Constantin Stancu
Trilogia
romanescă a tranziției postdecembriste
Vadu Ars, roman,Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2016
Migranți fără
bagaje, roman, Editura
Limes, Florești-Cluj, 2019.
Judecătorul și
jurnalul ars, roman, Editura
Universitară, București, 2021.
Cu acest nou
roman, Judecătorul și jurnalul ars,
scriitorul Constantin Stancu întregește panorama tranziției românești,
alcătuind astfel împreună cu romanele Vadu
Ars și Migranți fără bagaje o
trilogie esențială, o adevărată epopee literară a României postrevoluționare.
Este un excurs romanesc amplu al perioadei de după 1989, radiografiind
prefacerile societății, tranziția spre economia de piață, într-o rețea narativă
densă și dinamică în care se creionează arhitectura și metamorfozele mentalului
colectiv, alcătuind rizomic orchestrația meandrată a ultimelor decenii. Evoluția
acestei perioade este țesută de autor în jurul unei localități monoindustriale
din România, construind acțiunea în jurul unui fost mare combinat, mastodontul, care macină vieți și
speranțe în vremea unei tranziții prelungite pe care se grefează vieți,
situații, conflicte, de care se leagă speranțe, iubiri, destine dintr-o zonă de
provincie; un roman al tranziției,
având în centru o localitate
monoindustrială, denumită în primul roman Vadu Ars, modelată de industrializarea forțată și rigidă
practicată în anii 1947-1989 în România. Oameni dependenți de o singură întreprindere, de resursele ei.
Romanul Judecătorul
și jurnalul ars cuprinde un panopticum larg asupra social-politicului,
asupra economiei de piață, a lumii afacerilor privite din prisma experienței
juridice, care trimit spre țesături autobiografice. Experiența profesională a
scriitorului în domeniul dreptului oferă credit de realism unor situații pe
care le creează, imaginează, ori le derulează din experiența trăită, așa cum o explică
la începutul romanului Vadu Ars: narațiunea se bazează pe fapte trăite de
unii, citite din ziare, aflate și intuite de alții, povestite, răstălmăcite,
devenite legende. Mituri. Acei oameni au devenit oamenii tranziției.
Firul romanului,
Judecătorul și jurnalul ars, urmărește
viața judecătorului Teofil Ciocan după pensionare, când acesta se retrage în
provincie pentru a duce un trai liniștit, notațiile de tip jurnal ale acestuia
constituind discontinuități eseistice și experiențiale, de asemenea, în roman
un rol direct îl are viața omului de afaceri Moise Buzatu, un fel de baron
local, care controlează întreg orașul, un întreprinzător îndrăzneț care
cochetase și cu vechiul regim și care își extinde afacerile până în Capitală,
deoarece în provincie lucrurile sunt mai
șterse.
În holarhia
tentaculară a societății tranziției, scriitorul surprinde, printr-o analiză
fină, lucidă, de profunzime, fenomenologia schimbărilor societale, mentale,
psihologice, cognitive, demografice, confesionale cu toate cutumele, șariajele
și fizionomiile acestor metamorfoze, urmărite de la nivelul cotidianului și
până în absida interioară a persoanei. Este un roman amplu, etajat despre
metamorfozele și multifațetele ultimului deceniu, cu toate meandrele și
vicisitudinile societății în schimbare accelerată, cu furia spațiului virtual,
cu tentația puterii, cu tehnicile de manipulare și supunere a maselor, o
societate sleită de patima confortului și furată de iluzia puterii, aruncată
undeva la periferia realității, un creuzet complex și original prin care
scriitorul obține judecăți de valoare.
Constantin
Stancu urmărește megatendințele din lume, marile schimbări din sfera evoluției
tehnologice, noul care înnebunește și controlează într-un fel nemaiîntâlnit
oamenii, neofilia, oamenii au devenit marii absenți ai
oceanului de știri. Ideile filon care dinamizează narațiunea sunt despre
mediul de afaceri, putere și influență politică, manipulare, abuz, tehnologie
nouă, domeniu virtual, injustiție, apoi religie, libertate, singurătate,
bătrânețe, timp, suferință, drame, nostalgie, toate prinse în pasta narațiunii
unui roman viu, abil construit, care polarizează un spațiu vast, dinspre o
localitate de provincie, Vadu Ars și
până în Capitală, un gulag în care oamenii fug în toate direcțiile deodată;
lumea este fascinată de putere, asta
schimbă perspectiva.
Pe mai multe planuri narative scriitorul
așează personaje din pături sociale diverse, legate într-un fel de fosta
localitate Vadu Ars, care le modelează destinul, lichidarea combinatului a pulverizat totul. Urmărim astfel viața
fostului judecător Teofil Ciocan, pensionat, văduv, retras în provincie, unde o
cunoaște pe Dorina, femeie divorțată care lucrează pentru Ioan Jude, practicant în insolvență, economist și
specialist la modă, care deține o firmă, un birou de consultanță. Teo și
Dorina se redescoperă într-o nouă relație de prietenie pe care încearcă să o
construiască și prin aceasta redescoperă viața cu fericirile ei simple care dau
frumusețe și consistență vieții: marea
poveste a omului este înlocuită de micile narațiuni ale fiecăruia. Moise
Buzatu, om de afaceri care monopolizează Vadu Ars, își extinde afacerile în
zona capitalei, unde oameni de încredere, angajații săi, îl susțin și îl ajută
să îl integreze și să îl lanseze pe fiul acestuia, Eduard Buzatu în domeniul
fotbalului. Moise Buzatu s-a înfipt în oraș,
domină lumea. Are depozite, o fabrică de prelucrare a lemnului, una de turnare
a plasticului pentru articole de mașini. Primarul îl protejează. Economicul
domină viața. Soția lui Moise Buzatu
este Suzy, o femeie supusă și care își susține soțul. Edi o cunoaște în
Capitală pe Estera, de care se îndrăgostește. Estera este fiica lui Miron Man,
care mai are trei frați. Unchiul lor, fratele tatei, Gheorghe Man, numit în
roman Profesorul, este perosnajul care le modelează caracterul și îi îndrumă în
lumea agitată a Capitalei, pentru a face față junglei urbane. Ioan Jude și și
soția Angela dețin firma care se ocupă de insolvență, care le asigură traiul și
constituie o familie sudată. Ea este cadru medical, el se ocupă de falimentele vremii și aflăm despre ei că
uneori li se părea că aveau prea puțin
timp pentru ei și timpul devenise o noțiune prea abstractă. Ioan Jude pare
a fi un alter ego al scriitorului. Elemente autobiografice se regăsesc și în
persoana lui Teofil Ciocan.
Poveștile de dragoste și de viață, dramele și bucuriile deopotrivă, socializarea dintre oameni, frământările și nemulțumirile, toate acestea dinamizează romanul, îl aromatizează și îi dau un senzorium aparte. Omul trece prin vâltorile vieții, prin metamorfozele timpului, prin șocul noului, tehnologic sau spiritual, dar, în final, reușește să se reechilibreze, chiar dacă la un nivel diferit, găsind o nișă de supraviețuire după restructurările economice și remodelarea societății de flămânzii de putere, de control total, ai acestui deceniu.
Mesajul este că memoria păstrează
incrustată drama acelei lumi, a fostului combinat siderurgic, mastodontul, care polariza viața în
regiunea monoindustrială din Vadu Ars și ea este în măsură să transmită
tinerilor o realitate, mărturii care nu trebuie lăsate să se piardă prin acea
tehnică perfidă, uitarea ca formă de ștergere a memoriei: lumea s-a tribalizat. Ne întoarcem la pictograme; parafrazând pe
Maria Stepanova, „trecutul devine sălbatic, năpădit de uitare ca o pădure”.
În primul volum al trilogiei, Vadu Ars, o poveste de dragoste dintre Ilie Talan și Ana Nor, este liantul întregului angrenaj al vieții dintr-o
localitate monoindustrială de după aglomerația
din decembrie, cum o numeau unii, acea revoluție repede pierdută, iar directorul combinatului, Ion Ardelean a fost ales liderul care să remodeleze această unitate
industrială: la partid îl apreciau pentru
viziunea sa, pentru ideile sale moderne, dar lumea era în schimbare, o simțea
pe pielea sa. Părea că țara nu fusese pregătită pentru capitalism. Ilie
Talan și Ana Nor sunt personajele care polarizează acțiunea romanului. În jurul
acestei familii autorul orânduiește viața unei comunități dintr-o localitate
monoindustrială, cum este definită de scriitor, cu un loc special spre care
gravitează acțiunea din carte, Macarena,
un centru de alimentație publică, denumire care revine și în celelalte două
părți ale trilogiei, unde se leagă afaceri și loc de întâlnire pentru oameni
pentru a-și spune păsurile.
Migranți
fără bagaje, al
doilea roman al Trilogiei, continuă acțiunea din romanul Vadu Ars, destinul unei localități
monoindustriale după faliment și viața locuitorilor din zonă, prinși în vuietul
tranziției românești din ultimul deceniu. Contextul în care sunt urmărite viața
populației și activitățile ei social-politice și culturale este unul foarte
larg, încadrat în fluxul lumii globalizate, puternic modificată de migrațiile
moderne, de metamorfozele determinate de evoluția tehnologiei și de ritmul accelerat
al unei lumi în care omul se preocupă predominant de nevoile materiale,
răspunzând unei societăți flămânde după consum.
În pasta romanului sunt prinse personaje
din diferite pături sociale, de la intelectuali și până la oameni simpli, care
își duc viața de zi cu zi în Vadu Ars, unde profilul economic s-a schimbat,
comunitatea a prins vigoare, oamenii s-au adaptat unei societăți globalizate,
în continuă metamorfozare.
Personajul principal al cărții, Ana Nor,
avocat de profesie, este unul din personajele liant ale romanelor, în ultima
parte fiind un personaj absent, reconstituit din relatările altora. Dintre
personajele care dinamizează viața comunității, din Migranți fără bagaje, al doilea volum al trilogiei romanești se
numără Ion Ardelean, fost director al combinatului din localitate, implicat
activ în agricultură; Moise Buzatu, om de afaceri, care devine sclavul banilor;
Ioan Jude, economist, fost jurnalist, implicat activ în viața economică,
juridică, dar și culturală a orașului; Toma Bucur, profesor și autor de romane
de aventuri bine vândute în străinătate, care întreține legături cu Ana Nor pe
tărâm afectiv; Gigi Zugravu, parlamentar, care îl lansează în afaceri și pe
fiul său, Bill Zugravu, artist. Putem observa această tradiție de a transmite
urmașilor puterea financiară și afacerile. Aceeași schemă se petrece și în
ultimul roman, când fiul Edi al lui Buzatu este propulsat de tatăl Moise Buzatu
în Capitală pentru a fi lansat în domeniul fotbalului. Un personaj cu totul
deosebit este Radu Costin, pensionar, fost profesor, un bun cunoscător al
culturii și al istoriei locale, păstrător al secretelor din Vadu Ars, care o
alege pe Ana Nor să poarte taina aurului dacic, al cosonilor de aur, peste generații.
Este o lume a schimbării, scriitorul
pune accent mereu pe această nuanță dinamică, a pulsiunilor și a afacerilor
ilicite, a neașezării. Tihna și candoarea au dispărut din viața omului de azi.
O lume modelată de internet: tehnica îi
apropie pe oameni, dar îi și îndepărtează. Sclavie modernă. Omul aruncat în
hățișul neastâmpărului, mânat de dorința de a câștiga bani și de a avea putere
asupra celuilalt. Fenomenul manipulării este bine surprins și dezbătut în
paginile trilogiei romanești. Noua
dictatură se numește birocrație, scrie autorul, după loviluția din '89, făcând un salt în cotidian, lumea liberă se lipește de imagini, de
iluzii.
Scriitorul surprinde, în perioada dintre
anii 1991-2021, fenomenul manipulării prin mass-media, prin tehnologie, prin
scheme politice și economice, forme de sclavie modernă, o dinamită a secolului
XXI utilizată în scopul, tot mai evident, dea obține un control total asupra
populației. Autorul face o trecere panoramică peste ani, peste evenimentele,
schimbările care s-au petrecut în societate și efectele pe care le au astăzi,
consecințe ale acțiunii omului în anii încețoșați ai tranziției: din fostul combinat mai persista doar un
praf de zgură fină. Era semnul lăsat de mulți ani de activitate industrială.
Percepu că o prăpastie îl despărțea de generația care venea după el. Era ceva
fizic, ca o boală.
Scriitor cu crez creștin așază pe acest
fundament un peisaj industrial derulând imagini ale tranziției pe mai bine de trei
decenii, surprinzând fizionomii, caractere umane, decupând momente ale
schimbărilor care s-au petrecut, reevaluând sub stare de conștiință și
conștiență un parcurs al memoriei care încearcă să recupereze un peisaj
industrial în mișcare temporală, să creeze un fel de film al regiunii, prin
trăirile oamenilor conferind autenticitate evenimentelor. În derularea
cinematografică a perioadei fiecare întoarceri în sertarele memoriei sunt tot
atâtea popasuri introspective și meditație. Scriitorul se confundă uneori cu
personajele, când cu unul, când cu altul. Totul este în mișcare. Autorul pune
accent pe trecerea implacabilă a timpului: lumea
era în mișcare, lumea se schimba, timpul trecea repede, lumea se reinventa.
Și schimbarea îmbracă forme uneori ciudate: geeks,
worhoolic, hackeri, criptomonede, filter bubble, neofilia, libertinaj sexual,
noua carne de tun, „biserica iubirii” sunt câteva sintagme asupra cărora
insistă scriitorul, tinerii, un nou experiment
social, cobaii de serviciu. Se încearcă diferite stratageme pentru a
controla oamenii.
Un loc aparte în Trilogie, locul-sursă, este fântâna din curtea uzinei, laitmotiv
care translatează cele trei romane, ca idee liant, de închidere în cerc, aceea
că apa îi satură deopotrivă pe bogați și pe săraci. Este apa vindecătoare,tămăduitoare: fântâna săturase de sete multă lume, oameni bogați, miliardari,
generali, oameni simpli, scrie autorul în primul volum, iar în romanul de față, ultimul al Trilogiei, Judecătorul și
jurnalul ars, revine la natura miraculoasă a fântânii: există un izvor în zona fostului combinat, curge apa acolo de vreo trei
sute de ani, e apă bună, cine bea din ea nu mai pleacă din Vadu Ars. Are ceva
special apa asta. Și pentru a avea o privire parabolică și sintetică asupra
lumii, scriitorul Constantin Stancu, un om sensibil și discret, lucid și
profund, ne conduce la izvor, de la puțul cu apă limpede până spre sursa de apă
vie christică, într-o inefabilă migrație spre divinitate: e greu să renunți la o așa bunătate, au băut din apa asta români,
evrei, nemți, țigani, unguri, polonezi, ce să zic, toate națiile aproape. Poate
au băut și romanii pe vremuri! Uite așa, creștini de toate felurile, apoi
musulmani, toți au găsit apa bună, lăsată de Dumnezeu pentru locul acesta.
Toate personajele Trilogiei simbolizează oamenii tranziției, cu o viață nestatornică,
timpul trăit mereu în grabă, cu puține momente de bucurie. O atmosferă cenușie
ca aceea a ochilor tranziției în care toate par că se scufundă. Iluzie și
realitate deopotrivă: așa suntem oamenii,
alergăm necontenit după o iluzie, sintetizează scriitorul în finalul
romanului. Realitatea și iluzia diluate într-un singur corpus, care
magnetizează lumea și o prind în vâltoarea unor schimbări nemaiîntâlnite până
astăzi.
Constantin Stancu face o radiografie a
societății actuale, cu șariajele și derapajele ei, cu manevrele politice și
șarlatania mediatică, juridică, toată devălmășia unei tranziții prelungite este
amestecată în pasta unei narațiuni care are în centrul său localitatea Vadu Ars. Scriitorul observă o societate
în derivă, dezorientată, ruinată de frumos și de morală, golită de religios, cu
hazardele ei social-politice, economice, ființiale. Până și mierea e falsificată, citim în volumul
doi, iar aceeași idee se continuă în ultimul volum al Trilogiei, când scriitorul constată că fără albine ne-am dus pe pustii.
Autorul observă, în fluiditatea
scriiturii, modificările la nivelul mentalului colectiv, oameni afectați de
criza lumii moderne, de ritmul alert de evoluție materială, care descătușează
în om pulsiuni și agresivități și supune acest decupaj al istoriei recente,
perioada tranziției postdecembriste, unei analize complexe, filtrate la nivel
psiho-emoțional, reflectată în contextualitatea istorică, trecută prin lucarne
spirituale, neliniști metafizice, reflecții filosofice, într-un fluviu narativ
spectaculos, alcătuind un roman al autenticității și al experienței, polarizat
de fluxul subiectiv al memoriei.
Lőrinczi
Francisc-Mihai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu