ÎNSEMNĂRILE UNUI OASPETE AL LUMINII
George
Popa, ne provoacă prin cartea Însemnările
unui oaspete al luminii, apărută la
Editura Timpul, Iaşi – 1998, pornind
de la imaginea “nopţii înstelate“
pre-închipuită de Van Gogh, aflată pe prima copertă a volumului. Titlul este
curajos, semnificativ şi intrigant totodată, pentru că omul a devenit cetăţean
al Luminii, prin Isus Hristos şi nu doar oaspete, omul a primit o identitate în
chiar Lumină…
Cartea,
dincolo de a fi doar o simplă însemnare
a unui oaspete, este mărturia unui suflet iluminat, conştient cine este Lumina
lumii. Motivul luminii dă putere cărţii de scrieri divers asortate: poeme,
eseuri, însemnări, cugetări, eliberări, iubiri…
Evident
cartea începe cu această antiteză “lumina
şi umbra “, este o provocare, pentru că umbrele cad, pentru că în lumină
este adevărul, cuvintele, fiinţarea, îndoiala …
Toate
pun un semn al exclamării, în dreptul modernităţii,
ca zonă a luminii alterate, pentru că există, în firea umană “posibilitatea morţii“ lui Dumnezeu,
experienţă a ultimilor zeci de ani, când omul crede că poate încerca totul, inclusiv
această stare, fără să realizeze astfel “ nonexistenţa
“ sa.
Autorul
ne provocă la “lumina beatifică“,
adică la iubire, ca semn suprem al valorii lăsate de Dumnezeu omului, ca dar
…Totul începe în acest moment al scrierilor însemnări aşa: “În fiecare zi
este prea târziu pentru a iubi destul“, George Popa încercând câteva
definiţii, din care notăm una: “Lumina: conștiința lui Dumnezeu de sine şi de lume“. Este o stare a bucuriei în această
zonă, unde experienţele cad, pentru că iubirea ESTE.
Voinţa
de poezie este o lumină recreată, acolo
sunt aleşii, acolo florile dau lecţii de metafizică. Citez: “Poemul: cuvântul încă nerostit al lui
Dumnezeu“. Definiţia în sine este o poezie, ca stare aurorală, ca bântuire
de întrebări cereşti, ca mod de trăire a omului interior, după modelul etern
Isus …Lucrurile îşi recaptă chipul lor etern … Este o adevărată bucurie trăirea
poeziei, iar autorul o înţelege ca o experienţă iniţiatică fundamentală, ca
sensibilitate la lumină …
Autorul
se întoarce la “lumina dintâi“, la
desăvârşire, refuzul alterării, fiinţarea fiind o creaţie continuă, iar în
fiecare se află Dumnezeu, confirmând afirmaţia lui Isus, care una fiind cu Tatăl,
ne îndeamnă mereu să căutăm Împărăţia cerurilor în noi, în care putem primi “clipa veşnică", iar fiinţarea este
reală numai în măsura în care participăm la creaţie, ca libertate reală a
omului.
Gândurile
lui George Popa sunt atinse de lumină, cartea sa este un model de scriere
creştin, căutând desăvârşirea. Este şi o timiditate a căutării, este şi un mod
de a descoperi elasticitatea luminii, curbura ei divină, dar unele însemnări
sunt uşor deformate faţă de Adevărul lui Dumnezeu, trecute prin filtrul unui om
obişnuit cu scrisul, cu gândirea, cu studiul ca mod de rugăciune.
Întrebare
provocatoare pentru cititor: “Domnilor
gropari, dacă Dumnezeu <<a murit>>,
cum de mai există lumea, cum de mai existaţi voi, când totul este în El?“ (p.
191).
Ĩn mod
cert George Popa s-a lăsat învăţat de
Cuvântul Cuvânt, încercând retrăirea stării spirituale înalte a celui ce este
Apostolul Pavel şi a încercat aducerea în sufletul nostru a adevărului şi
duhului creştin autentic, venit prin Hristos. Dincolo de evenimentul de cultură,
scriitorul trăieşte evenimentul poeziei ca fiinţare… Cine doreşte o curăţire de
păcatele clipei, se poate curăţa citind această carte, evadând în plină lumină…
“O asemenea filozofie devine condiţia însăşi
a libertăţii, a bucuriei de a fi contemporani şi cocreatori cu Dumnezeu “
George
Popa este poet, scrie eseuri despre artă şi literatură, chiar Un compendiu al spiritualităţii universale,
a efectuat traduceri din mari poeţi ca Tagore
sau Omar Khayyam, dovedind un
spirit puternic, plin de căldură şi lumină, deschis spre iubirea de oameni…
Constantin
Stancu
Foto. Biserica din Densuș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu