George Popa, un oaspete al luminii... O noapte înstelată, ziua în care a murit Dumnezeu, nonexistența și “Poemul: cuvântul încă nerostit al lui Dumnezeu“

          ÎNSEMNĂRILE UNUI OASPETE AL LUMINII

George Popa, ne provoacă prin cartea Însemnările unui oaspete al luminii, apărută la  Editura Timpul, Iaşi – 1998, pornind de la imaginea “nopţii înstelate“ pre-închipuită de Van Gogh, aflată pe prima copertă a volumului. Titlul este curajos, semnificativ şi intrigant totodată, pentru că omul a devenit cetăţean al Luminii, prin Isus Hristos şi nu doar oaspete, omul a primit o identitate în chiar Lumină…

Cartea, dincolo de a fi doar  o simplă însemnare a unui oaspete, este mărturia unui suflet iluminat, conştient cine este Lumina lumii. Motivul luminii dă putere cărţii de scrieri divers asortate: poeme, eseuri, însemnări, cugetări, eliberări, iubiri…

Evident cartea începe cu această antiteză “lumina şi umbra “, este o provocare, pentru că umbrele cad, pentru că în lumină este adevărul, cuvintele, fiinţarea, îndoiala …

Toate pun un semn al exclamării, în dreptul  modernităţii, ca zonă a luminii alterate, pentru că există, în firea umană “posibilitatea morţii“ lui Dumnezeu, experienţă a ultimilor zeci de ani, când omul crede că poate încerca totul, inclusiv această stare, fără să realizeze astfel “ nonexistenţa “ sa.

Autorul ne provocă la “lumina beatifică“, adică la iubire, ca semn suprem al valorii lăsate de Dumnezeu omului, ca dar …Totul începe în acest moment al scrierilor însemnări aşa: “În fiecare zi este prea târziu pentru a iubi destul“, George Popa încercând câteva definiţii, din care notăm una: “Lumina: conștiința lui Dumnezeu de sine şi de lume“. Este o stare a bucuriei în această zonă, unde experienţele cad, pentru că iubirea ESTE.

Voinţa de poezie  este o lumină recreată, acolo sunt aleşii, acolo florile dau lecţii de metafizică. Citez: “Poemul: cuvântul încă nerostit al lui Dumnezeu“. Definiţia în sine este o poezie, ca stare aurorală, ca bântuire de întrebări cereşti, ca mod de trăire a omului interior, după modelul etern Isus …Lucrurile îşi recaptă chipul lor etern … Este o adevărată bucurie trăirea poeziei, iar autorul o înţelege ca o experienţă iniţiatică fundamentală, ca sensibilitate la lumină …

Autorul se întoarce la “lumina dintâi“, la desăvârşire, refuzul alterării, fiinţarea fiind o creaţie continuă, iar în fiecare se află Dumnezeu, confirmând afirmaţia lui Isus, care una fiind cu Tatăl, ne îndeamnă mereu să căutăm Împărăţia cerurilor în noi, în care putem primi “clipa veşnică", iar fiinţarea este reală numai în măsura în care participăm la creaţie, ca libertate reală a omului.

Gândurile lui George Popa sunt atinse de lumină, cartea sa este un model de scriere creştin, căutând desăvârşirea. Este şi o timiditate a căutării, este şi un mod de a descoperi elasticitatea luminii, curbura ei divină, dar unele însemnări sunt uşor deformate faţă de Adevărul lui Dumnezeu, trecute prin filtrul unui om obişnuit cu scrisul, cu gândirea, cu studiul ca mod de rugăciune.

Întrebare provocatoare pentru cititor: “Domnilor gropari, dacă  Dumnezeu <<a murit>>, cum de mai există lumea, cum de mai existaţi voi, când totul este în El?“ (p. 191).

Ĩn mod cert George Popa s-a lăsat învăţat  de Cuvântul Cuvânt, încercând retrăirea stării spirituale înalte a celui ce este Apostolul Pavel şi a încercat aducerea în sufletul nostru a adevărului şi duhului creştin autentic, venit prin Hristos. Dincolo de evenimentul de cultură, scriitorul trăieşte evenimentul poeziei ca fiinţare… Cine doreşte o curăţire de păcatele clipei, se poate curăţa citind această carte, evadând în plină lumină…

“O asemenea filozofie devine condiţia însăşi a libertăţii, a bucuriei de a fi contemporani şi cocreatori cu Dumnezeu “

George Popa este poet, scrie eseuri despre artă şi literatură, chiar Un compendiu al spiritualităţii universale, a efectuat traduceri din mari poeţi ca Tagore sau Omar Khayyam, dovedind un spirit puternic, plin de căldură şi lumină, deschis spre iubirea de oameni…

Constantin Stancu 

Foto. Biserica din Densuș