele mărunte,
compensatorii. Oamenii citesc o carte, schimbă reviste de modă, se întâlnesc la
cofetărie, comentează cu năduf evenimentele din zonă. Cineva crește un motan,
Mefisto, altul un cățel de companie, discuțiile se poartă la o sticlă cu vin,
sala de mese din șantier este un univers complex, o beție sub cerul liber este
un țipăt în stilul impresionist, lansat de marii pictori. Alte personaje
reușesc să facă o excursie în Bulgaria prin fosta întreprindere ONT, altele să
viziteze locurile de baștină. Sunt prezentate scene obișnuite într-o
colectivitate aflată sub stele, de la frânghia pentru rufe, încărcată de
hainele oamenilor, descrisă amănunțit, definind vieți de muncitori, la
prepararea hranei pe reșou, din resurse puține, obișnuite. La fel și ritualul
îmbăierii la cadă, la ore fixe, la întâmplare, când era furnizată apa caldă și
când oamenii aveau timp. O lume pusă sub presiune. Migrația forței de muncă se
făcea dintr-o zonă a țării în altă zonă. În șantier se constituia o lume
aparte, din inși veniți din puncte cardinale diferite, din specialiști care
trăiau din șantier în șantier. Majoritatea iubea natura, ajuta pe cel de lângă
el, se descurca în acest univers cu mijloace puține, la limită, persoanele se
egalizau prin empatie. Au făcut o lume, una forțată de situația socială. N-au
avut timp să comenteze, să manifesteze, să se revolte, să comunice prin
telefon, calculator, să circule. Trăiau la limită, au părăsit localități
importante sau insignifiante, au evadat dintr-un cerc în alt cerc. O tânără,
Ortansa, acceptase o căsătorie improprie cu un bărbat mai în vârstă, contabil
șef, pentru a-și asigura o viață comodă, dar tânjind după o iubire imposibilă.
Un pământ
al tuturor faptelor, unul răscolit de intervenția omului și de forțele naturii.
Un pământ răbdător…
Valeriu
Bârgău a reușit să construiască scene importante, simbolice, cu reflexii lirice
evidente, cu impact. În urma unei explozii controlate în munte, inginerii și
muncitorii constată că un vultur imens este atins de suflul impus de aceasta,
cade în munte, prin zona șantierului. Deși este căutat insistent, vulturul a
dispărut, probabil s-a ridicat din nou la cer, imbatabil… O scenă simbol,
vulturul reprezintă puterea oamenilor simpli, a celor singuri, de a răzbi.
Marile crize ale istoriei nu-i afectează, ei se eliberează de energiile
neprevăzute, de erori. Vulturii reușesc să zboare…
Într-o altă
scenă, personajele se folosesc de un binoclu. Unii privesc prin el cerul,
infinitul și semnele destinului, stelele și plasa de întuneric de deasupra.
Altele folosesc binoclul pentru a privi spre lumea de jos, spre oameni, pentru
a-i vedea imenși și reali, până la durerea de a vedea realitatea cu asprime.
În roman
sunt multe scene bine elaborate, simbolice, trainice. Iubirea învinge împinsă
de sentimente, de conveniență, de cutume sociale. Scriitorul are multă empatie
pentru personaje, le oferă o ieșire din istorie spre o altă istorie, mai accesibilă,
nivelului lor.
Iată viața
din șantier: „Șantierul putea înghiți orice zvon. Punctele de lucru nu prea
depărtate puteau fi alimentate cu apă, mâncare și zvonuri; puteau păstra pentru
un ceas-două, orice. După aceea se eliberau, odată cu transpirația, de apa
pătrunsă în corp și de zvonurile care putrezeau undeva în depozitul memoriei
lor” (p.183).
Viața la
bloc, în orașul de jos, o viață cu elemente puține, redată cu ironie:
„Robinetul de apă caldă de la vană este deschis, de undeva de pe țevile ascunse
în pereții blocului se aude un gâlgâit înfundat. Probabil că abia acum au dat
drumul la apă caldă, cei de la centrala termică au simțit că cineva dintr-un
anume bloc vrea să facă o baie nici prea caldă și nici prea rece” (p. 144).
Romanul
este punctat de citate din opere importante, se fac trimiteri spre texte din
cultura română sau universală. Literatura era o modalitate de evadare,
lecturile reechilibrau universul.
Romanul are
un moto: „…Prima situație în care poate fi aflată ființa este, așadar, cea de
ființă neîmplinită…” (Constantin Noica – „Sentimentul românesc al ființei”). Ele punctează tema romanului, tendința spre
împlinire într-o lume captivă. Citatele sunt din Urmuz, Mihai Bulgakov,
dintr-un Dicționar de mitologie generală,
Rasputin, Hortensia Papadat-Bengescu, Shakespeare etc. Introducerea în firul
poveștii a numeroase citate permitea scriitorului să transmită idei, teme, să
sugereze cititorului că există o lume superioară, lumea spiritului, acolo se clădeau/
clădesc marile idei și teme. Valeriu Bârgău a prezentat șantierul dintre munți
și orașul de jos, lumea faptelor obișnuite, finite și lumea înaltă a
spiritului… Paralele care se susțin în economia romanului cu toată energia. Locurile
descrise se pot recunoaște de cei care trăiesc în județul Hunedoara. Muntele
Teșit poate fi Retezatul… În orașele din jur au fost ateliere de tricotaje,
complementar cu marile întreprinderi din județ, din zonele monoindustriale.
Pentru
generațiile mai tinere romanul poate explica modul cum s-au construit lumile
într-un sistem social, suferințele generate de presiunea existenței, destine
frânte și blocate în cutume. O istorie care a fost, autorul având meritul de a
prezenta realitatea fără a avea pretenția ca personajele să fie eroii acestei
istorii.
Limbajul
folosit de scriitor este unul obișnuit, frazele curg normal, ele explică
cititorului într-un mod simplu cum se coagulează viața în jurul unui spațiu
delimitat de contradicții acceptate. Pe unele locuri apar expresii rapide,
folosite de jurnalistul de teren, aparent neglijente, o neglijență studiată
pentru a reda viața zilnică în mod dinamic.
Finalul
romanului, având ca personaj scriitorul, definește lupta individului cu istoria,
el este mereu sub vremuri: „Sătul de personajele din jurul său, de cele care
și-au arătat chipul și sufletele de prin carnețele, Aurelian Albu iese să
întâmpine zorii. Crede că el o face primul de pe toată întinderea aceasta a
șantierului. Același gest omenesc: se întinde până i se aud trosnind
încheieturile oaselor (…), apoi alte câteva mișcări cum văzuse la televizor că
fac boxerii pentru a se încălzi înaintea ieșirii în ring sau chiar în ring, în
clipa de dinaintea ciocnirii cu adversarul” (p. 272).
O ieșire
simbolică pentru autor, personaje, cititorul pasionat de literatură, un cititor
care are capacitatea de a ierta, ca soluție pentru realizarea destinului.
Constantin
Stancu
Octombrie
2019
*Valeriu
Bârgău, Pământul tuturor faptelor,
roman, 275 pagini, Deva. Editura Călăuza v.b., 2019. Redactor de carte: Mariana
Pândaru Bârgău; coperta Daniel Bârgău; Coperta I: „Sub clar de lună” – pictură
de Garabet Salgian;
În revista „Ardealul literar”, nr. 3-4/2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu