O armonie complicată în vremuri de tranziție
Radu Igna este un romancier dedicat, romanele sale, proza scurtă îl recomandă ca unul serios, cu stil propriu, cu o viziune care pune în valoare timpul trăit și mărturisit. S-a remarcat în literatura română cu „stropi”, proză scurtă, care concentrează fragmente semnificative din viața personajelor reale și închipuite, unice în economia vieții.
Cartea Armonia Snack Bar*, ediție revăzută, în limba română și limba engleză, apărută la Iași: Editura PIM, 2018, reia o parte din textele apărute inițial la Editura Agerpress, 2008. Proza scurtă pune în valoare lumea pierdută a tranziției, dinamizată imediat după anul 1990, cu umbrele și luminile ei, cu tragediile apărute brusc în viața oamenilor. După mai bine de zece ani de la apariția cărții și la mai bine de douăzeci și cinci de ani de la întâmplările care marcat societatea, textele au altă greutate, în noua lumină se pot zări personajele care au făcut posibilă tranziția de la comunism la un capitalism cât de cât acceptabil, glisând în labirintul economiei de piață.
De altfel cartea despre viaţa de veşnică tranziţie, de la superficialitatea de fiecare zi la viaţa fără orizont, a individului clasic, aflat pe holul istoriei, are ceva special. Atmosfera din spatele scrierilor este cea a României de ieri-astăzi în căutarea unei identităţi pierdute, a oamenilor în cătarea timpului stins şi a viitorului iluzoriu. Deşi cartea are mult umor în felul de a scrie al autorului, conține și o undă de tristeţe, toate modelate de moralistul bine intenționat, ea lasă loc optimismului de provincie, adică astăzi e bine, mâine va fi mai rău…
Titlurile schițelor sunt relevante: Drumul mare; Sacoșa de vinilin maro; Supeu pentru refacerea vieții; Ori mori, ori rămâi tâmpit; Armonia snack-bar; Mașina de ocazie; Bună dimineața, doamnă consilier… etc. Toate refac lumea pierdută în ceața tranziției, acolo unde domina parvenitismul, lipsa de cultură, prețiozitatea, foamea după avere, mândria fără acoperire, șmecheria cu stil, escrocheria care te face „serelist”.
Este o ironie fină în interiorul textelor, dar autorul are puterea de a cuprinde esenţa gestului de fiecare zi, se focalizează pe firea persoanelor care devin importante prin excesul de idei prinse în zbor de la televizor, din ziare, de la vecin, de la şef, din subconştientul social care apasă omul modern în mare viteză după banalităţi, consumatorul care este deschis la vorba subţire… Întâmplările cotidiene, care par fără însemnătate, devin teme de război major în colectivitate, autorul găseşte supra-mesajul, ideea care ucide derizoriul şi arată spre o lume care ar putea fi mai bună. Recunoaștem unitatea mesajului din aceste scrieri, personajele sunt cam aceleași, ele se multiplică prin alte personaje apărute ocazional, acțiunea se petrece cam în aceeași localitate de provincie, Subdolmă. Această unitate lasă o impresie puternică asupra cititorului.
Scriitorul pune în texte şi ceva din viaţa sa, în narațiune se simte tristeţea după vremuri care puteau fi mai bune, ceva din tinereţea sa, ceva din viaţa de profesor, ceva din viaţa de familist, întâmplări care au greutatea trăirii. Speranţa se simte în spatele mesajului, după cortină, de la gestionarii de întreprinderi care devin patroni de societăți comerciale, de la ingineri cu funcții la vânzătorul de ziare, de la omul singur în fața vieții la cel care caută partenerul într-o lume mișcată, fără morală. Sunt taximetriști de ocazie, trăind de azi pe mâine, dar pozează în oameni de afaceri prin lumea largă. Fuga după avere și titluri, forme fără fond, sunt aventuri pe care personajele le trăiesc acut, ca pe sfârșitul lumii. Ele au nume cu impact asupra cititorului: Șpan, Nămolatu, Nuțy, Șurub, Cașoleanu și frizerul Spumescu. Energia lor este de nestăpânit, sunt prinși în valul schimbării, ei preferând să rămână aceeași: oamenii tranziției permanente, fără să se poată fixa într-un cadrul social stabil, solid. Numele îi definește.
Scriitorul își închide personajele în lumea îngustă a unui bar pentru a putea naviga în linişte în facil, în neantul necesar al fiecărei zile. O lume flămândă după gloria capitalismului sub presiunea interioară a conştiinţei de tip conservă implantată de propaganda socialistă insistentă ce agresa lumea înainte de 1989, dar ale cărei umbre au atins omul simplu, care din om al muncii trebuia să devină capitalist. Un capitalism care nu începea de la muncă, de la bancă, el se declanșa la bar, în mod armonios, de altfel, cu ritual…
Cărţile sale sondează zona obişnuitului de fiecare zi, fără ca autorul să facă eforturi de a inventa istoria, el constată mişcarea lumii cu atenţie, cu puţină ironie, cu multă căldură, parcă ne-ar vorbi de aproape. Este o luptă pentru viaţă, o luptă pe care o dau personajele sale, după modelul lor limitat, lipsit de orizont, prinși în nămolul erorilor proprii.
Oamenii poartă o sacoșă maro în care pun toate lucrurile pe care le cumpără, marile nimicuri ale vremii, cu o poftă de a acapara cât mai mult, semn al lăcomiei care punea stăpânire pe oameni. Brusc, sacoșa a fost abandonată lângă containerele de gunoi, emblema capitalismului cu orice preț s-a topit în filmul zilei. Șurub, cel cu simbolul maro, a devenit omul cu autoturism elegant, având alături, pe bancheta din față, femeia șablon a localității Subdolmă.
„Erau la al treilea rând de cafele, când aflară - știrea o aduse Butuc – că sacoșa lui Șurub se afla abandonată undeva în spatele blocurilor lângă containerele de gunoi. Părăsiră barul, surescitați… Sacoșa se afla în adevăr acolo, pe niște boarfe ca un animal în putrefacție” (p. 17).
Un bărbat în căutarea fericirii se întâlnește cu femeia care o căutase, constată că în casa acesteia exista o situație materială bună, care depășea cu mult media socială, dar nu a găsit vreo carte. Lumea aceasta a lucrurilor fără suflet îi marchează existența, relația dintre cei doi nu se poate lega din acest motiv. O lume a materialismului excesiv, de vitrină, fără speranțe, agresiv prin obiectele de fațadă. Radu Igna descrie cu atenție apartamentul femeii, Margareta, Margo pentru prieteni, descoperă mult lux și bunurile de așa-zisă valoare. „Toate cele patru încăperi sunt mobilate după recomandările revistelor de specialitate, cu fotolii de piele, colțare, dulapuri îngropate în perete, vitrine cu porțelan și cristal: apoi dormitorul tip Ludovic al XIV-lea, recondiționat, dar mai scump decât garsoniera mea confort unu sporit: tablouri originale, stampe, vaze cu flori proaspete prin toate colțurile, televizoare color în fiecare încăpere, instalație de aer condiționat. Nu pot să nu admir frumusețea exponatelor ce degajă, trebuie să recunosc, multă poezie. Lipsește biblioteca. Nicio carte în toată casa, exceptând cele două aduse de mine, observație cam răutăcioasă dacă avem în vedere că e plină lumea de case fără cărți” (p. 25).
În plină campanie electorală pentru alegeri locale, în localitate apar partide de toate culorile, se fac înscrieri, se înregistrează trădări, toată lumea bună dorește să ajungă consilier local, primar. Este ocazia de a ieși în față. Locul disputelor politice este în bar, acolo se dezvoltă programe practice. Maricica, nevasta cu pretenții, nu reușește să ajungă consilier, motiv de dramă, de divorț, de tragedie fără rezolvare. Evenimentul politic schimbă oamenii, toți afișează un optimism exagerat, sunt pretențioșii care își fac loc în istorie, printre emisiuni locale la radio și televizor, frecventând barul ca pe un templu.
„A intrat în bar tocmai în timpul amintitelor comentarii domnul Șurub, patronul, în sacoul lui cel roșu, cămașă albă, cravată de mătase strălucitoare și pălăria trasă pe ochi, întocmai cum o poartă directorul Nămolatu când este furios” (p. 57).
Lumea bună se degradează, patronul Șurub o trădează pe Nuțy, se încurcă cu Mary, angajata de la bar. Drama se consumă cu eleganță, partenerii de afaceri nu se ceartă, aparent ei au interese care le consolidează căsnicia. Au ajuns cineva în localitate. Dar finalul povestirii arată că lumea se maturizează, fiecare trage la interesul său cu sânge rece. Banii învârt lumea de acum.
Ultima povestirea dezvoltă soarta scriitorului aflat într-o lume a derizoriului. Scriitorul și cărțile sale devin o problemă socială, cartea sa Drumul spre subterane, are un destin ciudat, crunt, literatura iese din istorie printr-un spasm, aventura se termină sub semnul ironiei. Semn că toate lucrurile bune trebuie pedepsite…
Fiecare povestire are ceva special, lumea se recompune sub ochii distinsului receptor dintr-un unghi pe care îl bănuia ascuns, dar realitatea sare în fața oamenilor cu energie.
Radu Igna are un stil curat, are umor, ironia sa este fină, bine disimulată în fraze construite atent și exact. Simpatizează cu personajele sale, pare a le cunoaște de aproape. Îl simte pe cititor ca un aliat în acest script al realității, prinde esența evenimentelor și lasă acțiunea să curgă spre un final cu o subtilă cheie morală. Dialogurile au pecetea realismului exact, personajele folosesc cuvintele ca pe brichete, luminează sub arcadele lăcomiei și viciului bine lustruit.
În prefața cărții, Daniel Dragomirescu, cel care a gestionat apariția ei în limba română și engleză, notează: „<<Armonia Snack Bar>> este chiar metafora acestei lumi noi, minată de vechi și incurabile defecte omenești. Înzestrat cu duhul blândeții mioritice și cu pana ascuțită a unui autor satiric, Radu Igna imortalizează nenumăratele aspecte de bâlci și de carnaval ale lumii românești de azi” (Lumea ca un carnaval).
Cititorul de limbă engleză va descoperi că există tare morale universale, că viața poate fi un carnaval și că nu există locuri perfecte în lume.
Radu Igna a rămas constant crezului său, literatura poate fi un mijloc prin care oamenii se pot privi în oglindă și se pot corecta.
Constantin Stancu
*Radu Igna, Armonia Snack Bar, proză scurtă/ short prose, ediție revăzută/ revised edition, limba română și limba engleză, 146 pagini, cu o prefață de Daniel Dragomirescu, Iași: Editura PIM, 2018.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu