Umor cu David Valentin: E plin
de optimiști în cimitir…
Viața presupune și momente de relaxare, de privire cu umor a contextului în
care trăim. David Valentin se alătură umoriștilor care pot da cu tifla celor
mai complicate stări. Când face haz de necaz el se detașează de căderea pe care
societatea o oferă celor care rămân romantici, ei cred că viața este frumoasă,
dar dincolo de aparențe sunt multe lucruri alambicate.
Cu volumul de poezie umoristică DUEL CU MINE… ȘI RESTUL LUMII, apărut la Editura Pim din Iași, în anul 2024, el mai adaugă o pată de culoare în lumea care alunecă spre un gri tot mai stresant. Autorul a publicat peste 16 cărți de umor, sunt rondeluri, fabule, epigrame, ronsete în care a pus ceva din șampania necesară pentru cel stresat.
Nu este singur printre umoriști, din contră, în acest duel se alătură confrații,
femeilor cu zâmbetul pe buze, toți celor care acceptă umorul ca pe un stil de
viață. Evenimente neînsemnate devin motive de a face istoria suportabilă.
Umoristul acceptă că eroarea, căderea, suferința, durerea, abandonul fac parte
din schema mai largă a vieții. Transformă eșecul în victorie cu zâmbetul de
rigoare.
Tabloul principal este dominat de acest duel între firea pământească a
omului și conștiința sa, marcată de capacitata de a decela binele și răul. Este
un duel clasic, asumat, fără multe pretenții filozofice, dar bazat pe
abilitatea de a ne descurca în viață. Aceste poezii de umor se pretează mai
ales la prezentarea orală, sună bine, au ritmul săltăreț și dres cu sare și
piper. Temele se repetă, la lectura volumului, cititorul trebuie să-și tragă
sufletul și să accepte regulile umoristului.
Temele, ideile se mulează pe trădările zilnice, primul trădător fiind eu-ul
marcat de greutățile vieții. Există totdeauna victima, îngerul. Demonul din om
va învinge, el se simte confortabil într-o lume în care dansează după mode,
stiluri agreate, lașitate. Intențiile bune devin greutăți, onoarea bărbatului
pendulează între capacitatea de a cuceri și capacitatea de a suporta eșecul.
Temele sunt populare: trebuie să ai succes la femei, chiar de mic, să reziști
la chefuri, bătură și trădări, să vorbești despre sex ca un maestru, femeile să
cadă la picioare, să te descurci în viață prin orice mijloace, iar demonul de
serviciu te ajută. Este un fel de vremea adolescenților care descoperă America
sub orice fustiță. Până la urmă, societatea îți face biografia, ceea ce este
mult mai complicat, decât calea grea a muncii și speranței. La facultate se
poate reuși și prin plagiat, în căsătorie și prin trădare.
În a doua parte, duelul se transformă, devine duelul cu alți umoriști,
lumea este deschisă, arena mult mai largă, motivele mult mai la modă.
Există și o doză de inteligență în aceste poezii, autorul trebuie mereu să
se adapteze propriilor capcane, să valseze printre regulile impuse de rondel,
epigramă, ronset. Aceste reguli pun o presiune asupra textului, autorul trebuie
să țină seama de stil, dar și de doza de umor, o rețetă care nu este la
îndemâna fiecăruia.
Volumul începe cu un prolog,
cititorul este avertizat că duelul este unul real, bazat pe „săbii de hârtie”: „În timp ce tacticos eu sorb din bere,/ Văd ca
un joc de umbre, pe perete,/ cum muza ta atacă muza mea” (p. 7). Iată că duelul
este mult mai complex, există partea văzută și partea nevăzută a lucrurilor.
Combatanții, doi în unu, la modă, au armuri de carton, mănuși de azbest,
săbii abia scoase din forjă, gropi pregătite pentru cel învins etc.
Există și idei care balansează între umor și filozofie mundană: „E plin de
optimiști în cimitir” (p. 11). „Spui adevărul numai pe jumătate” (p.23). „Mintea
ei tăia ca un cuțit/ Ce luneca într-o slănină groasă” (p.24). „Nu-i important
de pierzi sau de câștigi,/ Esențial e în ceva ce crezi” (p.278).
Lupta începe imediat după naștere: „Nu te suport din fragedă pruncie,/
Chiar și sugar, tu mă făceai să plâng,/ Înfulecai avid din sânul stâng,/ Exact
acela ce-mi plăcea și mie” (p. 12).
De mic, femeile generau intenții vinovate pentru individul în creștere: ele
trebuiau să aibă piept bombat și-un metru de picioare…
Studenți pe plajă fiind, eroul, doi în unu, se desfășoară la nudiști, dar
constată că și acolo mărimile contează… Dar lumea se teme și când dimensiunea e
prea mică…
Duelul Eu, îngerul – Eu, Lucifer
continuă, curriculum vitae bine temperat.
Umoristul iese în arenă, acceptă provocările celorlalți muschetari, săbiile
de hârtie se agită. Nimeni nu are milă de celălalt, partenerii sunt diverși:
Teodora Pascale, Daniel Bratu, Petru Ioan Gârda, Mihai Lungescu, Alexandra
Dogaru, Camelia Ardelean, Mirela Grigore, Valeria Moroșan, Sorin Flinchelstein,
George Eftimie. David Valentin pozează în generos, acceptă provocările,
răspunsurile și ofertele sunt spumoase, fiecare trage umorul spre colțul lui.
Se respectă regulile literare, mai puțin cele diplomatice. Cineva este demonul,
cineva este îngerul. Hâtru, David Valentin joacă energic, acceptă duelul,
replica, piperul, umorul cu rindea…
Disputele se tranșează între cereri de angajare, zvonuri, lanțul
slăbiciunilor, capitularea muzei etc. Alteori, umoriștii găsesc teme
surprinzătoare: De la Râm la râmă, sânge în instalație, lumea inversată, povara
succesului, greșeala este omenească, patriotismul trece prin stomac, plopul
care face pere etc.
David Valentin: „Ai creier, dar și forme generoase,/ Ba te pricepi grozav
la socotit./ Ai apetență mare la iubit,/ Pe blănuri de jivine fioroase”
(p.168).
Camelia Ardelean: „Nu fac din măiestria mea paradă,/ Dar nu am mintea-n
dungă sau opacă,/ Ori creierul pe moațe, cât o bacă;/ Abia așteaptă mulți să se
repeadă” (p.169).
Valeria Moroșan: „Azi m-am îndrăgostit de-a ta chelie,/ Să fac economie la
curent:/ O las să strălucească permanent,/ Așa că n-am să-ți cumpăr pălărie”
(p. 204).
David Valentin: „Cu capul gol, extrem de indecent,/ Montat pe-un tors masiv
de uriaș/ Am provocat senzație-n oraș,/ La doamnele dotate cu talent” (p. 205).
La vestea că salariile vor suporta presiuni din partea demnitarilor, George
Eftimie afirmă: „Eu încă umblu naibii de nebun,/ Mă enervează tare demnitarii,/
Și ban cu ban am strâns și mai adun,/ De-o frânghie să am, motive-s varii” (p.
265).
Umorul este o soluție la problemele zilnice. Vorbele cu tâlc, întorsăturile
de fraze, regulile rondelului sau ale ronsetului aduc farmec vieții, istoria se
pare că se coagulează din aceste mici războaie personale, din dueluri moi, cu
zâmbetul pe buze. În prefață Ada D. Cruceru remarcă: O biografie „cu săbii de hârtie” - „Cu nu mau puțin de 16 cărți
publicate – epigrame, rondeluri, fabule, ronsete sau, simplu, poezii satirice
(câteva din ele <<în duel>> …confratern!), David Valentin, inginer
chimist de profesie, face parte din elita umoriștilor, o categorie de scriitori
(și nu numai) privilegiată chiar atunci când doar <<un ochi
râde>>”…
Din cărțile publicate de David Valentin reținem că există un tonomat de
epigrame, un cod roșu de umor, rondeluri cu flori, sare și piper, aventurile
lui Don Quijote în țara epigramelor… Un umorist harnic, dinamic, păstrând
aparența unui adolescent care știe mai multe decât maestrul „săbiilor de
hârtie”: „Mulți au cercat ca focul să mi-l stingă,/ Acum le cresc urzici la
căpătâi,/ Credeau că sunt poeți de mâna-ntâi,/ Și optimiști, sperau să mă
învingă” (p. 10)…
Constantin Stancu
Text apărut în revista „Sintagme literare”, nr. 3/2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu