AFACERI ȘI AMOR, NOILE IPOSTAZE

 

AFACERI ȘI AMOR

(FRAGMENT)

Bărbatul din fața ei o privea surprins, nu se așteptase la o așa poziție. Nu înțelegea de ce s-a schimbat, de este atât de tranșantă. Făcuse atâtea pentru ea… Era o vreme când o simpatizase, chiar o iubise discret, fără să o mărturisească, nu făcuse o pasiune din asta, dar o plăcea. Tinerețea ei, jovialitatea, cuvintele pe care le spunea, îl atrăgeau cândva. Se întreba dacă sentimentul acesta mai era valabil.

-          Te-ai schimbat, femeie! Nu mai ești așa amabilă. Altă dată vedeai altfel lucrurile. Nu-ți mai place serviciul? Eu zic, așa din întâmplare, că ai un post bun, salarii ca la noi nu se prea plătesc în Vadu Ars. Puțini patroni plătesc la fel ca mine, o duci bine, ești mereu cu șeful. Ai avut mașină la scară, te-am lansat în lumea bună! Altădată erai mult mai amabilă, zâmbeai altfel. Acum… Ce, ți s-au înecat corăbiile? Fac și eu tot ce pot pentru voi! Nu e ușor să plătești atâtea salarii! Moise ridicase tonul, încerca să o convingă de noua situație.

-          Șefule, eu nu mai fac asta! Nu mai pot! Înțelege-mă!

-          Cum nu mai poți? Altă dată deschideai uși, rezolvai problemele, știi că am resurse și se poate aranja orice problemă. Ești o femeie simpatică și descurcăreață! Chestia este că tu nu vrei să te implici! O simt!, tonul bărbatului avea ceva amenințător.

-          Nu mai pot, am fost foarte clară. A trecut vremea aceea, acum…

Moise Buzatu se ridică de pe scaunul său de șef, se apropie de femeia care stătea în fața lui. Îi arătă cu un gest fotoliul mare și comod din birou, putea să ia loc, nu era nevoie să stea în picioare. Încet, ca în vis, ea se așeză pe fotoliu. Moise veni lângă ea și încercă să o abordeze. Ea era rigidă, nu dădea niciun semn. Bărbatul se intrigă. Nu se așteptase la așa ceva.

-          Altă dată erai mult mai amabilă! Ce s-a întâmplat, doar nu s-a schimbat nimic?

-          Moise, pe scurt! Lasă-mă, nu mai încerca să fii amabil, că nu e cazul… Eu… am bărbat și nu e cazul, am zis-o…

-          Să lăsăm chestiile astea cu bărbatul tău, cu scheme de genul acesta. Pentru mine nu s-a schimbat nimic. Eu te știu aproape și mă bazez pe tine… Zău, mă bazez, ce să mai…, bărbatul spuse toate aceste și făcu un semn cu mâna dreaptă prin aer, parcă flutura un steag.

Margareta îl privi lung, cu reproș. Nu zicea nimic. Pentru ea toate s-au schimbat, lumea era altfel. Încerca să-i sugereze din gesturi, din priviri, să o lase în pace.

-          Uite, Moise, vreau să mă lași în pace, nu mai ține! Gata…, tonul femeii era blând și ferm în același timp.

-          De ce?

Femeia își puse mâna pe pântec. La început bărbatul din fața ei nu a înțeles. Cum ea stătea în poziția aceea, Moise a priceput că Margareta era însărcinată. Era o situație nouă, nu se așteptase la aceasta. Parcă primise un pumn în față. Femeia purta în trupul ei nu numai fătul acela, purta și taina pe care numai o femeie o putea duce. Fătul era de la bărbatul din fața ei, nu o putea spune cu glas tare. Doar purta această greutate în ființa ei. Era taina ei, una aproape divină. Copilul care se va naște trebuia să vină într-o lume sigură, el nu avea vreo vină… Trebuia să ia o decizie. Bărbatul nu știa ce trebuia să facă pe viitor. Devenise confuz. Se retrase încet spre biroul său. Mergea parcă printr-o ceață deasă. Ea îl domina prin simpla ei prezență de femeie însărcinată care avea o misiune pe pământ, ceva pe care bărbații nu puteau să înțeleagă.

-          Nu vrei cafea, uite, e caldă… Bărbatul dorea să-și schimbe atitudinea, era blocat.

-          Nu e cazul, eu nu mai merg pe la mediu, pe la protecția consumatorului, pe la toate instituțiile, m-am săturat. Era cazul să-ți angajezi un om de mult! Nu te mai baza pe amabilitatea mea, ce rost au toate acestea pentru mine? Trebuie să accepți că vremurile se schimbă, că am și eu o viață, așa cum ai tu. Soția ta e mereu fresh, merge la coafor destul de des. Deschide ochii! Bănuiesc că pentru tine!

-          Nu fii ironică și nu glumi, avem o problemă, sunt bani în joc, mă bazam pe tine, acum… Dacă așa stau lucrurile…

       Bărbatul ar fi dorit să-i zică pe față că renunță la ea, nu-i mai era de trebuință în noua situație. Pumnul acela pe care-l primise în față îl simțea, era dureros, dar real și durea foarte mult.

Găsea destule tinere flămânde după un serviciu, salariile din firma lui erau destul de atrăgătoare. Era abordat de mulți șefi din instituții, de politicieni pentru câte un post. Una care să se adapteze, să preia din mers toate aceste probleme, să rezolve noile inconveniente. Erau bani în joc, nu-și putea permite să rateze țintele sale pentru mofturile unei femei. Circuitul marfă-bani-marfă îl presa. Asta era esența afacerii. Avea credite, trebuiau plătite, nu putea avea pierderi colaterale pentru mofturile unei femei. Venea ziua de salarii, de plată a utilităților, de noile delegații. Fusese drăguț cu ea, îi dăduse atenție multă vreme. Răceala ei, modul cum privea lucrurile pe viitor, îl agasau. Trebuia să se implice personal în această situație cu mediul, taxele erau mari. Își aminti că Margareta i-a spus cândva despre toate acestea, el nu a dat atenție, se gândea că va rezolva cumva problema, cu o intervenție, cu o atenție. Cineva i-a pus un „capac”, nu înțelegea de ce trebuie să plătească el pentru plasticul adus în țară împreună cu produsele sale. Erau din acest material, dar vânduse marfa, preluase altcineva toate aceste responsabilități. El a emis factura, legal, totul a trecut la celălalt partener de afaceri. Margareta îi spusese cândva că importatorul trebuia să organizeze recuperarea deșeurilor de plastic, era responsabil de tot ce intra în țară. Așa e legea și ea nu avea ce face. Acum… Nu a dat importanță sfaturilor ei, luase lucrurile prea ușor.

Constantin Stancu ©

Fragment din romanul Migranți fără bagaje (Ed. Limes, 2017)