Ion Ardelean se privea în
oglindă. Costumul îi cădea bine pe corp, era încă tânăr și îi făcea plăcere să
se admire. Se considera un bărbat bine, cu prezență, cu magnet. Considera că,
desigur, și carisma avea rolul ei în vremurile acestea. Oamenii sunt preocupați
de modul cum arată, cum se prezintă în public. Femeile aveau o adevărată
pasiune pentru haine, bărbații au început să se intereseze și ei de „țoale”, că
dă bine. Mustăcioara îi dădea un aer de șmecher, de om descurcăreț. Așa pozau
și personajele din filmele americane, aveau ceva interesant care atrăgea
atenția damelor. Vremurile au trecut pentru Ion Ardelean, nu mai era directorul
uzinei, se remarcase, însă, în agricultură, îi mergea bine, s-a fixat în piață,
utilajele dobândite pe vremea în care a fost director i-au dat un avans
apreciabil. Țăranii din zonă erau cam modești, nu dispuneau de mijloace
mecanizate, nu știau cum stă problema vânzărilor, nu știau nimic despre
marketing, promovare. Vremurile au fost bune, sunt bune, vin fonduri de
susținere, cine este deștept se aruncă în proiecte de tot felul, agricultura
este susținută. Oamenii au nevoie de produse alimentare, viața are ritmul ei.
Era o zi specială pentru
Ardelean, trebuia să se întâlnească cu Gigi Zugravu, parlamentarul ales în
județ. Acesta îl invitase cu un motiv practic, amândoi trebuiau să candideze în
partea partidului la alegerile care se apropiau. Gigi avea experiență, a fost
parlamentar în toate mandatele începând de la „loviluție”, cum ziceau noii
politicieni. A fost din prima mișcare în fruntea celor care au ieșit în acel
decembrie în stradă, s-a înfipt în primele structuri, dobândise titlul de
revoluționar. Era un avans considerabil, omul ținea la poziția lui. În primele
ore din acea zi de decembrie, a avut acces la listele cu oamenii securității,
le-a găsit în biroul fostului viceprimar, ex-vicele. În
parlament a fost mereu în comisia juridică, în probleme de constituție, a
participat activ la „nașterea” noii legi de bază în faza aceasta istorică. A
intrat în contact cu mulți oameni importanți, cu profesori universitari, cu
politicieni, diplomați, demnitari. Era din „gașcă”, cum afirmau cei din stradă.
Lumea se dezghețase, exista libertatea cuvântului, a opiniilor, oamenii nu se
mai fereau de realitatea politică. Bancurile politice erau tot mai rare,
spectacolul era pe viu, la televiziuni, radio, pe stadioane, era realitate
amestecată cu mult umor, cu satiră în direct, cu multă ironie, cu replici
acide. Un actor de umor s-a plâns la televizor că „ăia” de la parlament i-au
mâncat pâinea, că umorul lor în direct era valabil și bun. S-a străduit actorul
să intre în parlament, nu i-a mers prea
bine. Era ceva special pentru ca partidul să te propulseze în față.
Din prima clipă cei doi au
fuzionat. Gigi era volubil, obișnuit cu discuțiile, cu aranjamentele politice,
nu avea inhibiții. Cuvintele îi zburau de pe buze, avea replică, ideile veneau
ca apa la moară. Ardelean s-a lipit și el, dorea să facă un salt, să ajungă
sus, cum ziceau neamurile lui.
Gigi locuia într-o vilă,
undeva aproape de munte. Mai avea un apartament în Capitală, pentru nevoile de
parlamentar. Se mișca dezinvolt între provincie și centru. Vila era cu doar
trei camere și o bucătărie, avea o curte spațioasă, o terasă. Circulau în voie două pisici, una blondă, una
neagră, un câine gălăgios și mereu prietenos. Camera de sus era mobilată pentru
musafiri, pentru întâlniri de taină. Gigi avea pregătită o sticlă cu whisky
pentru prieteni și musafiri. Ardelean a adus cu el o sticlă de țuică de prima
clasă, cu aromă specială, culoarea specială, care atrăgea atenția. I-a întins-o
parlamentarului, s-a făcut comod, era pregătit pentru discuții.
C Stancu
(Fragment din romanul Migranți fără bagaje)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu